România, supărată pe Olanda şi Finlanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul olandez de Interne,  Piet-Hein Donner (stânga), unul dintre principalii opozanţi ai integrării României în Schengen
Ministrul olandez de Interne, Piet-Hein Donner (stânga), unul dintre principalii opozanţi ai integrării României în Schengen

Parlamentul României a adoptat o declaraţie care condamnă opoziţia celor două state cu privire la intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen. Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a apreciat că, în prezent, are loc o negociere „între cei care vor mai multă Europă şi cei care se retrag spre naţionalism“.

Senatul a adoptat, ieri, cu 100 de voturi „pentru", unul „împotrivă" şi o abţinere o declaraţie, aprobată anterior şi de Camera Deputaţilor, referitoare la deciziile luate în parlamentele unor state ale Uniunii Europene privind blocarea aderării României la spaţiul Schengen. Guvernele olandez şi finlandez au anunţat că, la reuniunea miniştrilor de Interne ce va avea loc astăzi la Bruxelles, se vor opune aderării, chiar şi parţiale, a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

În plus, ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, consideră că blocarea transporturilor de flori din Olanda în vămile româneşti este un motiv în plus pentru menţinerea României în afara spaţiului Schengen, relatează publicaţia „AD", citată de Radio Olanda în pagina online. Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 157 de voturi „pentru", un vot „împotrivă" şi 13 abţineri, declaraţia în care dezaprobă deciziile luate în parlamentele şi guvernele unor state UE privind blocarea aderării şi solicită luarea unei decizii „juste".

„Camera Deputaţilor din România ia act cu îngrijorare şi dezaprobă categoric deciziile luate în parlamentele şi guvernele naţionale ale unor state partenere din UE privind blocarea aderării ţării noastre la acordul Schengen", se precizează în declaraţia adoptată.

În documentul respectiv, Camera Deputaţilor constată ca fiind îndeplinite toate obligaţiile tehnice cuprinse în criteriile de aderare şi solicită statelor membre luarea unei decizii juste în ceea ce priveşte finalizarea procesului de integrare a României în Schengen. Camera încurajează, totodată, Guvernul României să acţioneze în plan intern şi internaţional pentru finalizarea procesului de aderare.

Orban: „miza jocului e viitorul UE"

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban , a declarat, ieri, că este „extrem de dezamăgit" de experienţa Schengen, dar a adăugat că, în pofida acestui fapt, nu va propune replierea României ci, dimpotrivă, susţinerea consolidării guvernanţei Schengen.

Leonard Orban a apreciat că în prezent are loc o negociere „între cei care vor mai multă Europă şi cei care se retrag din ce în ce mai mult spre un naţionalism care riscă să pună sub semnul întrebării construcţia care a fost creată în ultimii peste 60 de ani".

„Miza jocului este infinit mai mare decât simpla idee că primim mai mulţi sau mai puţini bani. Miza jocului este viitorul UE. Vrem mai multă Europă, mai multă integrare sau vrem să ne reîntoarcem poate la perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial? Pentru că egoismele, reacţiile dictate de considerente strict interne, fără niciun fel de viziune globală nu pot să conducă decât la reacţii adverse şi pot să conducă finalmente la o dezintegrare a proiectului european. Spun această chestiune, desigur, şi în contextul a ceea ce se întâmplă cu experienţa Schengen", a spus Orban la o conferinţă de presă dedicată bugetului UE de după 2013.

Franţa şi Germania vor vota azi pentru aderarea la Schengen

Ultimele discuţii purtate la Bruxelles înaintea Consiliului JAI de joi au confirmat că Franţa şi Germania vor vota pentru aderarea în trepte a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, au declarat, ieri, pentru Mediafax surse europene. „Informaţiile privind o posibilă opoziţie a Franţei la Consiliul JAI nu sunt reale, Franţa fiind de fapt cea care a propus ajungerea la un compromis care să permită intrarea României şi a Bulgariei cu o parte din frontiere, respectiv frontierele aeriene şi maritime în acest an, şi cele terestre anul viitor", au declarat surse de la Bruxelles. Potrivit acestora, Germania a ales să se plaseze pe aceeaşi linie de decizie cu Franţa, deşi în trecut exprimase rezerve. Cotidianul austriac „Kurier", citând diplomaţi europeni, relatase că Franţa şi Germania se opun, la fel ca Olanda şi Finlanda, compromisului privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei la Schengen.

Ce poate face Polonia şi ce nu

Ce se poate întâmpla la reuniunea Consiliului JAI de astăzi? Preşedinţia poloneză ar putea încerca un nou compromis, spun surse europene. Dar nu este clar până unde sunt dispuşi să meargă polonezii. Ceea ce ţine în joc Polonia, altfel mai puţin interesată în extindere, este salvarea reformei spaţiului comun fără frontiere. Şi, probabil, Bucureştiului şi Sofiei li se va cere o atitudine şi mai flexibilă, în vederea unui nou compromis. Dar spaţiul de joc este limitat. În caz că Finlanda şi Olanda se vor ţine tare pe poziţii, este mai de aşteptat ca Polonia să lase din mână România şi Bulgaria.

Jerzy Miller,  ministrul polonez de Interne  Foto: Reuters



Polonia este cu mult mai preocupată de salvarea euro. Finlandezii însă blochează planul european pentru Grecia, prin solicitarea de a primi garanţii bancare de la greci în schimbul contribuţiei naţionale. La rândul lor, olandezii au anunţat că vor cere şi ei garanţii, în caz că finlandezii le vor primi. Aceleaşi semnale din Austria şi Slovacia - şi e limpede că grecii n-au de unde plăti pentru toţi.

Polonia va fi mai degrabă dispusă la un compromis pe tema Greciei, lăsând „adevăraţilor finlandezi" şi populiştilor olandezi „satisfacţia" că i-au lăsat la uşă pe români şi bulgari. Şi - chestiune cu bătaie mai lungă - de a fi subminat reforma Schengen, lăsând astfel statelor membre posibilitatea de a recurge oricând la reintroducerea controalelor la frontiere, fără posibilitatea vreunui control din partea Comisiei Europene. Aşa cum a procedat nu demult Danemarca.

O bună parte dintre cetăţenii olandezi şi finlandezi au impresia că dacă cele două ţări din Balcani vor fi admise în Schengen, vor urma valuri de imigranţi. Politicienii nu se obosesc să le explice că românii şi bulgarii circulă oricum liber în Uniunea Europeană şi că aceia care au avut de gând să plece sunt deja în Vest. E mai simplu să-i lase pe aceşti oameni în ignoranţa lor şi să profite de aceasta. Şi sunt greu de găsit motivele pentru care preşedinţia poloneză va fi dispusă să se bată până în pânzele albe împotriva acestor sterotipuri întreţinute politic.

Ce ar putea face Polonia ar fi ca, în cazul în care constată că nu există unanimitate pentru extindere - şi este clar că nu există - să nu mai pună chestiunea la vot, sun surse europene. România şi Bulgaria vor scăpa fără un „NU" explicit, iar problema Schengen va fi redeschisă - „cu mare scandal", spun surse de la Bruxelles - la Consiliul European din 19 octombrie.

Europa ştie să fie cinică

Ovidiu Nahoi

Ce s-a întâmplat, de fapt, în spatele uşilor capitonate? În Consiliul European din iunie, spre sfârşitul preşedinţiei sale, Ungaria a reuşit să pună la cale un compromis politic în acest dosar complicat, care cuprinde două părţi: reforma Spaţiului Schengen şi extinderea cu România şi Bulgaria. Pe de o parte, trebuie lămurit clar până unde pot merge statele membre cu limitarea libertăţii de mişcare în interiorul sistemului Schengen - problemă apărută  ca urmare a presiunilor imigraţioniste de după revoluţiile nord-africane. Pe de altă parte, trebuia dat un răspuns eforturilor României şi Bulgariei de a-şi adapta paza frontierelor la standarde europene.

Ambele părţi ale dosarului au nevoie, în final, de unanimitate în Consiliu - deci de aprobarea tuturor statelor membre. Şi, cum reforma putea fi blocată de cei nemulţumiţi pentru stoparea extinderii, s-a găsit o soluţie: România şi Bulgaria aderă, deocamdată, parţial, doar cu spaţiile aerian şi maritim. În schimb, cu toţii vor susţine reforma Schengen. Franţa şi Germania, principalele state care se opuneau extinderii, au acceptat şi ele compromisul: reforma Schengen merge mai departe, românii şi bulgarii rămân, totuşi, în „carantină". A fost un compromis nescris, un „gentlemen's agreement", spun surse europene.

Cu drag, de la „adevăraţii finlandezi"

Numai că Olanda şi, mai apoi, Finlanda, au aruncat acum în aer compromisul din iunie, afirmând că nu vor fi de acord nici măcar cu aderarea „în trepte" a românilor şi bulgarilor la Spaţiul Schengen. Există un element comun în cele două ţări: au guverne de centru-dreapta, dependente politic de sprijinul unor formaţiuni naţionalist-populiste, eurosceptice: Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi.

Acestea întreţin o presiune constantă la adresa puterilor executive din ţările lor, reuşind să-şi impună o parte din promisiunile electorale, fără însă a suporta şi erodarea inerentă participării la guvernare. De teama pierderii sprijinului parlamentar, fragilele guverne de la Haga şi Helsinki acceptă jocul.

Aşa se face că două partide, care împreună de-abia dacă adună două milioane de votanţi, profită în mod strălucit de slăbiciunea guvernelor, reuşind să-şi impună voinţa în faţa a 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Fiindcă refuzul olandez şi finlandez afectează nu doar extinderea Spaţiului Schengen, un dosar de importanţă totuşi secundară pe agenda europeană. Dar aruncă în aer înţelegerea privind reforma - care ar urma să confere Comisiei mai multe pârghii de acţiune împotriva statelor membre tentate să limiteze nejustificat libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni.

Dacă forţele care vor să pună capăt proiectului integraţionist european vor reuşi până la urmă să-şi vadă visul cu ochii, atunci cu siguranţă, ziua de 22 septembrie 2011 va fi trecută cu litere de aur în istoria pe care o vor scrie, la un moment dat.

"De teama pierderii sprijinului parlamentar, fragilele guverne de la Haga şi Helsinki acceptă jocul."

Jerzy Miller,  ministrul polonez de Interne  Foto: Reuters
Ovidiu Nahoi
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite