Corupţia din UE, controlată de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurodeputata Monica Macovei
Eurodeputata Monica Macovei

Achiziţiile publice şi sectorul medical sunt printre domeniile în care 20 de eurodeputaţi cer astăzi reguli unice anticorupţie. Un mecanism unic anticorupţie ar reduce mult pierderile cauzate de acest flagel, care se ridică la 120 de miliarde de euro pe an, adică 1% din PIB-ul UE.

La fel cum există politici comune pentru Agricultură, Energie, Pescuit şi Afaceri Interne, ar trebui să existe şi o politică anticorupţie comună pe care toate statele membre să o respecte, consideră iniţiatorii proiectului. Acesta ar funcţiona după reguli „foarte specifice", explică europarlamentarul român Monica Macovei, principalul iniţiator. „Există domenii concrete unde vrem anti-corupţie, cum ar fi Justiţia, instituţiile de aplicare a legii, tranzacţiile financiare, spălarea banilor sau conflictele de interese", a spus ea.

În plus, rezoluţia propune adoptarea unei politici comune obligatorii pentru combaterea mituirii funcţionarilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale, crearea unui proces politic mai transparent, tranzacţii financiare mai transparente, armonizarea legislaţiei privind protecţia persoanelor care denunţă abuzuri şi incriminarea îmbogăţirii ilicite. Europarlamentarii mai cer Consiliului să încheie acorduri cu ţările terţe care să facă posibil schimbul de informaţii cu privire la conturile bancare şi tranzacţiile financiare din ­respectivele ţări ale cetăţenilor şi societăţilor din UE.

Experţi independenţi

Mecanismul UE pentru combaterea corupţiei ar fi monitorizat de oameni care nu ar cădea uşor pradă mitei. Comisia ar trebui să garanteze că grupul de experţi şi reţeaua de cercetători corespondenţi sunt formate din experţi independenţi, care „au dovedit că dispun de un nivel ridicat de integritate, reputaţie şi cunoştinţe". Noile reguli vor fi implementate dacă vor fi votate de toţi europarlamentarii şi dacă vor primi apoi un vot favorabil din partea Consiliului, care presupune acceptul celor 27 de state membre.

„E prima oară când o politică anticorupţie se discută la nivelul UE şi, dacă există voinţă politică, se va implementa", spune Macovei. Rezoluţia PE ar trebui să fie votată în Consiliu de către toate statele membre, iar un astfel de vot pune presiune pe liderii guvernelor naţionale, consideră Macovei, deoarece va transmite un puternic mesaj politic pentru imaginea UE ca întreg.

"E prima oară când o politică anticorupţie se discută la nivelul UE şi, dacă există voinţă politică, se va implementa.''
Monica Macovei eurodeputată

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite