Presa contra statului? Mai gândiţi-vă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petiţia înaintată de mai multe organizaţii media din România împotriva includerii presei ca „ameninţare" în noua Strategie de Apărare a fost închisă, joi, de comisia de resort a Parlamentului European. Aceasta înseamnă că aducerea unei chestiuni româneşti în faţa instituţiilor europene a eşuat.

NU înseamnă însă că discuţia trebuie închisă în România. Şi nici că introducerea presei ca „ameninţare" în Strategie reprezintă cine ştie ce victorie a democraţiei. Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European nu dă certificate de bună purtare pentru guvernelor statelor membre. Nici Comisia Europeană nu dă, atunci când spune că problema este de competenţa autorităţilor de la Bucureşti, şi nu a celor de la Bruxelles. Ea doar respectă tratatele europene, care îi conferă anumite atribuţii. Este acum rândul României să dovedească acelaşi lucru.

„Rezolvaţi-vă problemele acasă", a fost mesajul primit de România.

Atunci, să le rezolvăm! Să ne spună consilierul prezidenţial Iulian Fota care sunt argumentele pentru care se poate pune, la un moment dat, semnul egal între jurnaliştii posesori de tastaturi şi telefoane mobile şi teroriştii cu bombele în rucsacuri. Să ne spună care sunt sau care au fost campaniile ce au subminat nu credibilitatea unui om politic, nu popularitatea guvernului sau a preşedintelui, ci însăşi stabilitatea statului. Să facem, aşadar, distincţia între mizeriile de presă imputabile autorilor şi editorilor şi ameninţările la adresa statului. Golanii sunt una. Teroriştii, altceva.

Presa noastră are multe păcate. Este adesea nedreaptă, isterică, dezechilibrată, vulgară. Este şi vulnerabilă la interese de care ar trebui să se ţină departe - dar cine să fie, oare, mai vulnerabil în faţa acestora, jurnaliştii sau politicienii? Presa noastră este însă diversă. Oamenii pot alege ce să citească, să asculte sau să privească. De asemenea, ei pot decide să nu cumpere ziare şi să nu urmărească ştiri sau dezbateri politice, indiferent de cine le produce. Alegerea aparţine fiecăruia.

Nu prea ai însă de ales atunci cânt trebuie să te dai pe mâna unui sistem medical prăbuşit. Când trebuie să-ţi trimiţi copiii în sistemul public de educaţie. Când eşti nevoit să îţi cauţi dreptatea în justiţie. Când trebuie să te aventurezi pe şoselele supraglomerate, în lipsa autostrăzilor. Sau când siguranţa personală şi a avutului tău stau în grija unor poliţişti mână în mână cu interlopii.

Ce să fie, oare, mai ameninţător pentru România, o presă proastă sau o proastă guvernare?

Nu sunt atât de naiv încât să cred că, după tot ce s-a întâmplat la Bruxelles, iniţiatorii proiectului de Strategie de la Palatul Cotroceni vor deschide o discuţie sinceră cu presa şi cu societatea. Dimpotrivă. Încurajaţi de ceea ce s-a întâmplat la Parlamentul European, ei vor forţa adoptarea Strategiei, cu „presa ca ameninţare", cu tot.

Dar aceasta va duce la abuzuri din partea autorităţilor, mai devreme sau mai târziu. Cel mai probabil, mai devreme. Abuzurile vor deveni publice, mai devreme sau mai târziu. Cel mai probabil, mai devreme.

Iar acestea chiar vor ajunge de competenţa instituţiilor de la Bruxelles, punând în cauză încălcarea libertăţii de exprimare în România. Asta ar face rău ţării, cu adevărat. Şi atunci, vom reveni la discuţia despre cine reprezintă, de fapt, o ameninţare. Şi la adresa cui.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite