Pe cine a ajutat întâlnirea Cameron – Merkel
0
Deşi premierul britanic şi cancelarul german fac parte din „lumi“ diferite, interesele şi strategiile diferite pot contribui la unitatea europeană.
Mass-media a întreţinut speranţa că întâlnirea Merkel-Cameron (18 noiembrie 2011) ar fi adus unele răspunsuri şi câteva soluţii pentru criza datoriilor, incertitudinile pieţelor şi chiar unitatea europeană. Mizele erau, aşadar, foarte mari, iar actorii sunt jucători redutabili pe scena europeană şi internaţională. În plus, se crease percepţia unei atmosfere tensionate care trimitea spre cadrul relaţional din viitorul Consiliu European (9 decembrie 2011), când ar urma să fie expuse concluzii la temele enunţate, inclusiv o posibilă opţiune de modificare a Tratatului de la Lisabona. Cu astfel de ingrediente contextuale, aşteptările faţă de dialogul bilateral germano-britanic nu puteau fi decât ridicate.
În realitate s-au întâlnit doi lideri europeni care, deşi aparţin grupării politice conservatoare, fac parte din „lumi" foarte diferite. Deşi fiecare anunţa că doreşte „unitatea europeană", înţelesul acesteia este altfel la unul şi la celălalt. Premierul britanic vede Uniunea Europeană mai degrabă ca pe o reţea flexibilă şi „nu ca un bloc rigid", spunând deschis că interesul Marii Britanii este de natură comercială pentru piaţa unică europeană.
Cancelarul german tocmai a anunţat că doreşte „mai multă Europă", adică o intensificare a integrării economice şi politice, ceea ce înseamnă atât uniune economică-monetară-financiară, cât şi uniune politică. Prin intervenţiile sale publice, Cameron dovedeşte că păstrează opţiunea insulară pentru calea funcţionalist-acţională, orientată prioritar spre obiective pragmatice. În schimb, Merkel crede că e nevoie de o abordare normativ-evoluţionară, prin acumulări „pas-cu-pas" şi codificarea acestora în tratate, conform unei viziuni pe termen mediu şi lung.
Liderul de la Londra promovează modelul capitalismului anglo-saxon, pe când liderul de la Berlin înclină către economia socială şi competitivă de piaţă. Şi, în fine, cancelarul Germaniei a primit mandat de la partidul de guvernământ (Rezoluţia politicii europene, din 15 noiembrie 2011) pentru o Uniune îndreptată spre federalism, dar premierul Marii Britanii menţine optica Uniunii statelor naţionale şi tocmai a gestionat o solicitare a propriului partid de organizare a unui referendum care să chestioneze rămânerea britanicilor în UE.
Aşadar, cei care au constatat că, la finalul întâlnirii, cei doi lideri au agreat că au foarte multe puncte de vedere diferite şi că se despart într-o atmosferă de „neînţelegere amicală" nu au făcut altceva decât să sublinieze că, prin dialog şi negociere, chiar şi interese şi strategii diferite pot contribui la unitatea europeană.
SPIRITUL EUROPEAN
Cei doi şefi de guverne nu au ajuns la un acord asupra unor teme care interesau întreaga Uniune Europeană: implicarea Băncii Centrale Europene (BCE) în criza euro, taxa pentru tranzacţiile financiare, revizuirea Tratatului de la Lisabona etc. Ceea ce i-a făcut pe unii comentatori să presupună că, la Consiliul European din decembrie, statele membre nu vor putea ajunge la concluzii constructive. Or, dacă se ia cazul recentului dialog bilateral germano-britanic, vom constata că însăşi această întâlnire a semnalat existenţa şanselor compromisului prin care se va putea avansa în construcţia europeană.
Aşa, de exemplu, Angela Merkel a exprimat, pentru înţeles britanic, rolul BCE în gestionarea monetară şi a pieţei interne, a putut afla că Londra ar agrea o taxă pentru tranzacţiile financiare globale, dar nu pentru cele europene, întrucât ar fi afectat City-ul londonez, şi a putut înţelege că britanicii nu vor accepta un transfer de suveranitate, către Bruxelles, în domeniul financiar, deşi statele din zona euro ar putea decide aceasta pentru Euroland, ceea ce l-a făcut probabil pe Cameron să se gândească la opţiunea de a participa, totuşi, la negocierea revizuirii Tratatului şi la obţinerea unor derogări (opt-outs), pentru a mulţumi euroscepticismul conservatorilor britanici.
Întrucât am mai amintit de necesitatea managementului diversităţii şi interdependenţelor, în contextul integrării europene şi al accelerării fenomenului globalizării, va trebui să constatăm că valoarea leadership-ului european, inclusiv la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, este relevat şi de capacitatea, abilităţile purtării dialogului european/internaţional în partitura diversităţii care stă la baza unităţii europene. Or, la Consiliul European viitor, explorările bilaterale Merkel-Cameron ar putea constitui un impuls pentru susţinerea unor soluţii destinate redresării şi înaintării Uniunii-28, readucând în actualitate spiritul european optimist-realist.
ACCELERAREA INTEGRĂRII
Relevanţa întâlnirii de la Berlin are o notă specială datorită faptului că Germania, după o perioadă de ezitări şi inflexiuni electoraliste, s-a exprimat pentru interesul european care include atât zona euro, cât şi aria noneuro, asumându-şi direct şi deschis angajarea şi responsabilitatea pentru avansarea procesului integrării europene. Iar respectatul ministru de Finanţe, eurofilul Wolfgang Schaeuble, a spus răspicat, la începutul săptămânii trecute, că până la urmă întreaga UE va adopta moneda unică şi aceasta s-ar putea întâmpla chiar mai curând decât şi-ar imagina euroscepticii de azi. Iar dacă ne gândim că Planului Werner i-au trebuit aproape trei decenii pentru a trece de la stadiul de propunere la aplicare, cred că predicţia lui Schaeuble ar trebui luată serios în considerare.
Fost negociator-şef al României
Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.
Se încarcă comentariile...
