Parlamentul European: “Am informat Reprezentanţa României despre ridicarea imunităţii lui Severin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a trimis, încă din 5 iulie (2011), reprezentanţei României la UE scrisoarea prin care anunță ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, au declarat pentru "Adevărul" surse din cabinetul preşedintelui Jerzy Buzek.

Potrivit aceloraşi surse, reprezentanţa este cea care trebuie să informeze mai departe autorităţile române în legătură cu această situaţie.

DNA susține că nu a primit nicio scrisoare oficială din partea Parlamentului European, care să ateste ridicarea imunităţii eurodeputatului.

La 23 iunie, plenul PE i-a ridicat imunitatea lui Adrian Severin, ca urmare a cererii DNA. Adrian Severin este suspectat de luare de mită şi trafic de influenţă, în urma dezvăluirilor din martie (2011) a publicaţiei britanice "The Sunday Times", potrivit cărora acesta ar fi acceptat să primească bani în schimbul susţinerii unor amendamente.

Niciun membru al reprezentanţei României la UE nu a putut fi contactat, până în acest moment, pentru a confirma primirea scrisorii.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite