Olanda cere comisar pentru disciplină bugetară şi regula: cine nu e în stare, să părăsească zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Olandei, Mark Rutte
Premierul Olandei, Mark Rutte

Premierul și ministrul de finanțe ai Olandei susțin că UE are nevoie de un comisar european pentru disciplina bugetară a statelor din zona euro și de sancționarea aspră a țărilor care nu respectă regulile, potrivit unui comentariu al acestora publicat joi (8 septembrie) de Financial Times. 

"Respecți regulile sau ai ieșit din joc" - așa sună soluția olandeză la criza datoriilor suverane care a încolțit marile economii europene și a creat o dezordine constantă pe piețele financiare. Comisia Europeană respinge ideile olandezilor.

Pactul pentru Creștere și Stabilitate, creat în 1997 pentru a păstra o disciplină bugetară a țărilor din zona euro nu a fost respectat de-a lungul timpului, și nu numai de Grecia sau Italia, dar chiar și de Germania sau Franța. Statele s-au jucat cu regulile, liderii au fost inconstanți, iar efectele greșelilor dintr-o țară s-au revărsat cu viteza luminii și în alte țări, scriu premierul Mark Rutte și ministrul de finanțeJan Kees de Jager ai Țărilor de Jos. În timp ce acum opt ani analiștii discutau posibilitatea unui transfer de putere de la Comisie și instituțiile bugetare din fiecare stat membru către Banca Centrală Europeană, ei contemplează acum posibilitatea creării unui comisar european pentru disciplina bugetară. Mâna de fier a economiilor zonei euro ar trebui să fie necruțătoare, mai spun Rutte și De Jager.

"Statele care nu vor să se supună acestui regim pot să părăsească zona euro. Cine vrea să facă parte din grupul celor 17, va trebui să-și respecte angajamentele și nu va putea încălca sistematic regulile. În viitor, o ultimă sancțiune ar fi ca aceste țări să fie forțate să părăsească zona euro," scriu politcienii olandezi.

Aceștia propun întoarecerea la rădăciniile zonei euro, cu diferența că acum regulile trebuie respectate de către toți jucătorii. Dacă vrem ca zona euro să supraviețuiască în forma actuală , ca o uniune monetară stabilă care protejează piața internă și prosperitatea noastră, atunci va trebui să existe schimbări radicale față de trecut.

Multe state deja au luat măsuri de disciplinare bugetară și folosesc acum mecanisme care le-ar permite să intervină mai rapid atunci când este cazul. Dar acești pași nu sunt "suficienți", spun Rutte și De Jager:

"Vrem o monitorizare independentă a felulului în care statele respectă regulile bugetare. Apoi, credem că țările care ignoră în mod sistematic regulile ar trebui să sufere sancțiuni mai dure și să li se acorde mai puțină liberate în politica lor bugetară. Noului comisar i-ar reveni în astfel de cazuri puterea impune condiții țărilor cu deficite excesive. Un prim pas ar fi să ceară țărilor să-și ajusteze finanțele publice".

Pedepsirea statelor care nu respectă regulile

"Dacă măsurile luate de un stat care se confruntă cu astfel de probleme nu sunt suficiente", continuă Rutte și De Jager, "atunci comisarul ar putea să intervină prin creșterea taxelor fiscale suplimentare". Altfel de sancțiuni ar mai fi tăierea banilor care provin din fondurile structurale și de coeziune ale UE și chiar și suspendarea dreptului unei țări de a vota.

"A respecta regulile ar trebui să fie un reflez automatic și nu o opțiune politică, un acord este un acord. Trebuie să avem curajul să consolidăm arhitectura zonei euro cu principiile pe care aceasta s-a bazat în momentul în care a fost creată, dacă vrem o Europă prosperă și o monedă stabilă," conchid aceștia.

CE respinge propunerea olandeză

Comisia Europeană a spus astăzi (8 septembrie) că prioritatea UE este să întărească zona euro și să urmărească implementarea măsurilor asupra cărora toate statele din zona euro au căzut de acord la ultimul summit extraordinar din 21 iulie (2011).

"Nu există asemenea puteri în zona euro - intrarea unei țări în zona euro este irevocabilă, excluderea unui stat nu este posibilă. Suntem deschiși la discuții referitoare la întărirea monedei euro, dar trebuie să ne concentrăm pe pachetul de guvernanță ecomică cu cele șase măsuri deja stabilite," a spus joi (8 septembrie) Amadeu Altafaj, purtător de cuvânt al comisarului pentru Afaceri Economice și Monetare Olli Rehn.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite