Organizaţia Mondială a Sănătăţii pusă la zid de UE: Alerta pentru gripa porcină a dus la cheltuieli exagerate pentru vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Eurodeputații din Comisia pentru mediu si sănătate publică au criticat reacția „exagerată" a UE referitoare la alertele legate de gripa porcină A (H1N1) care a dus la panică şi cheltuieli „disproporţionate" în programele de vaccinare.

Conform datelor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, gripa A (H1N1) a cauzat 2.900 de morți în Europa până la sfârșitul lui aprilie 2010. "Aceste cifre sunt reduse prin comparație cu rata de mortalitate estimată pentru gripa de sezon, care este de 40.000 de decese pe an într-o perioadă normală și 220.000 într-un anotimp sever (conform Comisiei Europene). Severitatea moderată a gripei H1N1 a fost recunoscută oficial și de Organizația Mondială a Sănătății. Cu toate acestea, cu o lună mai târziu, această organizație a lansat alerta la cel mai înalt nivel - luând în considerare capacitatea de diseminare a virusului și nu severitatea bolii", arată raportoarea Michele Rivasi care susţine o rezoluţie pe această temă în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Miliarde de euro aruncate

Nivelul maxim de alertă a declanșat în UE o serie de măsuri, printre care campanii de vaccinare foarte scumpe în statele membre. Costurile sunt estimate la 1,3 miliarde de euro în Regatul Unit și între 700-760 de milioane de euro în Franța - prin comparație cu 87 de milioane de euro pentru gripa de sezon în Franța. În Polonia, unde, guvernul nu a demarat o campanie de vaccinare împotriva virusului H1N1, rata mortalităţii a fost comparată cu cele din ţările care au hotărât să organizeze astfel de campanii la nivel naţional. "Cheltuirea a miliarde de euro împotriva gripei H1N1 pare disproporționată prin comparație cu severitatea bolii", susţine raportoarea Rivasi.

Revizuirea definiţiei

Raportul care se află astăzi în Parlament mai arată că Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar trebui să îşi revizuiască de urgenţă definiţia în aşa fel încât să includă gravitatea bolii atunci când stabileşte stadiile unei pandemii. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite