Bruxelles-ul aşteaptă clarificarea situaţiei politice din Italia. Eurogrupul decide astăzi când începe monitorizarea la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurogrupul, format din miniștri de finanțe din zona euro va decide în această după amiază ziua precisă în care experţii Comisiei Europene vor începe monitorizarea la Roma, în baza mandatului primit la euro summitul din 27 octombrie. "Dacă situaţia politică din Italia se schimbă, situaţia economică rămâne aceeaşi. Dacă primim un alt mandat, vom acţiona în consecinţă",  a anunţat astăzi un purtător de cuvânt al Ex

Acesta a precizat că experţii UE vor face un raport de monitorizare diferit de cel al FMI şi că verificările reformelor economice implementate de Italia nu sunt efectuate de o misiune comună a celor două instituţii. "Misiunea Comisiei Europene este una suplimentară care are rolul de a reda încrederea şi credibilitatea implementării măsurilor economice în Italia", a precizat Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al CE.

Berlusconi a cerut, la summitul din 3-4 noiembrie de la Cannes al grupului celor mai bogate 20 de economii din lume, G20, Fondului Monetar Internațional să monitorizeze implementarea măsurilor anunțate de acesta în scrisoarea sa din 26 octombrie, într-o încercare de câștiga credibilitate în fața piețelor financiare. 

Deși FMI va monitoriza împreună cu CE implementarea măsurilor fiscale și stricturale promise de Berlusconi și deși dobânda la împrumut a Greciei a atins cote suficient de mari pentru a cere sprijin financiar internațional, Berlusconi a refuzat ca Italiei să i se ofere același tip de pachet de ajutor economic precum cel oferit Portugaliei, Greciei sau Irlandei. El a spus la Cannes că "în Italia, nu se simte criza, restaurantele sunt pline, hotelurile sunt mereu complet ocupate".

După summitul european din 26-27 octombrie, Comisia Europeană(CE) a cerut Italiei să detalieze măsurile fiscale și structurale promise în scrisoarea de 15 pagini adresată președintelui CE, Jose Manuel Barroso și al Consiliului European, Herman Van Rompuy și a spus că va monitoriza implementarea lor.

"Așteptăm cu interes să auzim de la Tremonti când va implementa măsurile promise de Berlusconi în scrisoarea sa către Van Rompuy și Barroso," a spus CE. 

CE a trimis Italiei un chestionar în care întreabă Atena ce planuri concrete de acțiune are, ce termen-limită și-a stabilit pentru implementarea deciziilor și care va fi impactul măsurilor asupra bugetului național.

"Avem un chestionar pentru că este normal, o scrisoare nu poate să cuprindă toate detaliile implementării unei reforme precum cea din piața muncii din Italia, iar scopul acestui exercițiu este să clarifice întrebările și să redea credibilitatea," a spus astăzi Amadeu Alfataj, purtător de cuvânt al comisarului pentru afaceri monetare Olli Rehn. 

Demisionează Berlusconi?

Conform unor jurnaliști foarte apropiați lui Berlusconi, care lucrează pentru cotidiane deținute de premierul italian, acesta va demisiona în cursul zilei de astăzi (7 noiembrie). "Este limpede ca Silvio Berlusconi va demisiona. Este o chestiune de ore, unii spun de minute", spune unul dintre cei doi, Giuliano Ferrara, editor al cotidianului Foglio si fost ministru, citat de Reuters. 

Silvio Berlusconi a spus că zvonurile despre demisia sa sunt nefondate, conform lui Fabrizio Cicchitto, liderul PDL din Camera Reprezentanţilor, citat Reuters. "Am vorbit recent cu prim-ministrul Berlusconi mi-a spus că zvonurile despre demisia lui sunt nefondate", a spus Cicchitto.

De ce este Italia o catastrofă

Dacă Grecia reprezintă o problemă pentru zona euro, Italia are potenţialul unei catastrofe. În timp ce FMI a decis să monitorizeze măsurile de austeritate decise la Roma, tot mai mulţi se tem că Italia ar putea fi următoarea victimă.

Francezii de la BNP Paribas au renunţat săptămâna trecută la obligaţiuni suverane elene în valoare de 2,62 miliarde de euro. Dar banca nu renunţă doar la bondurile greceşti, ci şi la cele italiene. În ultimul timp, francezii au vândut obligaţiuni emise de Roma în valoare de 8,3 miliarde de euro, reducându-şi expunerea pe Italia cu 40%.

„Eclipsată" de haosul creat de anunţul premierului grec, Giorgios Papandreu, privind organizarea unui referendum, Italia revine în atenţie într-un mod pe care nu şi l-ar fi dorit. Costurile de îndatorare au crescut în ultimele zile la 6,4%, iar analiştii cred că investitorii nu vor mai fi interesaţi de obligaţiunile italiene, dacă dobânda va ajunge la 7%. Săptămâna aceasta care vine se anunţă furtunoasă.

Mâine, ziua adevărului pentru Berlusconi?

Mai mulţi foşti apropiaţi ai premierului Silvio Berlusconi au publicat o scrisoare deschisă în „Corriere della Sera" în care cer o schimbare la vârf. Un parlamentar a precizat, sub acoperirea anonimatului, că ar putea apărea o revoltă împotriva premierului, în contextul votării bugetului programat mâine. „Financial Times" scrie că ministrul de Finanţe, Giulio Tremonti, i-ar fi cerut premierului Italian să plece. De altfel, tensiunile dintre cei doi s-au intensificat odată cu criza.

Italia este a treia economie din zona euro, iar declanşarea unor probleme similare cu cele ale Greciei ar face insuficiente fondurile Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară (FESF). Iar datoria publică a ajuns la 120% din PIB şi eforturile de a trece pe austeritate sunt puse în pericol de către erodarea sprijinului pentru Berlusconi în interiorul coaliţiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite