Ioan Mircea Paşcu: „Îl înţeleg pe Schumacher!“

Eurodeputatul nu vrea să se mai întoarcă în politica din România, spunând că nu mai are nimic de demonstrat. El face o paralelă între situaţia sa şi a pilotului german de Formula 1. Fostul ministru al Apărării spune că nu îl mai interesează un nou post de ministru în cazul în care PSD ar reveni la guvernare, din 2012.

Puţini europarlamentari români afişează o mină atât de relaxată precum Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, acum membru în grupul social-democrat şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET). Poate şi fiindcă fostul poloist se menţine în bună formă, la cei 62 de ani ai săi. Nu ratează o tură de bazin, ori de câte ori are ocazia. Sau, poate fiindcă, aşa cum spune, pur şi simplu îi place în Parlamentul European. Şi nu vrea să plece prea curând de acolo. A fost cel mai longeviv ministru al Apărării din ultimii 20 de ani. Pentru că şi-a dus mandatul până la capăt, în perioada 2000-2004. De la deschiderea porţilor Parlamentului European pentru România, în 2005, Ioan Mircea Paşcu se află acolo.

„O nouă funcţie de ministru la Bucureşti, în caz că PSD va intra la guvernare? Nu  mă interesează", răspunde Ioan Mircea Paşcu, fără ezitare. „Am fost ministru într-un minister, MApN, extrem de complex, care într-un fel reprezintă, la scară mai mică, tot ce are un prim-ministru. Fiindcă în armată ai şi învăţământ, şi sănătate, şi probleme sociale, ai şi poliţie, ai tot. Plus că am fost ministru în perioada specială a aderării la NATO. Acum, să mă duc înapoi, ca să ce? O dată a intrat România în NATO! Ce să mai demonstrez?

Pot fi mai util aici decât acasă. Altfel, sunt în contact cu conducerea PSD şi sunt consultat, când e nevoie. Dar nu trag pe nimeni de mânecă dacă simt că nu mă bagă în seamă, nu sunt genul", spune fostul ministru. După care, trece la o comparaţie din lumea sportului: „Îl înţeleg, pe undeva, pe Michael Schumacher că s-a întors, deşi el nu mai avea nimic de demonstrat. A fost un mare campion, dar, plictisindu-se, a spus: hai să mă reapuc. Evident că asta i-a diminuat din performanţă, iar lumea uită ce ai realizat în trecut, te judecă pentru ce eşti în prezent."

Aşa şi la Parlamentul European, crede Ioan Mircea Paşcu. Sunt mulţi europarlamentari care au făcut parte din guvernele ţărilor lor, unii chiar foşti prim-miniştri, precum belgienii Jean-Luc Dehaene şi Guy Verhovstadt, polonezul Jerzy Buzek ori românul Theodor Stolojan. Dar acesta nu este neapărat un avantaj, din primul moment. Abia atunci când începi să-ţi faci relaţii şi un anumit profil, cei de aici încep să te prezinte şi cu fosta ta funcţie, spune Paşcu.

Dar ce face, de fapt, Ioan Mircea Paşcu, în Parlamentul European? Este membru în Subcomisia de Apărare ­(SEDE) din cadrul AFET. Subcomisia controlează toate operaţiunile civil-militare desfăşurate sub egida Uniunii Europene, inclusiv finanţarea acestora. Importanţa subcomisiei a crescut după ce, prin Tratatul Lisabona, Uniunea Europeană dispune de un fond de intervenţie rapidă, care poate fi activat în caz de criză, până la stabilirea definitivă a mecanismelor de finanţare a operaţiunilor. Ce crede europarlamentarul PSD despre principalele subiecte de pe agenda externă a Uniunii Europene?

Politica de vecinătate

Situaţia din Africa de Nord. „Am luat cuvântul la ultima dezbatere de la Strasbourg şi am spus că în strategia noastră de securitate, din 2003, ajustată în 2008, am plecat de la premisa că starea de securitate depinde de stabilitatea zonelor adiacente. Drept pentru care am pus pe picioare această politică de vecinătate, cu rol de a stabiliza aceste zone. Au fost sume foarte mari cheltuite pentru zona sudică. Şi, dintr-odată, în mod surprinzător, zona a explodat în loc să se stabilizeze. Din păcate, am greşit fiindcă am tratat lucrurile birocratic. Am discutat cu cei de la putere, fără să intrăm mai în adâncul societăţilor respective. Nu am ştiut dacă vulcanii sunt stinşi, dacă există sau nu mişcări tectonice. Şi iată că zona a explodat.

Dar am avut şi un pic de noroc. Pentru că această situaţie a coincis cu revizuirea politicii de vecinătate, pe care noi o prevăzuserăm oricum. Acest lucru ne-a permis să reorientăm repede nişte sume, potrivit noilor condiţii. S-au şi stabilit legături cu noile autorităţi, unele merg bine, cum ar fi Tunisia. Cu Egiptul merg mai încet, fiindcă aici discuţia se poartă cu armata. Oricum, ne aflăm în faţa unui proces de lungă durată, care se va concretiza în primul rând pe sprijin pentru reconstrucţia instituţională a statelor. Sperăm ca aceasta să ne scutească de surprize în viitor".

O politică externă europeană?

„Problema este că Uniunea Europeană este întotdeauna mâna a doua. Uniunea este activată de unii dintre membri,  care au interese mai mari în anumite zone. În cazul Libiei, de exemplu, cel mai puternic interesaţi au fost francezii şi germanii. Britanicii, din contră. Ţările mari utilizează UE ca pe un factor de potenţare a puterii naţionale. Ele conving statele membre UE să sprijine punctele lor de vedere şi interesele lor. După care urmează, bineînţeles, negocieri. Deci statele mari acţionează pe două căi, naţională şi europeană. În Estul Europei, vioara întâi este Germania, care are relaţiile sale speciale cu Rusia. Dar sunt actori care au o notă personală, mă refer la Polonia şi Suedia, care încearcă o anumită echilibrare, prin Parteneriatul Estic.

Parteneriatul Estic

Polonia şi Suedia ţin steagul sus. Când Franţa a lansat, în 2008, Uniunea pentru Mediterana, atunci Polonia a răspuns cu această iniţiativă a Parteneriatului Estic. Diferenţa fundamentală este că ţările din Parteneriatul Estic sunt, într-un fel sau altul, o continuare a Europei Centrale şi de Est. Ne cunoaştem mai bine, modelul occidental este aici mai relevant.Parteneriatul Estic a reuşit destul de bine, fiindcă nu există pericolul unei explozii de genul Africii de Nord. Nici în Ucraina, nici în Moldova. Chiar, în Moldova, merg bine. În Belarus, lucrurile au început să se complice după alegeri. Dar nu e o chestiune de prăbuşire instituţională, ci o alunecare spre regim de mână forte".

+

Influent

Poziţia deţinută în subcomisia de Apărare îi asigură legături la nivel înalt, inclusiv cu secretarul general al NATO.

Obiectiv

A susţinut un raport pozitiv pentru Republica Moldova, mediind chiar între grupul PDL şi restul PPE, care ar fi dorit un raport mai rezervat.

-

Ambiguu

A rămas nelămurită chestiunea documentului „scăpat" în 2004, din arhivele militare, care sugera că actualul preşedinte Traian Băsescu ar fi fost colaborator al Securităţii.

Ameninţător

Le-a sugerat unor ziarişti că ar putea să-i pedepsească, dat fiind că „a jucat polo în tinereţe".

Activitatea în Parlamentul European

- Intervenţii în plen, în mandatul început în iunie 2009: 40
- Propuneri de amendamente votate în plen: 11
- Întrebări scrise şi orale la adresa Comisiei Europene şi a Consiliului European: 7
- Moţiuni pentru rezoluţii: 1
- Prezenţă la şedinţele în plen: 82,76%

"Uniunea Europeană este întotdeauna mâna a doua. Uniunea este activată de unii dintre membri,  care au interese mai mari în anumite zone.''
Ioan Mircea Paşcu europarlamentar

„Europa nu mai are lideri!"

Unde se află România în aceste jocuri? „Suntem minusculi. Noi puteam să fi reprezentat mai mult, inclusiv pe zona Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, dar nu am reuşit. Singurul lucru care s-a reţinut în dreptul României a fost că atunci când Franţa a dorit o prezenţă mai mare a Uniunii Europene în zonă, România s-a opus. Ne amintim acel Consiliu European în care preşedintele român a criticat foarte puternic toate poziţiile susţinute de Franţa. Nu-mi dau seama dacă a fost pentru că Franţa are poziţia pe care o cunoaştem în dosarul Schengen.

Cert este că în Uniunea Europeană nu s-a realizat consens politic şi nu am fost echipaţi nici sub raportul comenzii şi capacităţilor militare. Şi atunci, iată că s-a creat o coaliţie în teren, o metodă hulită de europeni în prima parte a anilor 2000, cu ocazia intervenţiei din Irak. Acum s-a ajuns ca  NATO să supervizeze operaţiunea din Libia, deşi acesta a fost un prim test pentru Politica de Securitate Comună. Un test pe care Uniunea Europeană l-a picat".

Situaţia din Transnistria pare să se îndrepte către o rezolvare negociată de Germania şi Rusia. Este aceasta în avantajul României? Depinde de Germania, crede Ioan Mircea Paşcu."Pentru noi, e bine că există un curs spre rezolvarea chestiunii. Problema noastră este că nu suntem în acest joc. Rusia nu discută cu România,  discută cu Germania. Rămâne să sperăm că Germania, ca partener în Uniunea Europeană şi aliat în NATO, va apăra punctele de vedere europene".  Dar mai e o problemă: care sunt, de fapt, punctele de vedere europene? Europarlamentarul român are rezerve chiar faţă de liderii care ar trebui să le promoveze.

Impactul opiniei publice

„Noi, Europa, nu mai avem lideri. Avem followers. Ei nu preiau comanda ca să orienteze opinia publică. Preferă să se muleze pe semnalele opiniei publice. Nu mai conduc. Şi provocările internaţionale ajung să fie văzute prin prisma impactului la adresa opiniei publice. Generaţia de după al Doilea Război Mondial a fost capabilă să reconstruiască în Europa o arhitectură de securitate care, iată, ne-a ferit de războaie. Astăzi, ne abţinem la ONU când e vorba de Libia, dar căutăm să vindem tancuri Arabiei Saudite, cazul Germaniei. E adevărat,  am aflat la NATO că Germania a făcut mari eforturi în managementul operaţiunilor din Libia", spune Paşcu.