Intrăm în Schengen sub „tutelă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aderarea cu spaţiul aerian şi cu cel maritim, cu participarea poliţiştilor străini, e aproape certă. În privinţa spaţiului terestru, nimic nu e sigur. În februarie, Traian Băsescu afirma că o aderare „în trepte“, mai întâi cu spaţiul aerian, „nu ne interesează prioritar“.

Aderarea la Schengen revine pe agendă. La 22 septembrie, Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne ar trebui să ia o decizie în privinţa României şi Bulgariei, după o serie de amânări determinate de veto-ul unor state membre - Franţa, Germania şi Olanda.

După ce, în februarie, preşedintele Traian Băsescu afirma că o aderare „în trepte" „nu ne interesează prioritar" şi declara că „nu avem de ce să ne băgăm sub masă" în faţa partenerilor europeni, tonul Bucureştiului a devenit acum mai rezervat.

Oficialii par acum să se fi resemnat cu ideea că o aderare în trepte este singurul obiectiv realist. „Am lucrat cu partenerii sceptici, zi de zi, atât la nivel bilateral, cât şi la Bruxelles, pentru a contura acest scenariu al accesului în doi paşi. Eu sper ca la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne să obţinem consensul statelor membre pe această formulă", a declarat, ieri, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, la RFI România. Tot ieri, premierul Boc afirma, la reuniunea diplomaţiei, că speră ca România să adere total la Schengen în 2012. Acelaşi termen a fost invocat recent şi de Claude Gueant, ministrul de Interne al Franţei, unul dintre statele „sceptice" .

Condiţionare de lupta anticorupţie

„O primă etapă ar fi în toamnă, cu o deschidere a frontierelor aeriene în prezenţa ofiţerilor de poliţie din alte state. Cea de-a doua etapă ar interveni mai târziu, în 2012, prin deschiderea frontierelor terestre, cu ajutorul poliţiştilor de frontieră din alte state UE. România şi Bulgaria sunt de acord", a afirmat Claude Gueant într-o declaraţie în iunie. Acesta a afirmat însă că aderarea în etape va avea loc „dacă totul merge bine, dacă vom fi primit asigurările pe care le aşteptăm privind eficacitatea măsurilor pentru a lupta contra corupţiei".

Termenul „2012" este prezent în declaraţiile oficialilor, dar România nu primeşte încă niciun fel de garanţii legate de aderarea totală. Surse europene afirmă că, la Consiliul JAI din 22 septembrie, în faţa României se deschid trei posibilităţi.

Scenariul „pozitiv" ar fi o aderare imediată cu spaţiul aerian şi maritim, urmând ca deschiderea spaţiului terestru să fie fixată pentru 2012. Şi toate acestea, sub „tutela" ofiţerilor de poliţie din alte state membre. Scenariul „neutru" ar fi deschiderea spaţiului aerian şi maritim, urmând ca la o dată anume din 2012 să fie luată o decizie în privinţa spaţiului terestru. Scenariul cel mai rău ar fi să nu se fixeze un termen pentru decizia legată de spaţiul terestru, România urmând să rămână „agăţată", pe termen nedefinit, cu un picior în Spaţiul Schengen şi cu unul în afară. 

"A doua etapă ar începe în 2012, prin deschiderea frontierelor terestre, cu ajutorul poliţiştilor de frontieră din alte state UE."
Claude Gueant
ministrul francez de Interne

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite