MRU la Bruxelles! Premierul va pune presiune pe Schengen şi pe monitorizarea pe justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu, premierul României
Mihai Răzvan Ungureanu, premierul României

Schengen, fondurile europene, monitorizarea pe justiţie şi chestiunile economice vor fi principalele subiecte pe care premierul României Mihai Răzvan Ungureanu le va discuta joi, la Bruxelles, unde are programate întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Barroso şi cu cel al Consiliului European Herman van Rompuy.

El va avea joi dimineaţă şi o întâlnire cu premierul belgian Elio di Rupo la reşedinţa acestuia din Bruxelles. La ora 11.00 (12.00 ora României), şeful Executivului de la Bucureşti se va întâlni cu preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, iar după amiază, de la ora 16.00 (17.00, ora României) va fi primit de preşedintele CE, Jose Barroso.

Tatonări diplomatice pentru ridicarea MCV

Aderarea României la Schengen şi, cel mai probabil, negocieri cu Executivul UE pentru ridicarea monitorizării pe justiţie în cadrul aşa numitului Mecanism pentru Cooperare şi Verificare (MCV) vor fi două chestiuni discutate împreună, mai ales după ce şeful diplomaţiei române "a tatonat" săptămâna trecută terenul în legptură cu posibila înlocuire a acestui instrument după raportul din vara acestui an.

Cristian Diaconescu a declarat vinerea trecută, după o întâlnire cu secretarul general al CE, Catherine Day, că are "motive serioase" să creadă că monitorizarea pe justiţie, în actual formulă, va înceta odată cu raportul din vara lui 2012. Evaluări positive pe MCV, în două rapoarte consecutive, au fost condiţiile cerute de Olanda care blochează, sub acest pretext, aderarea României la Schengen.

Pe această chestiune, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că "aşteptarea României a fost prea lungă". După ultimele negocieri, cu presiuni diplomatice şi politice la cel mai înalt nivel, Olanda a acceptat să dea României un orizont de aşteptare. Decizia pe aderarea la Svhengen trebuie luată cel mai tâzriu în septembrie, au decis liderii statelor membre la Consiliul European de la Bruxelles din 1-2 martie.

Fonduri structurale: Trebuie atrase urgent şase miliarde de euro

Un alt subiect sensibil pentru Bucureşti se referă la rezultatele pe absorbţia fondurilor europene. „România este ţara cu cea mai mică absorbţie de fonduri comunitare din UE, o realitate care nu poate fi negată şi care trebuie schimbată prin corectarea deficienţelor, pornind de la relaţionarea cu beneficiarii şi până la rapiditatea de procesare a cererilor acestora, a declarat la mijlocul lunii februarie premierul Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit Mediafax. El a cerut simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare, finalizarea procesului de standardizare a documentelor de achiziţie publică şi accelerarea procesului de consolidare a capacităţii administrative la nivelul autorităţilor de management.

Premierul a avertizat că termenul de 45 de zile stabilit de Guvern pentru procesarea cererilor de rambursare trebuie respectat "cu stricteţe". Mai mulţi experţi consultaţi de Adevarul Europa au declarat că acest termen nu este întotdeauna respectat. În plus, ieri seară la Antena 3, premierul român a declarat că România trebuie să atragă „urgent" şase miliarde de euro din fonduri structurale.

În acelaşi timp, după semnarea Pactului fiscal şi prin legile privind guvernanţa economică, România va trebui să raporteze Bruxelles-ului orice schimbare strategică la nivel macroeconomic astfel că intenţia de majorare a salariilor, schimbările legate de taxele pe muncă, ar putea fi şi ele abordate la întâlnirile de joi de la Bruxelles.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite