“În câțiva ani ne vom simți ca pe vârful Everest – nici nu vom mai putea respira de atâtea datorii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Criza nu s-a terminat!," avertizează Angel Gurría, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Deși furtuna a trecut, ea a lăsat în urma ei multe daune. Secretarul-general al OCDE a aminintit guvernelor europene, într-un discurs la Forumul Economic de la Bruxelles, că trebuie să găsească soluții eficiente pentru a depăși consecințele crizei economice, cum ar fi șomajul și deficitele bugetare.

"Țările trebuie să înțeleagă că este nevoie de consolidare fiscală pentru a combatele aceste efecte," a spus Gurría.

Șomajul, cea mai mare daună a crizei

Prognozele OCDE pe termen mediu arată că o creștere mediocră - care trebuie evitată - va continua până în anul 2026, "dacă nu ne schimbăm modul de gândire". O strategie pe termen mediu, conform OCDE, ar fi ca guvernele să se ocupe mai întâi de rata foarte mare a șomajului, de susținerea creșterii economice, evitarea stagnării și reducerea deficitelor bugetare.

"Șomajul ar trebui să fie punctul de pornire pentru toate țările," a mai spus Gurría.

Majoritatea statelor UE confruntă cu o medie de 10% a șomajului printre tineri, dintre care unele ating cote foarte mari, de 30% și chiar și de 40%.

"Cu astfel de cifre, nu știu cine ar putea să afirme că am ieșit din recesiune, acesta este efectul cel mai vizibil și mai dăunător al crizei," a spus Gurría.

El le sugerează guvernelor să urmeze modelul Germaniei, care și-a redus rata șomajului la un nivel mai jos decât cel dinaintea crizei economice și să ia o serie de măsuri preventive, temporare.

Ce propune Gurría

• Programe mai eficiente pentru formarea angajaților
• Crearea mai multor locuri de muncă și publicarea mai multor anunțuri.
• Protejarea mai eficientă și mai echilibrată a angajaților temporari
• Crearea unor contracte de muncă temporare care pot reduce șomajul în perioadele de regres economic
• Mai multă competitiție pe piață

În prezent, aproape 15 milioane de oameni din țările OCDE sunt sunt șomeri - o treime dintre ei fiind cetățeni ai Uniunii Europene.

"Nu vom mai putea respira de atâtea datorii"

În câțiva ani vom ajunge la un așa nivel cu datoriile publice încât vom începe să ne simțim ca pe muntele Everest, spune Gurría.

"Nivelul de oxigen va fi atât de mic, încât nu vom fi în stare să respirăm, va fi imposibil să operăm funcţional și vom avea nevoie de un alt impuls ca să coborâm la un nivel unde este suficient oxigen, unde aerul este măcar repirabil. Iar în acel moment, alte probleme ne vor prinde din urmă, cum ar fi îmbătrânirea populației, care va adăuga 2 %sau 3% la nevoia de consolidare fiscală".

Scenariul lui vizează "o bună parte din urmatorii 15 ani - sau, în cazul unelor ţăr, chiar o generaţie".

Datoriile, mai spune Gurría, "vor sta ca o umbră în negocierea tuturor politicilor din anii următori."

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economicăfondată în anul 1961, cu sediul principal în Paris, Franța, reprezintă un forum unde guvernele țărilor membre se pot întâlni pentru a-și împărtăși experiențele și a găsi soluții comune la problemele lor  - multe dintre poiliticile adoptate la nivel național se analizează mai întâi în candrul OCDE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite