Grecia se califică pentru ajutorul financiar. Are nevoie de bani "cât mai repede posibil"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestele din Grecia în imagini
Protestele din Grecia în imagini

Grupul de experți ai Băncii Centrale Europene (BCE) și Comisiei Europene (CE), cei care au realizat, împreună cu Fondul Monetar Internațional (FMI) un raport al reformelor de austeritate din Atena au recomandat liderilor europeni să aprobe următoarea tranșă de împrumut pentru Grecia, devenită în acest moment crucială pentru supraviețuirea economiei sale.

Conform raportului obținut înainte de publicarea sa oficială de către reporterii Reuters, Grecia se califică pentru următorul împrumut internațional, care ar trebui să i se ofere "cât de repede posibil", în ciuda dinamicii "extrem de îngrijorătoare" a datoriei suverane.

Conform raportului, banii ar trebui oferiți Greciei "cât de repede posibil, imediat după ce acțiunile promise privind consolidarea fiscală, privatizarea și reformele pieței muncii au fost implementate prin lege". 

Atena are dificultăți în aprobarea ultimei bucăți de legislație necesare pentru a se califica pentru împrumutul internațional convenit în iulie 2011, în valoare de 109 miliarde de euro. Nemulțumirea poporului grec față de măsurile dure de austeritate i-a dterminat pe aceștia să protesteze, în nenumărate rânduri, în fața parlamentului grec și a instituțiior financiare. Astăzi (20 octombrie) și vineri (21 octombrie), Grecia se confruntă cu cea mai mare grevă generală din istoria sa, după cum a fost descrisă de mai mulți analiști. Activitatea economică din Grecia este la pământ pentru aceste două zile, iar Atena arată ca un câmp de luptă. Toți protestatarii militează împotriva adoptării legislației care ar elibera următoarea tranșă de împrumut internațional pentru Grecia. 

FMI se gândește de două ori înainte

Fondul Monetar Internațional va întocmi un raport separat de cel al Comisiei și Băncii Centrale Europene, scrie Reuters. "Conform procedurilor europene, BCE, CE și FMI pot să compună rapoarte individuale, ele nu sunt interdependente," a spus astăzi un purtător de cuvânt al CE. 

FOTO (jos): Christine Lagarde, șefa FMI le-a cerut liderilor europeni să prezinte un plan pentru soluţionarea crizei

image

Raportul troicii, realizat după o misiune pe teren în Atena de inspectare a implementării măsurilor fiscale și reformelor de austeritate, se concentrează pe cifrele obținute din analizele macroeconomice. Acesta va face o previziune pentru următorii ani, însă nu reprezintă o poziție politică în sine, decizia finală privind acordarea împrumutului Greciei urmând să fie luată duminică (23 octombrie). 

Conform CE, raportul troicii a luat în considerare și faptul că recesiunea din Grecia a fost mult mai puternică decât era așteptat și că, astfel, prospectele de creștere economică în următorul an au fost diminuate.

Purtătorul de cuvânt al CE a refuzat să comenteze asupra scenariului speculativ potrivit căruia FMI ar spune că Grecia nu se califică pentru următoarea tranșă de împrumut. 

Concluzia finală trebuie să fie una unică, deși poate fi compusă din deciziile independente ale celor trei instituții (CE, FMI și BCE).

Fondurile structurale, o portiță de salvare pentru greci

"Ne străduim să finalizăm acest raport momentan, împreună cu FMI și BCE. În Grecia e nevoie însă de mai mult decât consolidare fiscală, trebuie să ajutăm Grecia să se folosească de fondurile structurale," a spus joi (19 octombrie) comisarul pentru afaceri monetare Olli Reh. Acesta a adăugat că autoritățile grecești au probleme privind colectarea taxelor și absorbția fondurilor europene. 

FOTO (jos): Absorbția mai mare de fonduri structurale face parte din planul de salvare al economiei Greciei

Parlametul European oferă  României un ajutor mai mare pentru proiectele comunitare!

Uniunea Europeană a trimis deja un "task force" la Atena care "funcționează destul de bine" pentru cheltuirea celor 50 miliarde de euro care au rămas nefolosite din cauza problemelor privind implementarea proiectelor pentru fondurile structurale.

României i s-a oferit, de asemenea, ajutor financiar, deși nu și administrativ, ca și în cazul special al Grecei, pentru o absorbție de fonduri europene mai eficientă. Rezultatul discuțiilor de duminică (23 octombrie) privind pachetul de salvare pentru Grecia va oferi mai multe clarificări și pentru ajutorul financiar - sau co-finanțarea mai "generoasă" a proiectelor pentru fonduri structurale - pe care CE îl va oferi tuturor țărilor care se află sub un program de ajutor financiar de la FMI și care au o rată mică de absorbție a fondurilor UE. 

3 zile, dezbateri aprinse, scenarii, iluzii

Au mai rămas doar 3 zile până la mult-așteptatul summit european din 23 octombrie, a cărui miză este cu atât mai mare cu cât piețele financiare cer de la liderii europeni care se vor întâlni în Bruxelles un răspuns concret la criza datoriilor suverane din zona euro.

Miniștrii de finanțe ai grupului celor mai bogate economii din lume, G20, reuniți vineri (14 octombrie) și sâmbătă (15 octombrie) la Paris au cerut Uniunii Europene să vină cu un plan concret și credibil de recapitalizare a băncilor, să decidă nivelul de implicare a sectorului privat în salvarea economiei Greciei și să mărească capacitatea fondului de urgență, în prezent în valoare de 440 de miliarde de euro, pentru a proteja alte economii care ar putea fi afectate de problemele Greciei.

FOTO (jos): Liderii UE se află în discuții aprinse înainte de summitul din 23 octombrie

image

Deciziile privind salvarea Greciei, recapitalizarea băncilor și mărirea capacității fondului de salvare european se vor lua în paralel, atât la nivel de Eurogrup (format din cele 17 țări din zona euro), cât și la nivelul tuturor celor 27 de state membre ale UE. Astfel, miniștrii de finanțe ai UE își vor comunica vineri (21 octombrie) poziția privind cele trei aspecte-cheie ale summitului european de duminică (23 octombrie), după care Eurogrupul va avea o reuniune separată pentru a decide soarta împrumutului Greciei și, astfel, a întregii economii a zonei euro.

Oficiali din toate țările UE se află acum în dezbateri aprinse, fie prin întâlniri bilaterale, fie prin convorbiri telefonice, pentru a pune la cale o soluție salvatoare pentru moneda euro. Majoritatea liderilor europeni care vor lua parte la discuțiile cruciale de duminică (23 octombrie) au spus că soarta construcției europene, a Uniunii Europene depinde de soarta zonei euro.  

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a spus astăzi (20 octombrie) că "Europa trebuie să facă un compromis".  Deși la masa de discuții se vor afla lideri ai tuturor celor 27 de state membre, pentru că orice decizie luată duminică va afecta cetățenii întregii UE, motorul economiei zonei euro rămâne Germania. Merkel a spus ieri (19 octombrie) că nu va permite zonei euro să se prăbușească, conform Bloomberg. Dar tot ea a avertizat în urmă cu trei zile că iluziile privind summitul de duminică sunt prea mari. Iluziile care pun stăpânire pe noi acum, că prin acest pachet totul va fi rezolvat şi că totul se va sfârşi luni (24 octombrie) nu se vor împlini," a declarat Merkel.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite