Finanţarea europeană a României este îngheţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta va trebui să ofere explicaţii cu privire la proasta gestionare a fondurilor europene
Premierul Victor Ponta va trebui să ofere explicaţii cu privire la proasta gestionare a fondurilor europene

Verificările Comisiei Europene (CE) determină sancţiuni cuprinse între 15 şi 25% din valoarea totală a contractelor pe patru programe operaţionale. De altfel, tema va figura pe agenda discuţiilor de astăzi ale premierului Victor Ponta cu preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso.

Finanţarea României de la bugetul UE prin fonduri structurale se află într-un blocaj fără precedent. Plăţi pe programele operaţionale sectoriale cu finanţări consistente sunt practic oprite ca urmare a unor verificări interne sau ale Comisiei Europene (CE) care au semnalat nereguli grave. „Vă pot spune, în termeni simpli, că finanţarea de la bugetul UE este îngheţată", a declarat, în exclusivitate pentru „Adevărul", un oficial al CE.

Acesta a subliniat că sunt blocaje pe toate cele patru programe operaţionale gestionate de Directoratul General aflat în subordinea comisarului UE pentru politică regională, Johannes Hahn. Este vorba despre programul operaţional (PO) Mediu, (PO) Transporturi, (PO) Creşterea Competitivităţii Economice şi (PO) Regional. Mai mult, pe axe din cadrul acestor programe se aplică anumite corecţii - sancţiuni potrivit regulamentului oficial al CE - cuprinse între 10 şi 25%. Pe un al cincilea program operaţional sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) nu se mai fac decontări de peste două luni şi jumătate, zeci de beneficiari reclamând datorii uriaşe şi avertizând că proiectele riscă să fie compromise.

Nereguli în contractele de anul trecut

Actuala situaţie, îngheţarea fondurilor, în care de fapt creanţele din România nu sunt plătite cu bani europeni, se va schimba în momentul în care autorităţile de management vor răspunde diverselor deficienţe care au fost identificate şi care se referă, în principal, la lipsa garanţiei că cheltuielile sunt legale şi regulamentare potrivit principiilor bunei gestiuni a managementului financiar.

INFO

Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul", Comisia Europeană a informat oficial autorităţile de la Bucureşti, pe data de 3 august, cu privire la corecţiile financiare legate de problemele depistate pe achiziţii publice în contractele licitate înainte de octombrie 2011, în diferite programe operaţionale sectoriale finanţate prin fondul de coeziune. Aceste corecţii se referă la nereguli din trecut. Pentru multe dintre axele prioritare din aceste programe, rata de corecţie variază între 10 şi 25% din valoarea totală a contractelor. 
 
Noi măsuri, la sfârşitul lunii

Aşa cum a arătat atât Autoritatea Română de Audit (ultima variantă recent transmisă Bruxelles-ului), cât şi potrivit observaţiilor Comisiei Europene din iulie, există în continuare deficienţe semnificative în managementul şi sistemul de control din România, şi este nevoie ca acestea să fie remediate. Comisia va publica evaluarea sa finală şi implicaţiile acesteia în această lună, au mai precizat surse europene. „Nu suntem în faza de suspendare. Dar, da, vă puteţi aştepta la noi comunicări ale Comisiei Europene în legătură cu plăţile, în următoarele săptămâni, pe măsură ce rapoartele de audit sunt evaluate", au mai precizat sursele citate.

Precedentul „POSDRU". Soluţiile sunt la Guvern

În condiţiile în care există mai multe programe operaţionale suspendate sau în faza de presuspendare, România ar trebui, conform înţelegerilor agreate cu Comisia Europeană, să susţină plata rambursărilor din resurse proprii, adica de la bugetul de stat, arată beneficiarii POSDRU, consultaţi de „Adevărul". O evaluare a datoriilor acestora arată situaţii dramatice şi creanţe de sute de mii de lei.

Din partea Guvernului nu a venit în acest moment nicio soluţie. Decât vestea că, sancţiunile de 25% în cazul POSDRU - aşa-numitele corecţii - sunt asumate de Executiv şi vor fi aplicate. „Negarea problemelor sau, mai rău, ascunderea lor sub preş nu sunt soluţii. Pasarea responsabilităţii cu atât mai puţin. Sunt ţări care au avut toate programele suspendate sau corecţii de sute de milioane de euro, dar, la sfârşit, după ce au tras linie au ieşit pe plus. Noi, din păcate, din experienţa 2007-2013 vom ieşi pe minus atât cantitativ (absorbţie mică şi corecţii finaciare), cât şi calitativ (proiecte bune îngropate din cauza aplicării generalizate a regulilor)", a declarat Dragoş Jaliu, expert fonduri europene. 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Bruxelles cu liderii Comisiei Europene, că a fost ridicată problema managementului fondurilor europene în România, dar a precizat că aceasta este o temă ce trebuie discutată cu şeful Executivului, Victor Ponta. ;

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite