Europarlamentari germani: Germania nu se opune aderării României la SCHENGEN/ Există îngrijorări legate de populația romă
0Întrebați de reporterii "Adevărul Europa" dacă Germania va vota mâine împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen în prima fază (granițele aeriene și maritime), europarlamentarii germani au spus că nu pot confirma aceste zvonuri.
România și Bulgaria au șanse foarte slabe de a adera toamna aceasta la spațiul Schengen, chiar și doar cu granițele aeriene și maritime, în ciuda faptului că acestea erau așteptările politicienilor români și majorității oficialilor din Bruxelles. Olanda și Finlanda au anunțat deja că vor bloca acest proces în cadrul consiliului miniștrilor de interne și justiție (JAI) de mâine (22 septembrie). Conform unor surse europene, și Germania și Franța ar fi vrut să se alăture celor două, însă europarlamentarii lor, la doar o zi înaintea consiliului, nu pot confirma aceste zvonuri.
"Guvernul german este în favoarea unei aderări în trepte," a spus, pentru "Adevărul Europa" asistentul europarlamentarului german Ska Keller.
Acesta nu a confirmat zvonurile conform cărora și Germania și Franța și-ar folosi în consiliul de joi (22 septembrie) dreptul de veto pentru a ține România și Bulgaria la poarta Schengen.
Europarlamentarul german Philip Claeys a spus, de asemenea, că nu a primit deocamdată nicio confirmare a poziției Germaniei în consiliul miniștrilor de interne și justiție de mâine.
"Nu m-ar mira însă dacă această informație ar fi corectă. Au existat mai multe semne de întrebare cu privire la felul în care România și Bulgaria reușesc să păzească granițele externe ale Schengen," a spus Claeys.
"O altă problemă este populația rromă," mai spune acesta, "deși aceasta probabil că nu va fi menționată sau dezbătută deschis. Mulți alegători din țări precum Germania și Țările de Jos sunt îngrijorați de fluxul foarte mare de rromi care vin spre vestul Europei."
Nicio surpriză
Nici poziția Olandei nu este o surpriză, spune europarlamentarul olandez Jan Mulder, membru al comisiei pentru drepturi civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European.
Țările de Jos acționează legal, deoarece, conform tratatelor existente, "au dreptul de a se opine extinderii Schengen, dacă se constată că țările candidate nu sunt pregătite," a declarat, pentru "Adevărul Europa", Mulder.
"Nu înțeleg de ce Olanda a surprins lumea cu această poziție, era destul de clar de la ultimul consiliu JAI."
Olandezii consideră, "în general", că grănicerii români nu sunt suficienți de "stricți" și că sistemul trebuie "îmbunătățit". "Acum România are șansa de a demonstra că ne înșelăm, suntem doar îngrijorați pentru granițele noastre externe," a mai spus Mulder.
Motivele Finlandei
"Finlanda are o poziție dură față de cele două țări în acest moment. Motivele ei sunt îngrijorările legate de crima organizată și imigrarea ilegală," a spus Takkula pentru "Adevărul Europa". El a confirmat că aceste motive sunt "aceleași cu ale altor țări nordice" și crede că este "foarte posibil" ca Finlanda să se alăture deciziei Țărilor de Jos din consiliul de mâine (21 septembrie).
Subiectul rămâne pe masa de discuții
În ciuda opoziției foarte ferme a Olandei și anunțului făcut de surse europene privind poziția Finlandei, președinția poloneză a decis să nu scoată subiectul aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen de pe agenda consiliului de miercuri (21 septembrie). O sursă a președinției poloneze a spus, însă că există "mai multe țări" care nu sunt de acord cu felul în care românii și bulgarii își păzesc granițele, frontiere care ar deveni, o dată cu intrarea în spațiul comun Schengen, porțile de la intrare ale tuturor statelor membre.
Finlanda și Olanda sunt principalele două țări care se opun, însă mai există și "anumite alegeri prezidențiale în unele state membre anul viitor, ceea ce ar îngreuna aderarea României și Bulgariei cu granițele terestre, în 2012," a spus marți (20 septembrie) un diplomat senior din Bruxelles. Franța, un stat care a cerut anul trecut (2010) amânarea aderării celor două țări la spațiul comun fără frontiere, se îndreaptă spre noi alegeri prezidențiale în 22 aprilie și 6 mai 2012.
Eurodeputatul francez Sylvie Guillaume nu a putut confirma acest scenariu. Referitor la poziția pe care Franța o va adopta în consiliul JAI de mâine, aceasta a spus că nu a fost informată de reprezentanță cu privire la o posibilă blocare a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, dar că ea sprijină, din partea social democraților din Parlamentul European, intrarea celor două țări în spațiul comun fără frontiere. "Eu am votat în favoarea raportului de extindere al spațiului Schengen atunci când el a fost prezentat în PE de raportorul Carlos Coelho," a spus Guillaume pentru "Adevărul Europa".