„Europa ne ascultă, Guvernul ne insultă“

Sloganul de mai sus, auzit în Piaţa Universităţii, zilele trecute, conţine una dintre foarte puţinele referiri la Europa. Cu toate acestea, românii au o încredere mai mare în instituţiile UE decât în cele statale.

Cetăţenii români, la ei acasă, nu se simt în Europa. Privesc spre „Europa" ca la o entitate exterioară existenţei lor cotidiene şi nu interiorizează sensurile şi valorile pe care Uniunea Europeană le promovează, iar guvernanţii autohtoni le promit.

Totuşi, românii de rând - spun aşa ca să-i disting de cei din palate - încă privesc cu speranţă spre „Europa". Ceea ce nu-i puţin, într-o etapă a istoriei europene când tot felul de crize o străbat, când identitatea europeană este chestionată şi dezamăgirile sporesc exponenţial cu neputinţele liderilor comunitari din Bruxelles şi dezorientarea guvernanţilor statelor membre ale Uniunii.

Iniţial am crezut că prin această zicere se confirmă o repetată constatare a sondajelor de opinie europene în ultimii ani: aceea că cetăţenii români ar avea o încredere mai mare în instituţiile europene decât în instituţiile naţional-statale. Doar că nu e numai atât. A nu avea încredere în propriile autorităţi este frecvent la români şi nu doar de ieri sau alaltăieri. Însă e grav atunci când semnalează precaritatea funcţionării statului de drept, când aceste autorităţi trebuie să opereze în mediul integraţionist european şi nu au suportul de încredere/legitimitate al cetăţenilor. Căci ele nu exercită un simplu act de reprezentare, ci trebuie să guverneze, împreună cu alte guverne, soarta şi interesele noastre europene, deodată cu interesele specifice naţionale şi/sau regionale.

Mai mult ca sigur, sintagma „Europa ne ascultă" exprima mesajul de răspuns la faptul că unii lideri europeni au arătat serioasă îngrijorare faţă de ceea ce se întâmplă în România contemporană. Dacă în urmă cu o săptămână europenii priveau cu curiozitate experimentul din România al aplicării aşa-zisei austerităţi de criză, după câteva zile de proteste repetate şi cu intensitate crescândă, media occidentală a înţeles că e ceva mai grav.

Spre exemplu, „World Politics Review" (20 ianuarie 2012) scrie de „proteste antiguvernamentale", având o „persistenţă neobişnuită pentru această parte a lumii", precizând că ceea ce i-a scos pe români în stradă sunt „veniturile scăzute, corupţia şi ascensiunea autoritarismului". Mai mult, publicaţiile europene şi americane  subliniază că ceea ce se întâmplă în România are o importanţă simbolică aparte, nu doar pentru că atrage atenţia asupra gravelor şi multiplelor suferinţe pe care le suportă cetăţenii, dar sugerează şi o posibilă „incarnare europeană a Primăverii Arabe".

DISPERARE ŞI SPERANŢE

E interesant cum, după ce liderii europeni au acceptat ca România să fie un experiment pentru finanţiştii de birou ai FMI, după ce aceiaşi lideri au văzut în Bucureşti doar voturi tranzacţionate la Bruxelles, în favoarea unor interese de partid, cetăţenii români privesc cu speranţă tot spre Uniunea Europeană, şi nu către propria guvernare. Pare un paradox greu de explicat, care ilustrează rădăcinile unor ambiţii socio-culturale europene ale românilor.

Pentru mulţi români, îndeosebi din generaţia tânără, este şi o atitudine de oportunism pragmatic, chiar dacă generează disconfort pe termen scurt. Adică, aspirând să trăiască în „Europa", în Uniunea Europeană la care ştiau că au aderat în 2007, şi neîntâlnind în România standardele şi valorile europene, ei preferă să interpreteze migrator libertatea de circulaţie în statele membre, transpunând într-o altfel de realitate aspiraţiile lor. Iar întâmplările actuale pot duce la un nou exod spre Europa!

Pentru aceasta, guvernanţii României ar trebui să-şi asume răspunderea şi să ceară iertare poporului român. Iar cum forţa de muncă înalt calificată din multe ţări europene pleacă spre „zonele emergente", deoarece speră să găsească acolo condiţii mai bune de lucru şi trai, demonstrând astfel neîncredere în liderii europeni, transferul mâinii de lucru calificate şi ieftine din România poate să suplinească aceste deficite de încredere şi viziune societale, dar condamnă România la o şi mai adâncă subdezvoltare, o duce într-un sens deraiat de la propriile aspiraţii integraţioniste.

Or, fără a aştepta cu mâna întinsă să se reverse cornul abundenţei europene, românii ar trebui să ceară insistent liderilor autohtoni şi europeni să înscrie România pe traiectoria europenităţii, prin crearea condiţiilor şi standardelor ridicate în comunităţile în care trăiesc. Să ne integrăm noi înşine, în interior, prin conceperea, elaborarea şi aplicarea unui Program Naţional de Dezvoltare Durabilă care să fie un pilon fundamental al integrării europene, aici, la frontiera de est a Uniunii Europene.

RESETARE  EUROPEANĂ

Mai mult ca sigur, Europa ascultă ce se întâmplă în România, dar mi-e greu să cred că liderii europeni aud şi simt frământările cetăţenilor români. În cunoscuta formulă elitistă, ei aud mai degrabă vocile nomenclaturiste ale momentului, cetăţenii europeni fiind consideraţi doar contributori la buget şi votanţi în alegerile locale, generale, europene.

Pentru ca Uniunea Europeană să recâştige încrederea şi prestigiul, are nevoie de o resetare europeană, o transformare structurală reală. Iar în ceea ce priveşte liderii partidelor politice din România, care au ratat şansa de a se europeniza în flux cu procesul pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană, cel mai credibil argument pe care-l mai pot aduce că vor fi agenţi ai schimbării, în România şi la Bruxelles, ar fi să arate zilnic comportamente individuale şi de grup resetate, în acord cu ceea ce va deveni Europa cetăţenilor de mâine. Altfel, îşi va face loc radicalismul, iar cetăţenii vor reacţiona la „insultele" guvernelor!

"Cetăţenii români privesc cu speranţă tot spre Uniunea Europeană, şi nu către propria guvernare."

Fost negociator-şef al României cu UE

Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.