Europa, bolnavul planetei?

Reuniunea G8 de la Camp David a fost transformată într-un veritabil „summit al crizei euro“

În urmă cu un secol, o discuţie la modă în cancelariile occidentale şi mass media europeană era despre o  putere  numită „bolnavul Europei". Pe umerii acelui „bolnav al Europei" au fost puse toate năpăstuirile care se abăteau asupra continentului (a se citi Vestului), cauzele războaielor şi imperfecţiunile aranjamentelor de pace. Ca să dispară acea sintagmă, a fost considerată necesară o completă restructurare geopolitică şi geostrategică a zonei.

„G zero"

Zilele trecute, dincolo de Atlantic, liderii G8 s-au întrunit pentru a sugera noi planuri de dezvoltare a economiei globale. Principalele puteri economice ale Planetei au considerat că o temă de maximă importanţă pentru obiectivul lor era situaţia critică a Europei şi îndeosebi a zonei euro.

De altminteri, din 2009 încoace, aproape toate reuniunile G20 şi G8 au înscris pe agenda preocupărilor majore chestiunea europeană. Ne amintim cu toţii că, în 2009, erau voci care întrebau dacă soluţia transferării cauzelor reale ale crizei în datoria suverană va putea fi gestionată de liderii statelor europene şi ai instituţiilor financiare internaţionale.

Privind pozele liderilor europeni participanţi la întrunirile G8 şi G20, vedem că astăzi fotografia de grup cuprinde figuri noi, dar problemele au rămas, aşa că nu e de mirare că un comentator zicea că formula summit-urilor „G" ar putea fi numită „G-0" (G zero). Ceea ce spune mult despre calitatea leadership-ului contemporan!

Liderii crizei europene

Există, totuşi, o marjă de interes major pentru europeni, în special, şi pentru economia globală, prin înscrierea temei „crizei europene" pe agenda recentului G8. Acum se gândeşte la un plan care să includă creşterea, stabilitatea şi consolidarea fiscală într-un pachet cuprinzător de măsuri.

Liderii economiilor globale pledează pentru un echilibru între austeritatea fiscală şi masuri de creştere, pentru a se evita „o calamitate financiară cu repercusiuni globale". Transformarea G8 într-un veritabil „summit al crizei euro" poate că va da liderilor crizei europene un impuls să se trezească la realitate, să-şi asume rezolvarea problemelor şi nu perpetuarea lor.

Faptul că fotografiile de grup ale liderilor s-au modificat înseamnă o penalizare a lor de către cetăţeni, dar, totodată, şi deschiderea porţilor, de către aceiaşi lideri, către populism, radicalism şi proliferarea grupurilor anti-sistem. Ceea ce este, în fapt, o agravare a situaţiei individuale a unor state membre şi a Uniunii Europene, mergând până acolo încât se pune frecvent chestiunea oportunităţii apartenenţei la zona euro şi câteodată chiar la Uniunea Europeană.

Aceste lucruri ar trebui avute în vedere şi pentru viitoarea întrunire a liderilor celor 27 state membre ale Uniunii (23 mai a.c.), deodată cu agrearea consensuală a unui plan de măsuri specifice pentru zona euro, pentru rezolvarea datoriilor suverane şi încurajarea redresării.

Dacă această atitudine a liderilor europeni va fi vizibilă în întregul proces decizional european, determinând schimbările pozitive aşteptate atât de mult de cetăţenii Europei şi nu numai, atunci nu ar fi  o mare jenă în faptul că Planeta priveşte Europa ca pe un corp bolnav, necesitând injecţii tămăduitoare.

Mai mult, remarcăm şi interesul liderului de la Casa Albă pentru revitalizarea economiei europene, ceea ce explică presiunea acestuia asupra liderilor europeni, care ar merita să reţină că, în momente dificile pentru Vechiul Continent, încă mai pot găsi inspiraţie, viziune şi suport în relatia transatlantică.

Răspundere

Foarte frecvent auzim astăzi, în discursul politic din UE, chemarea la responsabilitate. Ceea ce nu e rău. Doar că apelul patetic pe această temă arată cât de mult a scăzut sentimentul încrederii în liderii europeni, percepţie care nu ajută deloc la susţinerea aplicării unor decizii urgente şi absolut necesare în perioada următoare.

Ilustrativă este dezbaterea actuală a dramei greceşti, inclusiv la reuniunea G8 de la Camp David, dar ne interesează mai mult opiniile liderilor europeni de azi.

Care lideri, excelând în preferinţa pentru conclavuri restrânse, deşi au misiunea de a găsi soluţii la probleme, de a decide şi asigura aplicarea politicilor în spaţiul european, când e vorba să-şi asume răspunderea acestora, devin dintr-o dată adepţi ai „democraţiei", respectiv ai sugestiilor „populare".

Aşa este cazul viitoarelor alegeri din Grecia (17 iunie 2012), cărora liderii europeni tind a le da semnificaţia unui adevărat referendum pro/contra euro. Fără ca cineva să întrebe cum a fost posibilă ajungerea la o degringoladă politică în Grecia şi ce anume a favorizat ascensiunea radicalismului şi chiar anti-europenismului?

Cu atât mai mult trebuie să vedem cine poartă răspunderea pentru starea actuală a construcţiei europene, într-un context globalizant în care integrarea şi convergenţa câştigă tot mai mult teren în alte zone ale Planetei, adesea hrănindu-se chiar din povestea de succes a Uniunii Europene de dinaintea crizei.

România şi Europa central-estică

O cunoscută publicaţie financiară internaţională a realizat recent o radiografie a potenţialului şi şanselor statelor central-est europene de a performa în perioada post-criză.

România tocmai a arătat că a intrat într-o nouă etapă de contracţie, perspectiva post-criză prelungindu-se mai degrabă în incertitudini, pe când ţări precum Polonia sau Slovacia continuă a genera un optimism economic pe care am dori să-l vedem extins asupra întregii zone. Ne interesează enorm evoluţiile din zona euro, deoarece aceasta continuă a fi principala sursă de tractare a pieţei central- europene.

Dar sunt convins că aceeaşi arie/piaţă ar putea alimenta viitoarea creştere a economiei Uniunii Europene, dacă liderii europeni ar avea o viziune realistă a modului în care să se înfăptuiască interesul european. Sau poate că trebuie să aşteptăm un scenariu despre o altfel de Uniune Europeană tot din America?