Euro-topics / Ce poate urma după spânzurarea lui Avram Iancu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gestul simbolic de spânzurare a lui Avram Iancu, în cadrul manifestaţiilor de Ziua Maghiarilor, a generat deja multe discuţii aprinse în România. Dar semnificaţiile depăşesc graniţele ţării.Există în acest moment o încercare de punere a problemei autonomiei maghiarilor, la nivel european.

În 3 martie, grupările maghiare reunite în Consilul Autonom din bazinul Carpatic s-a întâlnit pentru prima oară la Bruxelles şi au cerut respectarea autonomiei comunităţilor lor în Europa.
La Consiliul organizat la Bruxelles au fost prezenţi liderii organizaţiilor Consiliilor naţionale din Serbia, Croaţia, Ucraina, Slovacia, Austria şi, evident, Transilvania - vicepreşedintele Parlamentului European, eurodeputatul Laszlo Tokes (PPE). Consiliul maghiar autonom al bazinului Carpatic a fost fondat în 2004, la Oradea.

Cu această ocazie a fost adoptată o rezoluţie prin care maghiarii rămaşi în afara graniţelor Ungariei după semnarea tratatelor de la sfârşitul celor două războaie mondiale cer autonomia comunităţilor în care sunt grupaţi şi trăiesc în prezent.

Semnatarii moţiunii consideră autonomia drept o condiţie de bază pentru strabilitatea din regiune.
"Credem că autonomia comunităţilor maghiare câştigată printr-un proces paşnic şi democratic va însemna un pilon de stabilitate în regiune, în timp ce lipsa ei poate avea riscuri serioase pentru securitatea europeană", se spune în document.

Lăsând la o parte tonul vag ameninţător din această formulare, trebuie spus că valoarea demersului de la Bruxelles este cam aceeaşi cu aceea a gestului spânzurării lui Avram Iancu: este vorba de simboluri.
Organizarea administrativă rămâne un apanaj al statelor membre. Chiar dacă autonomia solicitată de maghiari poate fi găsită în câteva regiuni din Europa - Tirolul de Sud, Ţara Bascilor, Catalonia, Aosta şi altele - aceasta nu reprezintă un standard în legislaţia europeană.

Mai "vulnerabile" la eventuale presiuni s-ar putea dovedi, poate, state nemembre, care îşi doresc aderarea, precum Croaţia, Serbia şi Ucraina. Şi într-o mult mai mică măsură, spre deloc, ţări precum Austria, Slovacia sau România. În aceste din urmă cazuri, presiunea poate veni, cel mult, din interior.

Ce se poate întâmpla în România? În primul rând, autonomia nu are nimic în comun cu secesiunea. Tirolul de Sud sau Aosta nu au plecat din Italia deşi, în aceste regiuni, ai mai degrabă senzaţia că te afli în Austria, respectiv Franţa.

Deşi în politică orice se poate discuta, până acum, subiectul autonomiei nu a fost pus niciodată în mod serios pe masa negocierilor. Elitele politice româneşti, în imensa lor majoritate, au respins tema din start, uneori mai agresiv, alteori cu mai mult tact.

Totuşi, momentul politic actual pare mai favorabil decât oricând punerii pe tapet a acestei probleme. În primul rând, pentru că discuţia despre autonomie locală se va purta oricum, odată cu reorganizarea administrativă şi crearea unor regiuni cu mai mare potenţial de dezvoltare şi acces la fonduri europene decât sunt judeţele actuale. Prea mici şi prea lesne de transformat în feude de anumite cercuri de putere locale.

În al doilea rând, pentru că UDMR reprezintă acum un element vital al stabilităţii actualei guvernări. Aceasta după ce, în trecut, preşedintele Băsescu s-a afişat de multe ori cu disidenţii din UDMR sau de-a dreptul cu adversarii formaţiunii, din cadrul maghiarimii.
Relaţia dintre preşedintele Băsescu şi premiarul ungar Viktor Orban este una foarte strânsă. Şeful guvernului de la Budapesta este în acest moment un aliat important al Bucureştiului în Consiliul European. Acolo unde România a pierdut sprijinul Franţei şi este privită cu răceală de alte state membre puternice, precum Germania sau Olanda.
În preajma zilei de 15 marrie, doi oficiali de la Budapesta au venit în România pentru a susţine autonomia maghiarilor: preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo şi vicepremierul Semjen Zsolt.

Desigur, este un obicei ca, la manifestările Zilei Maghiarilor, tonul să se ridice şi oficialii să rostească discursuri înflăcărate.

Va fi, de această dată, vorba de mai mult, iar problema autonomiei va fi pusă serios în discuţie, având în vedere şi relaţia specială dintre liderii de la Bucureşti şi Budapesta? În acest caz, în România, discuţiile nu ar trebui să se poarte pe sub masă, ci prin consultarea întregii elite politice. Altfel, nu ar duce nicăieri. Deocamdată, din partea Preşedinţiei sau a Guvernului, nicio veste, niciun semnal.

Să fie, atunci, doar o încuviinţare tacită a Bucureştiului pentru un joc intern de imagine al premierului Orban? E posibil. Dacă partidul lui Orban nu l-ar juca, atunci sigur ar face-o formaţiunea extremistă Jobbik, cu consecinţe electorale - şi nu numai - mult mai serioase. Nu că FIDESZ ar fi singura formaţiune de centru-dreapta care înregistrează derapaje, probabil controlate, spre extremă. Se întâmplă în Franţa, în Italia şi prin alte părţi.

Dacă Bucureştiul este convins că despre asta este vorba, atunci nu are motive să deranjeze pentru atâta lucru unul dintre puţinii săi aliaţi de la Bruxelles.

Viitorul ne va arăta cum stau lucrurile cu adevărat. Dar dacă discuţia se va pune în mod serios, ar trebui să ne aşteptăm la un semnal de la Bucureşti către elitele politice de la Bucureşti. Altfel, rămânem cu simboluri cum ar fi spânzurarea lui Avram Iancu sau reuniunea de la Bruxelles a maghiarilor din bazinul carpatic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite