Euro-topics/ Un absent: ministrul Botiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul muncii a absentat de la o importantă reuniune de la Bruxelles. De ce?

Consiliul de miniștri pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO), reunit luni la Bruxelles, a transmis recomandări de maximă importanţă statelor membre, privind programul de reforme naționale pentru stimularea forței de muncă. Potrivit obligaţilor care decurg din Semestrul European, fiecare stat membru al UE trebuie să prezinte, până la jumătatea lunii aprilie, propriul program în acest domeniu. Puteţi citi despre aceste recomandări în secţiunea "Adevărul Europa" de pe www.adevarul.ro. Vă veţi convinge că în faţa statelor membre stau reforme serioase, legate de impozitarea muncii, educaţie, vârsta de pensionare, stimularea angajării tinerilor şi persoanelor vârstnice.


Din nefericire, importanta reuniune a fost lipsită de aportul ministrului român al muncii, Ioan Nelu Botiş, care a absentat. Locul ministrului a fost ţinut de un diplomat al reprezentanţei noastre de la Bruxelles. S-ar părea deci că ar fi fost puțin interesant.

Ei bine, dacă reuniunea de la Bruxelles a fost doar una formală, cum se face că miniştrii celorlalte state membre s-au obosit să vină în capitala Europei? Li s-a făcut brusc poftă de nişte scoici cu cartofi prăjiţi şi bere, şi atunci au pus-o de un Consiliu ca să-şi deconteze zborul? Nicidecum.

Oricât de bine pregătit şi de bine intenţionat ar fi un diplomat, el nu poatre suplini prezenţa la un Consiliu a ministrului de resort. Interacţiunea acestuia cu omologii săi europeni, discuţiile informale sunt foarte importante pentru susţinerea intereselor româneşti. Absenţa ministrului Botiş a însemnat, din acest punct de vedere, un prejudiciu pentru România. Înseamnă că, în Uniunea Europeană, suntem din nou "mâna sus, capul jos".

Ministrul Botiş ar putea invoca, în apărarea sa, prezenţa la interviul de la redacţia "Adevărul", în care a susţinut Codul Muncii. Nu ţine! Ar fi putut schimba data interviului iar noi am fi înţeles motivul. Participarea la acest Consiliu, în care au fost formulate recomandări foarte importante pentru statele membre, era o obligaţie pentru domnia sa.

Ne enervăm pe parlamentarii care absentează de la lucrări sau care răsfoiesc reviste în timp de guvernul îşi asumă răspundereape un proiect de lege. Dar ce ar trebui să I se întâmple însă unui ministru care lipseşte de la reuniunile europene la care este obligat să fie prezent?

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite