EXLCUSIV/ Ce urmează în Africa de Nord? Un articol de Catherine Ashton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uneori, în politică, întrebarea cea mai dificilă este: „Și acum?" Este întrebarea pe care am pus-o la reuniunea la nivel înalt de la Paris în cadrul discuției despre Libia și pe care am reluat-o la ultimul Consiliu European.

Istoria este plină de exemple de războaie câștigate care nu au dus decât la o pace vremelnică. În Europa, cumplitele erori comise după Primul Război Mondial au pregătit calea celui de Al Doilea Război Mondial. După 1945, am avut rezultate mai bune, în pofida războiului rece, deoarece am înțeles că nu era de ajuns să-l învingem pe Hitler. Trebuia să reconstruim un continent zdruncinat.


În cazul Libiei, reușita nu înseamnă doar protejarea civililor în următoarele zile, sau asigurarea că regimul colonelului Muammar Qadhafi a luat realmente sfârşit. Reușita necesită o strategie pentru ceea ce urmează să facem după. Mă voi concentra asupra modului în care putem fi la înălțimea acestei provocări.


Știm în principiu ce trebuie făcut pentru a pune bazele unei democraveritabile - o democrație trainică și care nu poate fi distrusă. Avem nevoie de un stat de drept, gestionat de forțe de poliție cinstite și de judecători independenți. Avem nevoie de autorități naționale și locale eficiente și transparente. Avem nevoie de drepturi de proprietate puse în practică, de libertate de exprimare și de sindicate libere. Mai presus de orice, avem nevoie ca prosperitatea să se răspândească suficient de rapid și de mult pentru ca întreaga societate să simtă că are un rol în reforma democratică.
Acestea nu sunt doar niște idei liberale occidentale. În ultimele săptămâni, am putut constata personal că reprezintă o sursă de inspirație pentru reformatorii de la Tunis și din Cairo, iar echipa mea a constatat că sunt extrem de dorite pe străzile din Benghazi și chiar Tripoli.


Voi prezenta ceea ce poate face Uniunea Europeană și modul în care dorim să conlucrăm cu restul lumii occidentale - și, în mod esenţial, cu Liga Arabă - pentru a atinge aceste deziderate. Unii au vrut un nou plan Marshall. Intenția este, desigur, bună. Totuși, Africa de Nord din secolul al XXI-lea nu este același lucru cu Europa anilor '40. Trebuie să inventăm o strategie nouă și calată pe îndeplinirea acestei sarcini. Este exact ceea ce am făcut în cadrul UE. La temelie se află trei aspecte-cheie - banii, accesul la piață și mobilitatea.


În ceea ce privește banii, vreau ca Europa să contribuie cu miliarde de euro la dezvoltarea economiilor din Libia, Egipt și Tunisia. O parte din finanțare va proveni din fondurile proprii ale UE; sper ca statele membre și parlamentarii Uniunii să mi se alăture în încercarea de a obține restul sumei din partea Băncii Europene de Investiții și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.


Săptămâna trecută m-am întâlnit cu ministrul egiptean al planificării, Fayza Aboulnaga. Ea mi-a spus că necesitatea cea mai presantă este de a construi un milion de noi locuințe. Vreau ca Europa, în colaborare cu alți parteneri, să o ajute să facă acest lucru - și să ajute, de asemenea, la finanțarea proiectelor de infrastructură din Tunisia și din Libia post-Qadhafi. Dispunem de resursele, expertiza și hotărârea necesare pentru a ajuta la consolidarea instituțiilor unei societăți civile sănătoase, și am demarat deja discuțiile pe marginea unor proiecte specifice cu noile guverne de la Tunis și Cairo. Putem ajuta și la organizarea și monitorizarea unor alegeri libere.


Totuși, știm că în ultimă instanță ajutorul are doar un rol limitat. Țările trebuie să depună eforturi și să-și clădească prosperitatea prin comerț. Iată de ce accesul la piață este atât de important: capacitatea de a vinde bunuri unor țări mai bogate.


În calitatea sa de cel mai apropiat vecin bogat al Africii de Nord, Europa are un rol fundamental. În plan formal, barierele în calea comerțului sunt puține. Dar există alte obstacole. Insistăm pe drept cuvânt ca importurile, de la produsele alimentare la bunurile manufacturate, să respecte cele mai înalte standarde. Prin urmare, trebuie să eliminăm în timp barierele tarifare rămase, dar și să acționăm împreună cu noile democrații din Africa de Nord pentru a le ajuta în practică să vândă bunuri și servicii în Europa.


O măsură specifică pe care le-o cer statelor membre să o adopte este un program de sprijinire a dezvoltării rurale în Africa de Nord, pentru ca Egiptul, Tunisia și, la timpul cuvenit, Libia, să poată cultiva produsele alimentare la calitatea cerută de consumatorii europeni. Toate aceste măsuri ar trebui să ajute la atragerea investițiilor private care vor fi esențiale pentru dobândirea prosperității.


Mobilitatea sporită necesită și ea o serie de măsuri. UE are deja o serie de programe de burse precum Erasmus Mundus, EuroMed Youth și Tempus. Acestea pot fi consolidate pentru a aduce mai mulți studenți în Europa și pentru a ajuta la dezvoltarea bazei de competențe din noile democrații. Ar trebui, de asemenea, să ne revizuim regimul de vize, pentru ca oamenii de afaceri și persoanele cu competențe profesionale să poată călători mai ușor între Europa și Africa de Nord.


Recunosc, această agendă nu implică acţiuni spectaculoase. Dar nu îi lipsește ambiția. În ultimele săptămâni, mulți au spus că evenimentele din Africa de Nord constituie o provocare deosebită căreia Europa trebuie să îi poată răspunde. Sunt de acord. Este important la nivel mondial ca Libia, Egiptul, Tunisia și alte țări din regiune să devină democrații stabile. Este deosebit de important acest lucru pentru Europa, pentru că aceste țări sunt vecinii noștri. Un eșec ar fi dăunător pentru cetățenii noștri, nu doar îngrozitor pentru cetățenii lor.


Pentru noi, testul nu este doar ce se întâmplă în următoarele zile, ci și ce se va întâmpla în lunile și anii care vor urma după restabilirea păcii și după ce mijloacele de informare își vor fi îndreptat atenția spre o altă criză într-o altă parte a lumii. Trebuie să profităm de această ocazie pentru a face planuri pentru pace.


Catherine Ashton este Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate al Uniunii Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite