Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură: „România îngrijorează Comisia Europeană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul Dacian Cioloş afirmă că gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene în România ar putea determina reducerea acestui tip de finanţare în întreaga Uniune.

România nu are o viziune asupra dezvoltării agriculturii şi a mediului rural. O strategie naţională în acest sens este necesară. Accesarea fondurilor europene este afectată de birocraţia internă şi de corupţie. Beneficiarii sunt sufocaţi de hârtii şi asaltaţi cu controale, legislaţia e greoaie, unii funcţionari cer bani pentru a procesa mai repede dosarele sau recomandă anumite firme de consultanţă. Sunt câteva dintre îngrijorările din interiorul Comisiei Europene, expuse de comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş.

image

Ovidiu Nahoi: Domnule comisar, România stă rău la absorbţia fondurilor europene. Dar, dacă în privinţa politicii de coeziune stă foarte rău - undeva în jur de 3% plăţi efective - în privinţa dezvoltării rurale se spune că ar sta mai bine, cu circa 25%. Dumneavoastră, în calitate de comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, sunteţi mulţumit de situaţia României la acest din urmă capitol?

Dacian Cioloş.: În comparaţie cu gradul de utilizare a fondurilor structurale, România stă mai bine în privinţa absorbţiei banilor pentru dezvoltare rurală. Însă şi aici este încă mult de lucru pe partea de finalizare a proiectelor şi de plăţi. Sunt întârzieri mari la implementarea programului LEADER - care susţine parteneriate de tip public-privat pentru dezvoltare locală - şi la crearea Reţelei de Dezvoltare Rurală. Dacă ne uităm la cifre, este loc de mai bine. Media europeană a ratei de absorbţie pentru programul de Dezvoltare Rurală 2007-2013 se situează undeva la 40%.

O.N.: De ce România nu reuşeşte mai mult în direcţia dezvoltării rurale: din cauza calităţii proiectelor, a birocraţiei sau din alte cauze?

D.C.: Dincolo de calitatea proiectelor şi de dificultăţile beneficiarilor în a accesa partea de finanţare privată pe care trebuie să o asigure, cred că întârzierile sunt cauzate - ca şi în cazul fondurilor structurale - de complexitatea proiectelor şi de procedurile încă greoaie de selectare şi de aprobare a acestora. Complexitatea procedurilor creează nu doar întârzieri în executarea proiectelor selectate, dar descurajează şi mulţi potenţiali beneficiari. Pe de altă parte, este nevoie de o strategie pentru agricultură şi mediul rural pentru ca România să-şi poată utiliza în întregime potenţialul şi să poată folosi eficient fondurile europene nu doar cantitativ ci şi calitativ. Aici nu mă refer la strategia elaborată de Ministerul Agriculturii pentru a putea folosi fondurile de Dezvoltare Rurală ci la o strategie asumată politic la nivelul conducerii României şi care să reflecte preocupările României şi nu neapărat cererile Comisiei Europene. Lipsa unei viziuni clare la nivel naţional, privind dezvoltarea agriculturii şi a spaţiului rural, se traduce de multe ori în incoerenţă şi lipsa priorităţilor pentru finanţarea unor proiecte care să răspundă problemelor reale din teren. 

"La trei ani de la aderare, Cehia, Polonia şi Ungaria aveau o rată de absorbţie netă de aproximativ 20%. Noi suntem încă la 3-4%.''

„Comportamente la limita corupţiei"

O.N.: Aţi fost sesizat în legătura cu anumite nereguli în gestionarea fondurilor?

D.C.: Da, primesc multe sesizări, nu atât legate de nereguli în gestionarea fondurilor, cât mai ales legate de comportamentul unor funcţionari de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi de modul cum aceştia aplică procedurile de selecţie şi contractare elaborate la nivel naţional. Am primit plângeri legate de schimbarea condiţiilor de eligibilitate după publicarea cererii de proiecte... într-un caz, chiar după ce un proiect a fost anunţat câştigător. Aflu despre întrebări, despre solicitări de clarificări la oficiile judeţene APDRP rămase fără răspuns, despre comportamentul unor funcţionari care îi descurajează pe beneficiari să depună proiecte dacă nu lucrează cu anumite firme de consultanţă, despre schimbarea punctajelor de evaluare. Altora li se cere  - mai mult sau mai puţin explicit - să contribuie financiar pentru ca prelucrarea administrativă a proiectelor să nu fie prea lungă. Nu spun că acesta ar fi comportamentul general al funcţionarilor de la APDRP, dar nu ar trebui tolerat nici măcar un singur caz de acest gen. Există comportamente departe de ceea ce înseamnă profesionalism, unele chiar la limita corupţiei. Sunt lucruri care mă îngrijorează, atât în calitate de comisar european, cât şi în calitate de român.

O.N.: Este sau devine România un caz special din cauza ratei scăzute de absorbţie? Care ar fi riscurile pentru România în cazul menţinerii unei rate scăzute?

image

D.C.: Dacă luăm în considerare numai plăţile efectuate până la această dată, România are cea mai scăzută  rată de absorbţie a fondurilor structurale din Uniunea Europeană. E adevărat că am aderat de curând. Dacă ne uităm însă la vecinii noştri, după al treilea an de la aderare, Cehia, Polonia şi Ungaria aveau o rată de absorbţie netă de aproximativ 20%. Noi suntem încă la 3-4%. România riscă să devină un contributor net la bugetul Uniunii Europene şi asta nu din cauza altora, ci pentru că nu este în măsură să ia ce i se oferă. Într-o perioadă economică dificilă riscăm să pierdem o  oportunitate cu efecte pe termen lung.  România ar putea folosi aceste fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru educaţie, pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale. România este un stat membru mediu-mare, cu o alocare financiară importantă. Dincolo de ceea ce riscă să piardă economia şi infrastructura României, gradul scăzut de absorbţie îngrijorează şi Comisia Europeană. Aceasta încearcă să convingă statele membre - mai ales pe cele contribuitoare net la bugetul UE - că fondurile structurale trebuie să rămână o prioritate a bugetului comunitar după 2013. Există o valoare adăugată a investiţiilor comunitare în relansarea economiilor europene după criză. Gradul redus de utilizare a acestor fonduri ar putea fi însă un argument în favoarea celor care doresc să reducă acest tip de cheltuieli comunitare. 

La alţii, legislaţia e mai simplă

O.N.: Ce pot face acum autorităţile centrale şi locale din România?

D.C.:Aş zice mai întâi că ne-ar prinde bine o schimbare a atitudinii faţă de beneficiari, şi nu doar una de faţadă sau de formă.  Sigur, e nevoie de rigoare, e vorba de bani publici, dar beneficiarii au nevoie şi de sprijin şi de o atitudine real constructivă din partea funcţionarilor publici care se ocupă de gestiunea fondurilor. Au nevoie de claritate, de proceduri simple, fără documentaţie inutilă. De altfel, este în interesul tuturor, autorităţi  publice şi beneficiari  - cu cât o documentaţie este mai clară, cu atât e mai puţin loc de greşeli. Există soluţii mai simple pe care alte state membre reuşesc să le aplice, pornind de la exemple de proiecte de succes prezentate potenţialilor beneficiari de fonduri, până la liste de greşeli frecvente explicate clar, pe care aceştia să le poată consulta. Pregătirea şi desfăşurarea unui proiect nu ar  trebui să fie o corvoadă şi nici un maraton birocratic. Am observat, de asemenea, că alte state membre pun un accent mai mare pe monitorizare şi pe analiza de risc şi mai puţin pe controlul hârtiilor. Poate sunt lucruri pe care le putem adapta situaţiei din România.  Limitarea  numărului  „vămilor" birocratice care, în practică, încetinesc sau chiar blochează procesul de absorbţie, ar putea fi una dintre soluţii.  Este esenţial să îmbunătăţim cadrul legislativ privind procedurile de achiziţii publice. Legislaţia în domeniu se schimbă des şi devine greu de înţeles, mai ales pentru autorităţile locale din comunităţile mici.

"Aflu despre funcţionari care îi descurajează pe beneficiari să depună proiecte dacă nu lucrează cu anumite firme de consultanţă.''

O.N.: Dar nu sunt justificate aceste măsuri birocratice de necesitatea controlului folosirii banului public?

D.C.: Faţă de alte ţări, la noi documentaţia de licitaţie este excesiv de detaliată în privinţa criteriilor de selecţie, dar mai puţin orientată pe obiective, impact, valoarea adăugată a proiectului. Numărul mare de controale nu este garanţia succesului unui proiect. Contracte cu obiective clare, cu  criterii de performanţă limpezi, cu standarde de calitate şi termene limită ferme ar uşura mult munca celor care au responsabilitatea cheltuirii acestor fonduri. Din câte am înţeles, autorităţile române au demarat de curând un proces de definire a unei documentaţii standard pentru achiziţiile publice. Este un pas în direcţia bună. Aş mai adăuga şi administraţia, care trebuie întărită cu competenţă. Unele proiecte sunt extrem de tehnice, e nevoie de ingineri, de arhitecţi. E important ca funcţionarii care lucrează cu programe europene să aibă cunoştinţe economice, de politică europeană, să cunoască metode de implementare practice, deja folosite cu succes în alte state din Uniunea Europeană. Nu cred că  trebuie să reinventăm noi totul. Şi ar mai fi un element, mai rar pomenit în ţară în contextul discuţiilor despre fondurile europene, cu bătaie pe termen lung, dar şi cu un impact imediat: cadastrul - un cadru legislativ adecvat pentru reglarea problemelor de proprietate. Lipsa unei cartografieri corecte a teritoriului are repercusiuni directe asupra atragerii investitorilor, calităţii proiectelor de investiţii şi asupra duratei acestora. 

"Nu cred că viitorul agriculturii europene stă în produse ieftine cu orice preţ, inclusiv cu preţul neîncrederii consumatorului.''

Nu cumpără alimente modificate genetic

O.N.: Numele dumneavoastră a fost vehiculat în cablograme, ba ca posibil aliat al SUA, ba ca adversar al OMG. Ştiu că problema OMG intră în portofoliul comisarului John Dalli - Sănătate şi protecţia consumatorului.  Şi totuşi, care este, de fapt, poziţia dumneavoastră personală?

D.C.: Personal, cred mai degrabă într-o politică a produselor de calitate, tradiţionale, naturale, într-o alimentaţie diversă, care respectă biodiversitatea în natură. Nu cred că viitorul agriculturii europene stă în produse ieftine cu orice preţ, inclusiv cu preţul neîncrederii consumatorului. Nu cred că organismele modificate genetic reprezintă soluţia salvatoare pentru agricultura europeană sau pentru agricultura din România. Acesta e punctul meu de vedere personal, şi spun asta nu pentru a intra în confruntare cu cei care cred altfel, ci pentru că eu aşa cred. Am promovat întotdeauna menţinerea şi punerea în valoare a diversităţii agricole şi alimentare, produsele de calitate şi produsele locale. Acestea pot fi soluţii pentru dezvoltarea unei producţii cu înaltă valoare adăugată, cu beneficii directe pentru agricultori, dar şi pentru consumatorii lor. Personal, cred că agricultura din Uniunea Europeană ar trebui să mizeze nu atât pe performanţa eventuală a culturilor OMG, cât pe diversitatea şi calitatea produselor autohtone. Şi cred că în această direcţie ar trebui să se orienteze şi cercetarea agricolă europeană. Sigur, este dreptul fiecărui agricultor să aleagă ce vrea să cultive, inclusiv OMG, şi îşi asumă apoi alegerea. Dar această alegere nu trebuie să fie în detrimentul alegerii altor agricultori de a cultiva fără OMG. Pe de altă parte, este un fapt: multe state membre din UE importă soia modificată genetic pentru alimentaţia animalelor, dată fiind capacitatea limitată de producere a furajelor proteice în Uniunea Europeană. Chiar şi în aceste condiţii, am susţinut întotdeauna că dacă guvernele statelor membre decid să accepte importul sau cultura unor astfel de OMG, intrarea acestora în circuitul alimentar trebuie dublată de o strictă trasabilitate a produselor ce conţin OMG, pentru a da consumatorului posibilitatea să aleagă. Însă, până la urmă, aceasta este o problemă care va fi tranşată de consumatori. În măsura în care consumatorii vor şti ce vor, în măsura în care autorităţile naţionale vor eticheta produsele care conţin OMG şi vor aplica regulile privind trasabilitatea, viitorul OMG în Europa va fi decis în faţa etajerelor cu alimente. Eu, în calitate de consumator, prefer întotdeauna calitatea şi diversitatea. Pentru mine, ca şi consumator, produsele OMG nu răspund acestor criterii. Fac aceste precizări pentru claritate şi pentru că mi-aţi cerut o opinie personală. 

"Numărul mare de controale nu este garanţia succesului unui proiect. E nevoie de obiective clare şi de criterii de performanţă limpezi.''

Pe cine reprezintă comisarii

Comisarii europeni sunt propuşi de către guvernele statelor membre. Pe timpul mandatului însă, ei nu sunt controlaţi de guvernele naţionale şi nici nu au voie să primească instrucţiuni din partea statelor de origine.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite