Cum vrea Danemarca să unească Europa

Ţara care a preluat de la 1 ianuarie 2012 preşedinţia Uniunii este proeuropeană în felul ei.  Va reuşi ea să salveze proiectul european? Copenhaga insistă că doreşte să păstreze unitatea Europei.

În plină criză a euro şi a proiectului european, mica Danemarcă, aflată în afara eurozonei, preia preşedinţia Uniunii Europene. O misiune extrem de grea, în prima jumătate a unui an despre care mulţi spun că este unul crucial pentru viitorul Europei. Nicicând pericolul scindării nu a fost mai mare, după ce Marea Britanie a respins, la Consiliul din 8-9  decembrie, modificarea Tratatului Uniunii în direcţia întăririi guvernanţei financiare.

Ţară mică, ambiţii mari

În această situaţie, ceilalţi 26 au recurs la "Planul B", convenind un acord interguvernamental, numit provizoriu Pactul Fiscal, ale cărui detalii de-abia încep să fie negociate. Cert este că „cei 26" sunt, în principiu, de acord ca derapajele de la disciplina bugetară (depăşirea deja celebrului "deficit structural" de 0,5 la sută sau a nivelului datoriei publice de 60% din PIB) să fie sancţionate în mod automat. Iar rolul în constatarea şi pedepsirea derapajelor ar trebui să revină unor instituţii "neutre", cum sunt Comisia Europeană şi Curtea Europeană de Justiţie.

Dar cum pot nişte state semnatare ale unui acord interguvernamental să se pună sub autoritatea instituţiilor europene, guvernate de Tratatul de la Lisabona -care nu se schimbă, fiindcă nu vrea Marea Britanie? Deja, Londra a spus că nici nu vrea să audă despre aşa ceva. Premierul britanic David Cameron tocmai a afirmat că va face "tot posibilul" ca să-i oprească pe semnatarii Pactului Fiscal să se folosească de Comisie şi de Curtea Europeană de Justiţie. "Nu poţi avea un tratat în afara Uniunii Europene care să înceapă să facă ce ar fi trebuit făcut de către Uniunea Europeană", a spus Cameron.

Această complicate chestiune, juridică şi politică deopotrivă, va trebui rezolvată până la urmă în interiorul Consiliului European, ale cărui reuniuni vor fi organizate, în următoarea jumătate de an, de către preşedinţia daneză.

Populismul nu se (prea) vinde

Danemarca nu a aderat la euro. Cu toate accestea, aşa cum spune premierul Helle Thorning-Schmidt, 44 de ani, prima femeie-premier din istoria ţării, Danemarca este profund interesată în supravieţuirea şi succesul eurozonei şi se va concentra asupra acestui aspect în timpul preşedinţiei sale. Ca şi în cazul României, 70 la sută din comerţul exterior al Danemarcei se face cu statele membre din zona euro. Şi încă o similitudine cu România: adoptând pactul fiscal, Danemarca se angajează să introducă "regulile de aur" în Constituţie.

Aici, însă, intervin problemele. Legea fundamentală nu a mai fost schimbată din 1953, iar procedura este greoaie. Nu numai că este nevoie de majoritatea parlamentară calificată şi de referendum. Mai mult: modificările, odată aprobate, nu pot intra în vigoare cât timp se află în exerciţiu guvernul care le-a promovat. Cu alte cuvinte, nu poţi să schimbi Constituţia potrivit intereselor politice de moment, chiar dacă ai majoritatea parlamentară şi sprijinul popular pentru aceasta.

Cu totul altfel am fi vorbit, însă, acum câteva luni, despre preşedinţia daneză. În mai, guvernul de coaliţie liberal-conservator, sprijinit parlamentar de Partidul Poporului,eurosceptic, a decis suspendarea unilaterală a Acordului Schengen şi reintroducerea controalelor la frontieră. Decizia a fost criticată la Bruxelles, fiind văzută ca un mesaj îndreptat împotriva proiectului european. Nu a durat însă prea mult.

Se pare că reluarea controalelor la frontieră nu a adus impactul aşteptat în rândul alegătorilor. Alegerile din septembrie au adus la putere un guvern de centru stânga. Printre primele măsuri luate de noul cabinet, în octombrie, s-a numărat şi renunţarea la controalele la frontieră. Acum o lună, la Bucureşti, doamna Thorning-Schmidt dădea asigurări că preşedinţia daneză va menţine printre priorităţile sale extinderea Spaţiului Schengen. Cheia rămâne însă în Olanda.

Altfel, relaţiile Danemarcei cu Uniunea Europeană sunt, pe cât de îndelungate, pe atât de agitate. Nu mai puţin de şase referendumuri pe teme europene au fost organizate în această ţară, care a aderat la Comunitatea Europeană în 1973. Cel din 1992, când danezii au respins Tratatul de la Maastricht, a tulburat rău apele în Europa.

O istorie agitată

După un an, un nou referendum avea să reuşească, dar numai după ce Copenhaga a obţinut câteva compromisuri: şi-a păstrat dreptul de a decide singură în chestiunile de cetăţenie şi, mai ales, i s-a permis să nu participe la moneda unică. În 2000, un nou referendum legat de aderarea la euro s-a soldat cu un răspuns negativ.

„Euro este un proiect politic. El are nevoie de responsabilitatea membrilor. Uitaţi-vă însă în zona euro şi veţi găsi o lipsă de responsabilitate. Danemarca se va menţine disciplinată şi va ajuta zona euro", spune Merete Riisager, membru în Comitetul pentru Afaceri Europene din Parlamentul danez (Folketing).

"Noi, în Danemarca, avem multe insule şi le legăm prin poduri. Vom construi şi acum un pod şi peste ape tulburi.''
Nicolai Wammen
ministrul danez  al Afacerilor Europene

Pod peste Europa

Este Danemarca eurosceptică? Nici vorbă. O recunoaşte chiar un membru important al Partidului Poporului, eurosceptic. "În parlament, majoritatea este pro-europeană şi trebuie să lucrăm cu această realitate", spune Pia Adelsteen, membru în Comitetul pentru Afaceri Europene. Este pentru a şaptea oară când Danemarca preia preşedinţia Uniunii.

În 1993, sub preşedinţia daneză, au fost adoptate Criteriile de la Copenhaga, care formulează normele democratice pe care un stat candidat trebuie să le îndeplinească pentru a adera la UE. Acum zece ani, preşedinţia daneză a contribuit din plin la succesul politicii de lărgire. „Pe atunci, cuvântul de ordine era lărgirea, acum, este păstrarea unităţii", spune Nicolai Wammen, ministru al Afacerilor Europene. El promite că ţara sa va acţiona pentru salvarea coeziunii europene.