Creşterea- descreşterea UE şi şansa „Noii Europe”

Elitele conducătoare ale Uniunii Europene vor trebui să asculte  mai atent vocea cetăţenilor europeni, să propună o „Nouă Europă” a celor 27.

Mă îndoiesc că vizita recenta a d-lui Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, în România şi Bulgaria l-ar fi putut inspira să lanseze proiecte inovatoare privind redresarea şi relansarea Uniunii Europene.

Cel puţin în Bucureşti nu a putut rosti decât platitudini despre nevoia valorilor europene, apeluri la responsabilitatea şi solidaritatea statelor membre, la evitarea populismului şi xenofobiei în exprimarea politicii europene.

Probabil cea mai mare „descoperire", la începutul celui de-al doilea mandat al său, în fruntea Consiliului European, a fost că „ideea europeană are nevoie de o nouă şansă".

Adică ceva ce ar scrie şi un elev conştiincios, într-o compunere cu titlul „Viitorul Uniunii Europene"! Când, cum, cu ce şi cu cine? Dl. Van Rompuy nici nu se întreabă şi nici nu răspunde.

În schimb, după ce a vizitat Bucureştii şi Sofia, la Bruxelles a putut auzi îngrijorarea investitorilor şi reprezentanţilor comunităţii europene de afaceri care au spus clar că lipsa de viziune şi perspectiva a liderilor europeni este un risc pentru redresarea economică a Uniunii Europene.

De la euroscleroză la relansare

În noua epocă de „euroscleroză" pe care o patronează liderii de azi ai Uniunii Europene, două voci au sunat grav în Parlamentul European, aproape concomitent cu menţionatele meditaţii ale d-lui Van Rompuy.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a trecut dincolo de obiectul muncii sale şi a îndemnat liderii europeni să iniţieze rapid un „pact pentru creştere" care să dea sens „pactului fiscal", agreat de curând de cei mai mulţi din liderii statelor membre. Dl. Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, s-a asociat celor ce consideră că nu este doar alarmă conjuncturală atenţionarea despre posibilul colaps al Uniunii Europene.

El susţine că un asemenea „scenariu realist" nu ar avea la bază doar eşecurile gestionării economiei, finanţelor, stării sociale din numeroase state membre, dar şi managementului nesatisfăcător al afacerilor europene, în sensul că unele state membre insistă să preia/reia atribuţiile transferate spre instituţiile comunitare, populismul şi xenophobia înăbuşesc discursul public european, naţional şi local, iar de la grija de a nu se ajunge la „fortăreaţa Europa"s-a ajuns chiar mai jos, adică la „apărarea frontierelor statale" în însăşi aria Schengen.

Toate aceste anomalii, apreciază preşedintele aleşilor europeni, ar fi consecinţa tentaţiei de „re-naţionalizare" şi „summit-izare" a procesului decizional european, în detrimentul metodei comunitare.

Cei doi fruntaşi europeni vin şi cu propuneri concrete: Banca Centrală Europeană să susţină procesul de creştere, bazat pe reforme structurale în statele membre, prin menţinerea stabilităţii preţurilor chiar în aceste vremuri turbulente; la rândul lui, preşedintele Martin Schulz subliniază necesitatea unei cooperări intensificate între cele două instituţii comunitare - Parlamentul European şi Comisia Europeană - atât pentru redresarea şi renovarea Uniunii Europene, cât şi pentru apărarea şi susţinerea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni.

European şi naţional

Propunerea lui Mario Draghi a găsit rapid susţinători la nivelul unor state membre. Mario Monti este printre aceştia, dar atenţionează că e nevoie de opţiuni europene, ceea ce nu absolvă liderii statelor să caute multiple soluţii, ca de exemplu investiţii publice în infrastructură, dar şi parteneriatul public-privat.

Premierul Belgiei, Elio di Rupo, e convins că numai politicile de creştere şi dezvoltare pot readuce Uniunea Europeană în prim-planul globalităţii, dar acestea nu se pot realiza fără iniţiative naţionale şi chiar regionale/locale.

Până şi cancelarul Germaniei a recunoscut, la o întrunire din 25 aprilie a.c., că propunerea preşedintelui Băncii Centrale Europene este acceptabilă, vrând parcă să contrazică părerea că ea ar susţine doar politicile de austeritate. Desigur, ea adaugă imediat că o creştere sănătoasă a economiei europene, îndeosebi a zonei euro, e posibilă numai dacă se realizează reformele structurale atât de mult promise şi atât de des amânate.

 "Talibanism" şi Noua Europă

Ceea ce merită remarcat este o convergenţă a acestor opinii chiar în contextul delicatelor dezbateri lansate de candidatul la preşedinţia Franţei, dl. François Hollande. Aceasta însemnând că „talibanismul" european, care se opune schimbărilor structurale, preferând formula „business as usual", poate fi atacat chiar şi în campanii electorale naţionale.

Iar dacă vedem că înseşi opiniile liderilor creştin-democraţi germani se apropie tot mai mult de provocarea lansată de dl. Hollande, înseamnă că elitele conducătoare ale Uniunii Europene vor trebui să asculte  mai atent vocea cetăţenilor europeni, să propună o „Nouă Europă" a celor 27. Fireşte, e bine să ne amintim de epocile de glorie şi succese ale Uniunii Europene, aşa cum îndeamnă dl. Barroso, dar nu cred ca ar fi înţelept să combatem „euroscepticismul" şi „eurofobia" doar cu astfel de argumente.

De la Comisia Europeană am aştepta iniţiative robuste, îndrăzneţe, vizionare şi nu doar reacţii la concluziile summit-urilor şefilor de state membre şi guverne.

Iar dl. Van Rompuy, care s-a grăbit să propună încă o cină de lucru a aceloraşi lideri europeni, pentru a discuta noi iniţiative şi măsuri care să ducă la impunerea direcţiei creşterii şi dezvoltării Uniunii Europene, ar face un lucru folositor dacă ar auzi şi înţelege glasul cetăţenilor europeni, nu numai al reprezentanţilor elitelor lor.

Ar fi şi un bun exerciţiu de întărire a democraţiei, dar mai ales ar crea fundamentul reconstrucţiei europene pornind de la o nouă bază - cetăţenii europeni.