Ţările bogate ale UE se menţin tare pe poziţii: nu vor să mai dea bani pentru cele sărace. Viitorul buget al Europei, departe de un compromis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Germanii sunt mai eurosceptici decât francezii
Germanii sunt mai eurosceptici decât francezii

Consiliul pentru Afaceri Generale (CAG) nu a făcut progrese semnificative astăzi, la Bruxelles, unde reprezentanţii statelor membre UE nu au reuşit să identifice variante de compromis în privinţa viitorului buget european 2014-2020. Un grup de şapte ţări, în special cele net contributoare la bugetul UE cer tăieri de peste 100 de miliarde de euro.

Ministrul german Michael Link a precizat în timpul reuniunii că Berlinul cere „corecţii" în privinţa contribuţiei sale la bugetul 2014-2020. "Propunerea Comisiei Europene trebuie ajustată în jos cu cel puţin 100 de miliarde de euro", a declarat Link, potrivit agenţiei germane de presă DPA. Germania este cel mai mare contributor la bugetul UE.

România este de cealaltă parte a baricadei. Ministrul pentru Afaceri Europene Leonard Orban a declarat după reuniunea CAG de la Bruxelles că în acest moment „par două poziţii care nu se vor întâlni niciodată". O variantă de compromis este de aşteptat să rezulte după reuniunea extraordinară a Consiliului European din noiembrie dedicată acestui subiect. Atunci vor fi avansate şi cifrele concrete, în special pentru politica de coeziune şi cea agricolă, principalele instrumente de finanţare a statelor membre.

„În continuare există diferenţierea dintre ţările care susţin alocări constistente de la bugetul UE, printre care şi România, aşa numitul grup „Prietenii coeziunii" şi celelalte, în special şase-şapte ţări, în general cele net contributoare, din grupul "Better spending". Există o diferenţă semnificativă între cele două grupuri. Sunt ţări care vorbesc de reduceri de 100 miliarde de euro la capitolul "plăţi" si de 150 de miliarde la capitolul "angajamente" până la maximum 1% VNB (Venitul Naţionale Brut)", a declarat Leonard Orban.

Comisia Europeană a cerut un buget pentru perioada 2014-2020 de 1.025 de miliarde de euro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite