Cancelarul german: Cetățenii UE trebuie să aleagă prin vot direct președintele Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul german, Angela Merkel
Cancelarul german, Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel își convinge membrii de partid să adopte o rezoluție prin care cere ca viitorii președinți ai Comisiei Europene să fie aleși direct de către cetățenii Uniunii Europene - o modalitate de a crea o uniune poltiică mai strânsă a UE, pentru a combate criza datoriilor suverane, "cel mai greu ceas al Uniuniii Europene de la al doilea război mondial", susține aceasta.

Angela Merkel a cerut în timpul conferinței anuale a partidului său creştin-democrat german (CDU), susținută ieri (14 noiembrie) în Lepizig, Germania sprijin pentru o rezoluție care cere un regulament mult mai strict al Uniunii Europene și crearea unei taxe pe tranzacții financiare la nivelul zonei euro, idee combătută cu vehemență de satte precum Marea Britanie. De asemenea, ea a mai spus: "Datoria generației noastre este să încheie crearea unei uniuni economice complete și să contruiască o uniune politică. Aceasta nu înseamnă mai puțină Europă, ci mai multă Europă".

Viitorii președinți ai UE ar trebui să fie aleși direct de către cetățenii Uniunii Europene, a mai spus Merkel, iar aceștia "ar trebui să reprezinte imaginea UE". Declarațiile cancelarului german vin într-un moment în care Uniunea Europeană și moneda sa unică, euro, se confruntă cu cea mai gravă criză de până acum. Merkel a numit criza a actuală "cel mai greu ceas al UE de la al doilea război mondial până acum" și a spus că doar printr-o uniune politică mai strânsă UE ar putea trece peste evenimentele care au cutremurat zona euro. 

Sugestiile lui Merkel de transformare a UE într-o structură federală de tipul "Statele Unite ale Europei" vin pe fondul tuturor declarațiilor șefilor instituțiilor UE care cer o Europă mai unită și reguli mai stricte și mai centralizate pentru statele membre, în ciuda dorinței unor șefi de guverne precum britanicul David Cameron de mutare a puterii de la Bruxelles înapoi la statele membre.

Alegerea directă a președinților Comisiei Europene de către cetățenii UE este posibiliă, precum și celelalte reguli de guvernanță economică cerute de Germania și alte state membre, doar prin schimbarea tratatului european, cel care guvernează felul în care funcționează instituțiile UE.

Comisia Europeană a spus astăzi că discursul lui Merkel de la Leipzig "are o dimensiune europeană foarte puternică", dar că problema specifică privind alegerea președinților CE nu se află pe agenda șefilor UE.

Aceasta s-ar putea regăsi, însă, în propunerea detaliată pe care președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, președintele CE, Jose Manuel Barroso și șeful Eurogrupului, format din miniștri de finanțe din zona euro o vor compune, înainte de summitul european din luna decembrie (2011), privind reglementarea mai strictă a guvernanței economice din zona euro, care va presupune, cel mai posibil, și schimbări ale tratatului UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite