Cacofonie de Bruxelles, democraţie mlăştinoasă de Bucureşti

La mijlocul săptămânii trecute, Guvernatorul Băncii Naţionale a României a spus singurul lucru de substanţă care interesează cetăţenii acestei ţări şi ar trebui să sensibilizeze la maxim şi pe liderii Uniunii Europene: e nevoie de investitii, noi locuri de muncă, creştere şi dezvoltare.

Guvernul ,în loc să insiste asupra relansării economiei, este implicat în jocuri politice generate de partide şi lideri care dau o bătălie pentru puterea în stat.

O competiţie care depăşeşte limitele teritoriale naţionale, aducând la rampă grupări politice europene şi partide din state membre ale Uniunii Europene. De ce? Pentru că democraţia mlăştinoasă din România este receptată strident de balcanismul vieţii politice occidentale, inclusiv de bizantinismul decadent imitat în instituţiile comunitare din Bruxelles-ul de azi.

CACOFONIE DE BRUXELLES

Asistăm, de ani buni, la un circ politic întreţinut constient de politicienii români, incapabili de acţiune politică adevarată. Actualmente, se derulează un proces politic intern care nici măcar nu este inedit, el fiind deja o caracteristică a ultimilor ani şi exprimându-se într-o tonalitate spectaculară. Ceea ce surprinde, însă, este spectacolul oferit românilor de la Bruxelles, ca şi cum nu le-ar fi deajuns circul politicianist din Bucureşti.

Mărturisesc că am fost de mai multe ori în epicentrul nervozităţii afişate de Bruxelles faţă de Bucureşti, pe când România îşi negocia aderarea la Uniunea Europeană. Dar o asemenea cacofonie politicianistă precum au arătat liderii politici europeni faţă de evenimentele recente din România, e greu de imaginat. Singura explicaţie este degringolada în care persistă Uniunea, confuzia de valori, premeditata întreţinere a instabilităţii economico-financiare şi sociale, precum şi calitatea discutabilă a liderilor politici europeni contemporani.

Am înţeles agitaţia conservatorilor europeni (mai puţin ultra-radicalismul lor), întrucât rudenia lor politică din România, năşită de fruntaşi precum Berlusconi, a fost nu doar foarte docilă, ci şi-a oferit atât voturile politice cât şi pe cele din Consiliu.

Iar acum, pe când se spera că „logistica" partidului-stat va susţine întrunirea din toamnă a aceloraşi conservatori europeni, la Bucureşti, situaţia răsturnată ridică numeroase semne de întrebare şi nervozitate politică. Social-democraţii europeni s-au menţinut în aceeaşi atitudine „principială" faţă de colegii lor români, ceea ce a evidentiat vocea ţipătoare a conservatorilor. Liberalii din Parlamentul European s-au îndreptat, încă de la început, principial şi explicit, atât spre instituţiile comunitare şi grupările politice din Bruxelles, cât şi către partenerii lor din România.

Iar Comisia şi Consiliul s-au înfăţişat ca niste instituţii fără reper, reacţionând doar la impulsurile politice care le vizau. De unde, România apărea ca o victimă sigură, pradă evaluărilor politice şi de presă simpliste, bazate pe aceleaşi stereotipii din ultimele două decenii şi datorită incapacităţii unor politicieni români de a lucra în ţară pentru binele ei.

În orice caz, niciodată ca până acum nu am întâlnit atât de mulţi români cu percepţii confuze şi chiar greşite despre Uniunea Europeană, ceea ce explică atât starea de astăzi a Uniunii, cât şi lipsa de perspectivă oferită cetăţenilor.

„DEMOCRAŢIE MLĂŞTINOASĂ"

Un important istoric britanic scria, după al Doilea Război Mondial, că în România funcţiona doar o „democraţie mlăştinoasă" (alţii ar spune de tip estic), în care rezultatul votului popular era mereu manipulat, nepreţuindu-se adevarata voinţă a naţiunii.

Dacă acel savant ar fi analizat fenomenul politic românesc din ultimii ani, ar fi ajuns la aceleaşi concluzii. În plus, remarcăm faptul că dirigenţii României au menţinut ţara la periferia Uniunii Europene, nu doar în ceea ce priveşte accesul la beneficiile integrării europene, ci şi prin raportarea la instituţiile comunitare sau prin asigurarea „confortului" unor state membre ori al unei grupări politice, urmare a orientării votului în Consiliu sau în Parlamentul European ori adeziunii la iniţiativele Comisiei.

Aşa că, în momentul când „impredictibila" ţară-România, a dat semnalul că e posibil să deranjeze acest aranjament de confort, printr-o suită fulgerătoare de decizii politice interne, toţi actorii politici europeni s-au zburlit la proaspeţii deţinători ai cheilor decizionale din Bucureşti. Iar aceştia, în loc să demostreze în ţară,prin fapte

, că se aflau pe palierul constituţionalităţii şi statului de drept, că se interesează de redresarea economică şi eliminarea consecinţelor crizei europene, că implică cetăţenii în procese democratice deschise şi transparente, s-au lansat în explicaţii şi polemicile politicianiste transferate în mediile din Bruxelles şi presa internaţională.

DEZAMĂGIŢI ŞI DISPERAŢI

Dialogul între statele membre ori intre state membre şi instituţiile comunitare este permanent şi este întreţinut prin căile şi substanţa prevăzute de Tratate şi bunele practici institutite în timp. Decidenţii din Bucureşti nu au optat pentru soluţia raţională faţă de reacţiile politice interne şi internaţionale.

E adevărat ca statul român este acum atât de slăbit, încât s-a preferat apărarea politică în locul exprimării deciziilor de stat. Dar aceasta a generat noi neclarităţi şi percepţii nefavorabile. Iar dacă cetăţenii români deja au notat defavorabil prestaţia politicienilor locali, e de reţinut că şi prestanţa Uniunii Europene a avut de suferit, prin dezamăgirile create şi prin percepţia greşită că Uniunea poate rezolva totul în politicile interne.

În România, periculos polarizată social, există un segment din populaţie,tot mai numeros, cuprins de disperare în faţa traiului cotidian. Dacă şi Uniunea Europeana va agrava starea disperaţilor, inclusiv prin comportamente politice discutabile, nu va fi nici o mirare că atitudini iraţionale ale acestor categorii sociale vor contagia ţări şi regiuni din Uniune, agravând şi mai mult criza europeană.