Criza europeană de încredere

Am spus şi scris de mai multe ori că ieşirea din criza actuală şi redresarea economico-socială a ţărilor şi continentelor cuprinse în acest vârtej global nu se pot obţine prin soluţii individuale ori numai prin strategii planetare.

 E nevoie de soluţii globale, regionale, naţional-statale şi chiar locale care să derive din proiecţii inteligente de evoluţie pe termen mediu şi lung, puse în aplicare de factori decizionali determinaţi, credibili şi cu susţinere reală din partea populaţiei.

Căci interdependenţele globale nu sunt simple explicaţii academice, ci realităţi care necesită un anumit tip de management intern şi internaţional. Cel puţin aşa arată întâmplările din ultimii ani şi experienţele istorice din deceniile trecute.

Lecţia grecească

Liderii politici şi economici europeni au răsuflat uşuraţi la aflarea rezultatelor alegerilor din Grecia. Nu neapărat de dragul Greciei, căci ei ştiu, la fel cum presupun că ştiu şi grecii, că îngrijorarea faţă de statutul respectivei ţări în zona euro şi chiar în Uniunea Europeană nu e determinată de acele alegeri, ci de şansa care se mai oferă atât Greciei, cât şi Uniunii Europene să găsească o cale de rezolvare la îndelungata criză.

Au apărut chiar efuziuni de curaj la unii lideri din Europa care caută cauzalităţile crizei în afara Uniunii Europene. Aceşti lideri ar trebui să ştie că felul cum criza s-a manifestat în Uniunea Europeană şi îndeosebi în zona euro are mai întâi o cauzalitate europeană şi numai după aceea internaţională, chiar dacă factorul global a fost detonatorul ei. Iar o componentă importantă a specificităţii crizei europene constă în adânca criză de încredere din interiorul Uniunii Europene. Paradoxal, dar tocmai aceasta arată şi rezultatul recentelor alegeri din Grecia.

Faptul că liderii politici şi economici greci au săpat o prăpastie între ei şi cetăţenii Greciei i-a făcut pe votanţii greci să lege o speranţă doar faţă de euro şi Uniunea Europeană, cu toate criticile adresate acestora. Dar subliniem un lucru: speranţa nu faţă de actualul euro şi nu faţă de alcătuirea Uniunii Europene din zilele noastre, în care nu mai au încredere, ci faţă de o total schimbată guvernare economică şi socială a Uniunii Europene, de „mai multă Europa" care să servească interesul cetăţenilor. La fel stau lucrurile şi în Spania, Italia, Portugalia, precum şi în nucleul fondator al Uniunii (alegerile din Franţa au demonstrat-o cu prisosinţă), dar şi în zonele mărginaşe.

De ce o criză de încredere?

„Traducerea" mesajelor transmise de electoratul grec, dar și din alte state membre, discuțiile pe care le-am avut cu medii politice, academice, de afaceri, societatea civilă mă determină să cred că Uniunea Europeană trece printr-o gravă criză de încredere. De ce? Răspunsul vine chiar din întrebările care circulă intens prin Europa, dintre care enumerăm câteva:

- Cum e posibil ca aceiaşi politicieni care au respins, în ultimii zece ani, soluţia integrării profunde a Uniunii Europene, să pretindă acum să implementeze „mai multă Europa"? Cât de credibil ar fi ca aceiaşi lideri care au introdus moneda comună europeană, dar care nu au asigurat şi un management adecvat, să redreseze acum moneda euro şi zona euro? Care ar fi perspectiva Uniunii Europene dacă aceiaşi lideri politici care au respins proiectul Tratatului Constituţional, doar în urmă cu câţiva ani, azi argumentează patetic, dar fără a-şi recunoaşte erorile, necesitatea unor măsuri federaliste?

Cum pot fi priviţi liderii care, în ultimul deceniu, au revigorat naţionalismul (de sud, de nord etc.) şi au susţinut că numai printr-un interguvernamentalism intensificat ar fi posibilă guvernanţa europeană, iar acum se lansează ca promotori înfocaţi ai unificării politice europene? Şi cum ar putea fi exorcizaţi cei care au dat drumul stafiior din Uniunea Europeană care bântuie sub forma radicalismelor, naţionalismelor, populismelor, fanatismelor, extremismelor?

Ce spun cetăţenii europeni?

Rezultatul alegerilor recente din Grecia, dar şi din alte state membre arată că naţiunile din Uniunea Europeană înţeleg acum altfel termenul de „naţional", iar statele naţionale din Uniune nu mai prezintă caracteristicile tipice secolelor XIX-XX, ci şi noi forme de exprimare, conforme sensibilităţilor şi preocupărilor secolului XXI. Iar cetăţenii europeni dovedesc că nu au crezut ceea ce le-au comunicat liderii lor, începând să vadă în alt mod elementele cetăţeniei europene. Ceea ce înseamnă că cetăţenii europeni nu mai pot fi manipulaţi uşor, prin metode sofisticate ori primitive.

Ei îşi dau seama că Uniunea Europeană nu mai poate face drumul înapoi, întrucât Uniunea ori intră în colaps ori merge înainte, restructurându-se, recreându-şi cadrul instituţional şi funcţional, refondându-se onest şi adecvat epocii în care trăim. Lipsa leadershipului european de calitate este sesizată clar de cetăţenii europeni care aşteaptă şi o revigorare a democraţiei (o notă pozitivă pentru tentativele Parlamentului European, deşi încă timide). Procesul democratizării europene, faultat de la mijlocul deceniului trecut, a fost văduvit de şansa iniţiativelor cetăţenesti (de jos în sus), în locul lor fiind încurajate reacţiile circumstanţiale şi slaba imitare a unui soi de corporatism politic.

Chiar şi acum liderii europeni recunosc că sunt împinşi de „pieţe" să gestioneze un proces de transformare a Uniunii, nu de cetăţenii europeni. Probabil şi de aceea federaliştii europeni nu sunt prea vocali, înţelegând şi ei că doar contextul crizei îi face pe liderii politici de azi să arate că sunt „europeni". Ar trebui să înţeleagă şi federaliştii că o federaţie europeană nu poate fi numai încă o alcătuire instituţională şi de putere, ci în primul rând un produs al înţelegerii, susţinerii şi voinţei cetăţenilor europeni, atât ca electorat cât şi participanţi permanenţi la procesul refondării Uniunii Europene. Iar dacă liderii statelor membre, care se vor reuni în Consiliul European (28-29 iunie, a.c.), ar dovedi capacitatea şi voinţa să înţeleagă aceste mesaje ale cetăţenilor europeni, ar avea un ghid util pentru deciziile pe care se pregătesc să le adopte.