VIDEO Bruxelles: stare de urgenţă financiară în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Băncii Centrale Europene cere urgentarea aplicării măsurilor anticriză. Premierul polonez mizează pe absorbţia fondurilor europene. După o lună de vacanţă, instituţiile europene şi-au reluat activitatea cu discuţii în forţă legate de criza datoriilor suverane.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet, a cerut luni seară la Bruxelles, la prima reuniune extraordinară a Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare a Parlamentului European, ca toate statele din zona euro să respecte angajamentele legate de datoriile suverane. Fără aceaste măsuri, întoarcerea la un sistem fiscal sănătos şi la pieţe financiare mai calme nu e posibilă, a spus el. „Aşteptăm ca guvernele statelor membre să respecte strict principiile de disciplină bugetară şi de supraveghere.

Este extrem de important ca aceste angajamente să fie puse în aplicare cu stricteţe şi în timp util. Ele au nevoie să fie susţinute de măsuri concrete. Aceste măsuri se aplică atât ţărilor aflate în programele FMI/ UE de ajustare, cât şi prin angajamentul reînnoit al tuturor guvernelor din zona euro. Punerea în aplicare complet şi în timp util a acordului din 21 iulie este esenţială", a spus Trichet.

Mai mult la telefon decât la plajă

El a mai cerut ca intervenţiile Băncii Centrale Europene pe pieţele secundare să nu fie folosite ca pretext pentru nerespectarea unei discipline bugetare stricte. „În timp ce pentru Grecia a fost lansat un angajament special, determinarea tuturor celorlalte state din zona euro pentru a rezolva pe deplin problema propriilor datorii suverane reprezintă cheia recâştigării unui sistem fiscal sănătos, a reîntoarcerii la creştere economică şi la condiţii de piaţă stabile", a declarat Trichet, care a fost supus unui şir lung de întrebări din partea europarlamentarilor. „Fără solidaritate, Uniunea Europeană nu va trece de criză", a declarat Jacek Rostowski, ministrul de Finanţe al Poloniei, din partea Preşedinţiei UE.



Click pe butonul "ro" pentru subtitrare în limba română

Preşedintele Eurogrupului, Jean Claude Juncker, a reamintit cele mai importante măsuri luate de la începutul crizei datoriilor, precizând că a petrecut vara „mai mult la telefon decât la plajă", din cauza schimbărilor din pieţele financiare care s-au petrecut de-a lungul verii. „Recâştigarea încrederii pieţelor e unul dintre cele mai importante aspecte la care lucrăm şi trebuie să facem tot ce putem pentru ca deciziile luate la 21 iulie să fie puse în practică", a spus Juncker. El a spus că susţine taxa pe tranzacţiile financiare care „nu e o invenţie recentă franco-germană" şi că ar fi bucuros ca ea să se aplice „cel puţin statelor din zona euro".

Previziuni înrăutăţite

Comisarul pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn, a anunţat luni seară, la întâlnirea membrilor Comisiei ECON din Parlamentul European că perspectivele pe termen scurt de creştere a economiei UE s-au înrăutăţit în comparaţie cu previziunile de primăvară. „În prima jumătate a anului 2011,  economia UE a continuat recuperarea treptată, deşi acest lucru s-a întâmplat într-un ritm mai lent. Indicatorii pe termen scurt arată o creştere viitoare moderată pentru zona euro", a spus Rehn. El a adăugat că „aceste încetiniri temporare" nu sunt neobişnuite în perioade de recuperare multianuale.

Banii europeni reprezintă cheia

Premierul polonez Donald Tusk a recomandat marţi, la Bruxelles, ţărilor europene să acceseze cât mai multe fonduri UE pentru a scăpa de criza economică. „Fondurile  de coeziune reprezintă un instrument foarte puternic şi foarte folositor de combatere a crizei", a spus premierul polonez. „Fără o bună absorbţie a fondurilor europene e imposibilă o creştere economică".

„Avem nevoie să investim banii primiţi de la UE şi trebuie să procedăm în mod raţional, precaut, dar eficient. Toate statele din UE trebuie să se concentreze acum pe cheltuirea fondurilor UE, prin investiţii eficiente în proiecte care vor genera creştere", a spus acesta. Premierul polonez, a cărui ţară deţine Preşedinţia Consiliului UE, s-a întâlnit ieri, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu care a abordat îndeosebi teme legate de criza datoriilor.

"Aşteptăm ca guvernele statelor membre să respecte strict principiile de disciplina bugetară şi de supraveghere.''
Jean Claude Trichet preşedintele Băncii Centrale Europene

Nu mai e timp de pierdut

Preşedintele Băncii Europene, Jean Claude Trichet, a mai spus că este esenţial ca cele şase prevederi legislative din pachetul privind guvernanţa economică să fie puse în practică. „Ar fi putut fi cea mai gravă criză de după Primul Război Mondial dacă nu am fi acţionat imediat", a spus Trichet. Şeful BCE a mai spus că nu mai e timp pentru discuţii şi că „ceea ce a fost decis azi trebuie aplicat începând de azi".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite