Bruxelles: Consiliul European dă undă verde Croației la aderare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele croat  Ivo Josipovic (stânga) şi preşedintele  Consiliului European, Herman van Rompuy
Preşedintele croat Ivo Josipovic (stânga) şi preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy

Liderii tuturor celor 27 de state membre ale UE, reuniți joi (23 iunie) și vineri (24 iunie) la Bruxelles, au invitat Zagrebul să-și încheie discuțiile de negociere privind aderarea la UE până la sfârșitul lunii, cu mențiunea că trebuie să continue să implementeze reforme chiar și după aderare.

"Suntem în pragul unui moment istoric pentru Croaţia, pentru Balcanii de Vest, şi, de asemenea, pentru Uniunea Europeană. Sunt încrezător că Croaţia va continua pregătirile pentru aderare până atunci, cu aceeaşi vigoare aşa cum a făcut în ultimele luni," a spus vineri (24 iunie) José Manuel Barroso, președintele Comisie Europene.

Este pentru prima oară când UE avertizează, oficial, Croația că va trebui să continue reformele "cu aceeași vigoare", chiar și după încheierea discuțiilor de aderare.

Croația, care ar intra în UE pe 1 iulie 2013, va fi monitorizată înainte de această dată pe reformele din sistemul judiciar - care, deși numeroase, nu au mulțumit pe deplin toate statelele membre, în special pe Franța, Olanda și Marea Britanie, scrie publicația de la Bruxelles European Voice.

Croația, monitorizată mai atent din cauza României

Croaţia a trebuit să îndeplinească toate obligaţiile înainte de intrarea în UE, spre deosebire de România şi de Bulgaria. Acestea au fost acceptate şi apoi monitorizate pe Justiţie şi, într-o primă fază, Agricultură, în cazul României. Potrivit lui Toby Vogel, expert în politică externă al The Economist Group din Bruxelles, Comisia Europeană, „recunoaşte acum că a greşit acceptând ţări care nu erau pregătite". Diplomaţii croaţi spun că oficialii Comisiei Europene „se uită mult mai atent acum la ce se întâmplă în Croaţia, în special în ceea ce priveşte Justiţia, criminalitatea şi corupţia", a mai spus Vogel.

Croația va fi a doua țară din fosta Iugoslavie care aderă la UE. Aceasta va susţine un referedum naţional pentru intrarea în UE şi va semna tratatul de aderare la toamnă. Apoi, toate cele 27 de state membre vor trebui să ratifice tratatul. Pentru a se convinge că autorităţile croate sunt pregătite să devină parte din mecanismul UE, ţările membre vor monitoriza, în următorii doi ani cursul reformelor - mai ales din domeniul Justiţiei. România a negociat cu UE timp de aproape cinci ani (februarie 2000 până - decembrie 2004). Croaţia a negociat timp de 5 ani şi 8 luni (octombrie 2005-iunie 2011).

Expert UE: România ar putea pune condiții

România ar putea să determine o blocare a dosarului croat în Consiliul European, pentru a-și asigura o poziţie mai puternică în alte dosare, cum ar fi cel pe Schengen. Surse diplomatice au declarat recent pentru „Adevărul Europa" că nu este exclus ca România să pună anumite condiţii legate de aderarea Croaţiei, poziţia oficială fiind în curs de definitivare. Conform lui Yves Pascouau, expert politic al European Policy Center de la Bruxelles, „România ar putea începe să forţeze astfel mâna unor ţări precum Franţa să o accepte în Schengen".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite