Axa Bruxelles-Taşkent: un dictator în capitala Europei

Cine a vizitat luni capitala Europei? Islam Karimov, preşedintele Uzbekistanului. Pentru cine nu ştie, este unul dintre cei mai odioşi dictatori de pe planetă.

Politician crescut la şcoala sovietică, Islam Karimov conduce ţara cu mână de fier încă din 1990. În 1995, a câştigat cu 100% din voturi un referendum menit să-i prelungească mandatul până în anul 2000. După care s-a ales din nou, în urma unui scrutin în care până şi singurul contracandidat a declarat că a votat pentru Karimov!

Toate acestea nu i-au împiedicat pe preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso şi pe secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen să-i strângă mâna, cordial, dictatorului de la Taşkent.
Această din urmă întrevedere poate apărea cu atât mai surprinzătoare cu cât, în 2005, acelaşi Islam Karimov alunga din ţară trupele americane pentru a le face loc celor ale Moscovei. Recenta încălzire a relaţiilor dintre NATO şi UE, pe de o parte şi Rusia de cealaltă, a schimbat, iată, modul de a privi lucrurile al liderilor occidentali. Zilele când Uniunea Europeană şi NATO condamnau la unison masacrele ce au pus capăt insurecţiei de la Andijan, în 2005, par uitate.
La mijloc se află, desigur, interese mari legate de bogăţiile Uzbekistanului, printre care gazul natural şi bumbacul. Bogăţii aflate controlul direct al liderului uzbec şi a familiei sale - despre care se spune că ar deţine inclusiv bazarurile din ţară.
Unii comentatori de la Bruxelles văd aici un anume tip de realpolitik care ar putea caracteriza diplomaţia europeană încă în formare. Cu alte cuvinte, dictatorii din afara Europei sunt frecventabili în măsura în care bogăţiile pe care le deţin pot fi de folos Europei. De ce să exportăm valori democratice atunci când putem importa resurse? Aşa se explică şi dublul standard cu care ar fi tratate regimurile autoritare - în timp ce Karimov e primit cu onoruri, Lukaşenko din Belarus, o ţară cu un sobsol mult mai sărac decât Uzbekistanul, este supus sancţiunilor.
Alţii însă, văd în această vizită de-a dreptul o deschidere a Europei către conducătorii autoritari din întreaga lume. Ceea ce înseamnă că nu ar trebui să ne mire o eventuală descindere în capitala Europei a lui Raul Castro - căci tunisianul Ben Ali a pierdut ocazia...