Îşi pierde Grecia suveranitatea? Merkel cere "trupe" economice permanente la Atena, Italia va fi verificată de Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul elen, George Papandreou. Merkel i-a acuzat pe greci de lenevie
Cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul elen, George Papandreou. Merkel i-a acuzat pe greci de lenevie

Liderii zonei euro au decis ieri noapte, pe lângă detalii pachetului de măsuri care să stabilize moneda euro şi să redea încrederea pieţelor, măsuri de supraveghere considerate "fără precendent" în statele membre. Acestea se adaugă regulilor privind disciplina bugetară şi prin care toate statele UE vor trebui să raporteze Bruxelles-ului bugetele, indicatorii, respecte ţinte stricte şi să fie sancţionate în caz că economiile

Grecia, care a stat la originea multora din problemele fără precedent din zona euro, primeşte un nou pachet de salvare, băncile europene o vor ierta de jumătate din datorii (procentul de 20% stabilit în vară nu era suficient). Dar va avea monitorizare permanentă, aşa cum a cerut cancelarul german Angela Merkel. Troica (formată din experţi ai Băncii Centrale Europeană, FMI și ai Comisiei Europeană) nu a fost suficientă, a spus Merkel. Aceasta va lucra de acum înainte cu un mecanism de supraveghere "îmbunătățită".

"Trupe" economice de supraveghere în Grecia

Suveranitatea Greciei este şi mai mult mult subminată de lideri din zona euro după ce Germania a cerut la Euro summitul de ieri din Bruxelles o supravegherea "durabilă" pe teren a politicilor sale economice în condiţiile celui de-al doilea pachet de salvare, notează EuObserver.

Salvarea UE ar putea veni cu o "monitorizare" până în anul 2020 în loc de vizite curente la fiecare trei luni, de către Troica. Scopul misiunii permenente, pe teren, va fi de a "consilia şi oferi asistenţă pentru a asigura punerea în aplicare integrală şi la timp a reformelor." Cancelarul german Angela Merkel a făcut presiuni pentru prezenţa permanentă a experţilor în loc de misiunea Troica, o dată la trei luni.

Italia intră sub monitorizarea Comisiei ca România şi Bulgaria

Italia, al doilea pericol economic european după Grecia, va avea şi ea un mechanism de supraveghere, considerat, fără precedent. Declaraţia liderilor care au participat la Euro Summit de ieri de la Bruxelles are paragrafe consistente legate de anagajamentele pe care Italia trebuie să le ducă la capăt.

"Invităm Comisia Europeană să furnizeze o evaluare detaliată a măsurilor şi să monitorizeze punerea lor în aplicare. Invităm autorităţile italiene să ofere în timp util toate informaţiile necesare pentru o astfel de evaluare", se arată în declaraţia Euro summitului

Preşedintele Comsiei Europene Jose Manuel Barroso arătat, într-o declaraţie, după încheiera Euro summitului, care sunt principalele promisiuni pe care Italia le are de îndeplinit printer care echilibrarea bugetului până în 2013.

Comisia Europeană împreună cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europene (BCE) monitorizeză deja politica economică din ţările cu probleme şi aflate în programe de asistenţă financiară: Grecia, Irlanda, Portugalia. Rolul ei în Italia este comparabil doar cu monitorizarea impusă României şi Bulgariei pentru implementarea reformelor din sistemul juciciar, scrie EuObserver. Site-ul citează şi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, pe Olivier Bailly, care a spus "monitorizarea unei ţări care nu este într-un program de asistenţă FMI-UE este o premieră".

Italia şi datoriile sale de 1.800 de miliarde de euro îngrijorează pieţele în privinţa stabilităţii zonei euro. De altfel, necesitatea măririi Fondului European de salvare a venit chiar pe fondul acestor probleme ale Italia, ţara din UE cu a doua datorie ca mărime după Grecia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite