Azi în ziare - Elevii nu vor să mânânce sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem o lege, publicată de vreo două săptămâni în Monitorul Oficial, privind alimentaţia sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, ce facem cu ea? Elevii s-au acrit deja

Avem o lege, publicată de vreo două săptămâni în Monitorul Oficial, privind alimentaţia sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, ce facem cu ea? Elevii s-au acrit deja de efectele ei, iar şcoala abia a început. Lista alimentelor "interzise" n-a ajuns la comercianţi, iar foamea nu este cel mai bun sfetnic când la chioşcul din incinta şcolii n-ai decât spaţiu amplu rezervat pe rafturi, "decor" neapetisant pentru micuţi.

Chioşcurile alimentare din şcoli au ajuns să vândă bureţi de baie, atrage atenţia Gândul. Nici cornurile de la guvern nu au caloriile trecute pe ambalaj. Potrivit ordinului ministrului Nicolăescu, tot ce sare de 300 de calorii e nerecomandat minorilor. Lista de "alimente interzise", elaborată de specialişti în nutriţie, la cererea ministrului, a nedumerit mulţi comercianţi şi asta pentru că majoritatea alimentelor existente pe piaţă intră în această categorie, din pricina numărului mare de calorii pe suta de grame - peste 300.

"Atunci, ce să le vinzi elevilor?" - se întreabă retoric comercianţii. Un posibil răspuns ar fi să se pună cu" burta pe carte" şi să mănânce "lectură pe pâine". Poveşti de alfabetizat copiii cu Băsescu, Bănel Nicoliţă şi Andreea Raicu dezvoltă subiectul Cotidianul. Mai multe personalităţi din viaţa publică, alături de preşedintele ţării şi ministrul Educaţiei, le citesc copiilor poveşti pentru a promova lectura.

Dacă unii copii au parte de campanii complexe şi atractive de combatere a analfabetismului, pentru alţii a parcurge drumul până la şcoală, reprezintă în sine o performanţă. Evenimentul Zilei: Zeci de copii nu mai pot ajunge la şcoală. 24 de elevi şi preşcolari din localitatea mureşeană Stejereni nu mai pot ajunge la şcoală sau la grădiniţă. Motivul? În prima zi a noului an şcolar, Inspecţia Sanitară de Stat a suspendat activitatea în şcoala din localitate, din cauza condiţiilor improprii, iar autorităţile locale nu dispun de un microbuz cu care să-i transporte pe micuţi la cea mai apropiată şcoală, situată în satul vecin, la o distanţă de aproximativ trei kilometri.

Pe acelaşi subiect, citiţi în Adevărul:
Elevii sar gardul şcolii ca să cumpere alimente nocive
Elev sărac, elev bogat

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite