Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

WikiLeaks România: Popularitatea lui Băsescu a crescut după eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak

5 aprilie 2011, 11:09 |  Autor: Iulian Ioncea | 

Cuvinte cheie: wikileaks romania, traian basescu, wikileaks,

Traian Băsescu, preşedintele României

Traian Băsescu, preşedintele României

 

O nouă telegramă WikiLeaks care face referire la România a fost făcută publică, de această dată vorbindu-se despre meritul pe care ţara noastră l-a avut pentru eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak.

Conform documentelor publicate de Revista Kamikaze, diplomaţii americani au avut o surpriză atunci când au aflat că jurnaliştii vor fi eliberaţi, deoarece nu primiseră niciun semn de la Guvernul României care să facă referire la această eliberare. „Pe 23 mai 2005, ziua în care cei trei jurnaliști români răpiți în Irak se întorceau în România, o telegramă a Ambasadei SUA de la București nota că eliberarea jurnaliștilor a fost o surpriză și pentru diplomații americani. Diplomații americani au mai notat că au aflat despre eliberare de la președintele Băsescu, cu doar puțin timp înainte ca acesta să declare public eliberarea, într-o conferință de presă", se arată în documentul WikiLeaks.

Mai mult, americanii notează că Traian Băsescu devine tot mai popular după ce a reuşit să-i elibere pe cei trei jurnalişti răpiţi în Irak. „Deşi acţiunile româneşti care au dus la eliberare rămân neclare, Băsescu creşte din punct de vedere politic, iar majoritatea comentatorilor politici îi laudă eforturile făcute în timpul crizei", se mai arată în telegramă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Adrian Năstase: „Este trist că oamenii politici se spovedesc la ambasade“

    Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a comentat luni apariţia în presă a d ...

    Chavez sugerează că SUA ar fi putut inocula cancerul mai multor lideri sud-americani

    Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a sugerat că americanii ar fi dezvoltat o tehnologie secr ...

    WikiLeaks despre România: "Uneori, şi cei puternici cad"

    Nici măcar oligarhii români nu mai pot conta pe o prezenţă continuă pe scena politică, pe care ...

    WikiLeaks - Mâncare modificată genetic: România era calul troian al SUA în Europa

    Una dintre cele mai dure bătălii diplomatice purtate la Bucureşti, aşa cum rezultă din telegram ...

    Wikileaks despre România: Doctorii erau îngrijoraţi de o posibilă paralizie a lui Traian Băsescu

    O nouă telegramă WikiLeaks care face referire la România a fost făcută publică, în aceasta vorb ...

    Amenda neplătită taie indemnizaţia mamelor

    Cine nu-şi plăteşte amenzile de circulaţie şi taxele pe clădire şi teren rămâne fără indemnizaţ ...

    Un grup de complotişti pregăteau pentru astăzi o rebeliune armată în Rusia

    Lovitura de stat militară urma să înceapă la Ekaterinburg, pe 2 august, de ziua trupelor aeropu ...

    Directorul FBI a sfătui-o pe Codruţa Kovesi să asculte telefoane şi să folosească interceptările în instanţă

    Codruţa Kovesi, procurorul general al României, a fost sfătuită, în 2006, de directorul FBI Rob ...

    Finanţare europeană de 2 milioane de lei pentru comerţul electronic

    Beneficiarii acestui proiect sunt microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii, dar ...

    Mecanismele minciunii: propaganda occidentală

    „Adevărul“ vă arată cum a manipulat presa străină pentru a pune umărul la debarcarea cuplului d ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole