Cursele de la Aeroportul Băneasa spre Italia, anulate din cauza grevei sindicaliștilor italieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei curse Wizz Air care trebuiau să decoleze astăzi de pe Aeroportul Băneasa spre Bergamo, Veneţia şi Pisa au fost anulate din cauza grevei generale a sindicaliştilor din Italia. Cursa Blue Air spre Roma, programată la ora 9.30, va pleca abia la ora 17.00.

Cursele de pe aeroportul Otopeni nu au fost afectate. Cele două curse progtra două curse spre Roma, una la 6.44 şi alta la 7.57, potrivit site-ului Aeroportului Otopeni. Alte trei curse mai sunt programate pentru astăzi cu destinația Italia la ora 14.30 spre Milano, la 17.45 spre Bari şi la 18.30 spre Roma.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că angajaţii din transportul aerian nu vor lucra între orele 10.00 şi 18.00, iar cei din transportul naval şi feroviar vor opri activitatea între 9.00 şi 17.00. Vor fi întârzieri de opt ore faţă de programul normal.

Transportul urban va fi afectat la Roma şi Napoli de la 9.00 la 17.00, la Milano de la 18.00, la Torino de la 9.00 la 12.00 şi de la 15.00 la 18.00, la Bologna de la 19.30 şi la Palermo de la 8.30 la 17.30, informează Agerpres.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite