"Aş vota pentru federalizarea României"

"Aş vota pentru federalizarea României"

Român sută la sută sau mai mult ardelean, bănăţean, moldovean, oltean sau bucureştean? Discuţia se poate întinde la nesfârşit. Identităţile regionale se afirmă cu forţă, şi asta

Român sută la sută sau mai mult ardelean, bănăţean, moldovean, oltean sau bucureştean? Discuţia se poate întinde la nesfârşit. Identităţile regionale se afirmă cu forţă, şi asta nu numai cu ocazia meciurilor de fotbal. Ardeleanul, bănăţeanul, regăţeanul, "miticul" sunt denumiri care conţin în egală măsură realităţi şi stereotipuri despre sine şi despre ceilalţi.

Dar cât de importante mai sunt acestea cu adevărat? Identităţile regionale mai au la bază modele culturale diferite sau au rămas doar sume de idei preconcepute? Ziarul "Adevărul" vă propune o campanie despre felul în care românii din diferite regiuni istorice se văd unii pe alţii şi pe ei înşişi. În ziarul de azi, un intelectual moldovean vorbeşte despre propria regiune şi despre ceilalţi.

Liviu Antonesei, despre ciocnirea identităţilor regionale şi politica de la "centru"

Liviu Antonesei este unul dintre cei mai reprezentativi intelectuali ai Iaşiului contemporan. Profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, scriitor, publicist, ba chiar realizator al unei emisiuni tv la o staţie locală, Liviu Antonesei este genul de intelectual care spune că nu vrea să părăsească oraşul universitar în care a crescut şi a învăţat. Ba chiar a făcut şi politică.

Lider local al Partidului Alianţei Civice (formaţiune care a fuzionat cu PNL în 1998), Liviu Antonesei a fost, pentru mai bine de doi ani, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. A demisionat în 1998 şi a mai făcut o ultimă încercare în politică, în 2003-3004, alături de URR.

Adevărul: Aţi fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi în legislatura 1996-2000, o perioadă în care s-au format aşa-zişii baroni locali. Cum de nu aţi ajuns baron local şi aţi rămas la Universitate?

Liviu Antonesei: În general au ajuns baroni locali persoane care înainte de a ocupa respectiva demnitate publică, fie de primar sau preşedinte de consiliu, nu existau. Eu nu eram în situaţia aceea. M-am dus la consiliul judeţean ca Antonesei şi doream să mă întorc la viaţa mea tot ca Liviu Antonesei.

Aţi plecat din funcţia de preşedinte de consiliu judeţean înainte de finele mandatului. De ce?

În septembrie 1998 am decis să plec din politică. Până am intrat la putere îmi plăcea politica. Eu am făcut politică în ilegalitate, apoi în opoziţie, după care am făcut şi la putere. Perioada de la putere mi-a plăcut cel mai puţin. Pentru că am văzut că ai mei pot fi la fel de proşti şi la fel de hoţi ca şi adversarii pe care i-am înjurat tot timpul. Iar eu nu pot să tac.

Dar nici nu puteam să spun ceea ce aveam de spus fiind parte a sistemului respectiv. Am avut o perioadă de frământări după care m-am hotărât să plec. La 1 decembrie 1998, aşa cum le-am promis, am convocat o adunare a consiliului şi am anunţat că demisionez. Eu nu am avut probleme cu adversarii, eu am avut probleme cu aliaţii! Dar pe ansamblul acestei chestiuni a mai apărut un lucru la care nu am putut să iau parte - n-am vrut să particip la genocid.

Aveam 10.000 de copii instituţionaţi în judeţ. Guvernul, în generozitatea sa, ne-a lăsat fără sursele de finanţare. Am reuşit să rezolv situaţia prin milă publică. Am făcut apel la primari să roage oamenii să doneze orice, cartofi, fasole, ce avea fiecare, să nu ne moară copiii de foame. De-abia după ce eu demisionasem, s-a trezit Europa şi a sărit cu lemnul pe ei.

Mai mult, a sărit cu bani grei din care s-a furat foarte mult. Domnul Relu Fenechiu (lider al PNL Iaşi, n.r.) a avut o mare problemă, că a primit bani ca să repare şcoala de copii orfani de la Podul Iloaiei şi a ieşit un total de un miliard şapte sute de milioane de lei, din care în prima expertiză nu ieşea un miliard trei sute. A cerut a doua expertiză şi tot nu-i ieşeau 500 de milioane.

Nădăjduiţi că s-a mai schimbat ceva între timp? Au trecut zece ani de la demisia dumneavoastră.

Nu, că pe mine nu mă mai minte niciun politician, asta să fie clar! I-am cunoscut pe toţi: de la ultimul secretar de comună la toţi preşedinţii de după Ceauşescu. M-am vindecat de toate iluziile politice, ceea ce nu este rău. Politica nu trebuie făcută cu iluzii.

Am mai continuat să votez până anul trecut în mai, iar din noiembrie nici nu mai votez. Am ajuns la concluzia că strategia aplicată în ultimii ani, să votez răul cel mai mic, nu e deloc câştigătoare. Adesea răul cel mai mic e atât de mare încât te întrebi între ce ai avut de ales în realitate.

Totuşi, avem miniştri de 30 de ani. Asta nu e o schimbare?

Nu, din păcate sunt clone perfecte ale antecesorilor. Eu de aceea am avut marea speranţă în URR, nu în tinerii de la PNL, de la PSD. Aştept o altă forţă, dar în momentul de faţă nu văd de unde. De aceea sunt foarte sceptic în ceea ce priveşte politica. Eu mai mari speranţe am din exterior. Că presiunile UE, condiţiile, monitorizările îşi vor face încet-încet efectul, că vor fi obligaţi întâi a se preface că respectă regulile, după aceea chiar să le respecte.

Sunt moldovean fără să fac caz de asta. Dar mă prezint ca român în străinătate. Nu cum spun unii din Ardeal: sunt transilvănean

Noi nu avem obsesia că ne persecută neapărat
Bucureştiul
Liviu Antonesei

Sertarul cu amintiri: la aniversarea "Solidarităţii"

Liviu Antonesei la Gdansk, urmărindu-l cu privirea pe Vaclav Havel, una dintre "vedetele" manifestării care a marcat, în august 2005, 25 de ani de la fondarea sindicatului Solidaritatea. Polonia a acordat o mare atenţie aniversării momentului istoric al semnării "Acordurilor de la Gdansk" între reprezentanţi ai muncitorilor, conduşi de electricianul Lech Walesa - cel care avea să devină primul preşedinte postcomunist al Poloniei - şi oficiali ai guvernului comunist de la Varşovia.

Pe noi, moldovenii, nu ne obsedează Bucureştiul

Acum aproape un deceniu, la Iaşi a apărut acel Partid al Moldovenilor înfiinţat de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, dl Simirad. A avut într-adevăr o bază regională sau a fost o idee a unei persoane?

Acel partid al moldovenilor a apărut mai întâi în "Monitorul de Iaşi", ca o glumă.

Moldovenii sunt mai hâtri, aşa-i?

Ziaristul Florin Zamfirescu şi alţii au inventat Partidul Moldovenilor ca ficţiune umoristică. Dl Simirad, care ori are un simţ al umorului foarte dezvoltat ori dimpotrivă, a luat în serios ideea în momentul în care a părăsit PAC-ul.

S-a gândit că-i va aduna pe moldovenii risipiţi prin toată ţara?

Asta a fost iluzia lui politică. La Braşov sunt 70 la sută de origine moldoveană, porecla Braşovului e Iaşiov. Se şi vedea câştigând! S-a văzut că nu era aşa în momentul când a început să înfiinţeze filiale, pe care le-a făcut greu.

Există un complex al moldovenilor? Apelativul "Moldovene" cuprinde nişte esenţe nu tocmai plăcute…

Nici partidul lui Simirad nu a apărut din alt motiv. Era un partid al resentimentului, construit pe gândul că Bucureştiul ne ia tot, că oamenii de valoare sunt absorbiţi de Bucureşti. Nu spun că în unele lucruri nu avea dreptate.

În 1997, când a venit preşedintele de atunci, Emil Constantinescu, la Iaşi, de la Forumul Crans Montana, mi s-a părut că e din ceară, ca o clonă a lui Cuza Vodă. A venit cu un program al lui Varujan Vosganian, "Programul de salvare a Moldovei". Asta m-a enervat foarte tare.

Am luat cuvântul şi am spus că eu regret că ei vin să ne trateze ca handicapaţi. Şi am făcut un calcul în care arătam că săracul judeţ Iaşi dădea mai mulţi bani decât primea. Apoi, într-adevăr, oamenii s-au prins şi au mărit cota de la TVA sau de la alte impozite care rămânea în plan local.

Există şi la nivel intelectual un grup "moldovenist", precum grupul "Provincia" de la Cluj?

"Provincia" a apărut, cred, ca o reacţie la ceea ce numeşte miticismul bucureştean. La Iaşi resentimentele faţă de Bucureşti nu sunt atât de crescute. Noi nu avem obsesia că ne persecută neapărat Bucureştiul. Din când în când suntem mândri că spiritul critic s-a născut aici. Atunci pocnim şi în Ardeal, şi în Bucureşti, fără milă. Când domnul Liiceanu sau domnul Patapievici se miră că în revista mea sunt criticaţi, eu asta le explic, că aici s-a născut spiritul critic. Noi nu ne facem idoli. Suntem la fel de critici şi cu ai noştri, nu aplicăm o dublă măsură.

"Aş vota pentru un sistem federal"

Avem mai mult din identităţile regionale sau avem identitatea românească?

România, vorba Constituţiei, e un stat destul de unitar. Într-un fel, regret asta. În opinia mea, administraţiile de tip federal sunt mult mai eficace. Din păcate, ştiu că nu se poate, din cauza obsesiilor istorice. Mereu o să credem că ungurii ne iau Ardealul.

Suntem împreună în NATO şi în Uniunea Europeană, nu ne mai iau nimic. Pe de altă parte, avem o blestemată de tradiţie administrativă centralistă. Noi am copiat Franţa inclusiv în administraţie, iar comunismul a exagerat cu centralizarea. Dacă mâine ar fi un referendum privind o organizare federală, m-aş duce primul la vot. Dar nu va fi.

"Proporţia de bandiţi e constantă în comunităţile umane"

Cum ar suna un exerciţiu critic, autocritic faţă de moldoveni?

Eu nu cred că există românism, moldovenism, valahism şi transilvănism. Că au existat nişte condiţii socioistorice care au dus către anumite tipuri de comportamente, da.

Sigur că ardelenii, care au fost scutiţi de atacurile turceşti şi tătare, au construit mai durabil. Nu este numai influenţa germană, este şi experienţa istorică. Aici, la noi, veneau tătarii de trei ori pe an şi dădeau foc, aşa că au făcut case din paiantă. Condiţiile astea i-au făcut pe moldoveni să nu mai creadă în durabilitatea materială.

Şi atunci moldoveanul, având timp la dispoziţie, cântă, meditează, e povestitor. Dacă ne uităm pe o hartă a României unde sunt scrise personalităţile, hartă care era pe vremea noastră în şcoli, vezi că, dacă o iei de la Suceava la Botoşani, Dorohoi, Iaşi până pe la Bârlad, e plin de personalităţi. Şi după aceea te duci în restul ţării şi vezi câte unul ici şi colo.

Dar această relativă dezinteresare de dimensiunea materială are şi ceva regretabil. Pentru că dimensiunea materială duce totuşi la civilizare. Din acest motiv poţi să spui că moldovenii sunt mai puţin civilizaţi, deşi au cultură formidabilă.

În sud, influenţa levantină a fost mult mai prezentă. De aceea, spiritul sudic e un pic mai combinator, sunt mai pricepuţi la afaceri, la speculaţii.

Sigur că ardelenii, care au fost în contact cu civilizaţia germană - cea maghiară e germanizată de fapt - sunt mai economi, mai buni pentru capitalism. Sunt şi mai zgârciţi. Spirit protestant...

Dacă am muta Capitala în Ardeal ar fi mai bine?

Nu ar fi diferit. Proporţia de bandiţi este o constantă în comunităţile umane. În cele mai civilizate se vede mai greu, e adevărat. Dar asta nu înseamnă că nu există. România este peste tot cam aceeaşi, dincolo de deosebirile regionale pe care le-am discutat. Se vor duce şi moravurile odată cu Capitala. Noi faţă de Bucureşti suntem ba critici, ba admirativi. Există această obsesie a unui centru care absoarbe tot, dar nu mai e total adevărată. Nişte paşi spre descentralizare sunt totuşi făcuţi.

Testul adevărului

1 Român sau moldovean?

Sunt moldovean fără să fac caz de asta. Dar mă prezint ca român în străinătate. Nu cum spun unii din Ardeal: sunt transilvănean. Unui om nu trebuie să-i fie ruşine sau să fie mândru de ceea ce ţine de context. Identitatea esenţială este cea individuală. Dacă de el ca persoană nu-i este ruşine, nu are de ce să-i fie ruşine nici că este bărbat, nici că este heterosexual, nici homosexual, nici că este moldovean, chinez sau ardelean.

2 Despre Iaşi şi România.

În Iaşi mă simt foarte bine şi în 1990 puteam să aleg Parisul şi Munchenul. Dar îmi place la Iaşi. Îmi place şi în România, în ciuda modului cum stau lucrurile. În România nu mori de plictiseală. În orice ţară normală aş muri de plictiseală foarte repede.

Mi-ar plăcea ca România să fie ca Polonia, nu ca ţările scandinave, nu ca Germania. O ţară în care salariul minim e cam de trei ori ca-n România şi preţurile sunt mai mici, în afară de ţigări, toate. Deci se poate trăi. Poţi vedea pensionari la restaurante, la terase, glumind, râzând, alte feţe de oameni. Asta visez pentru România.

3 Experienţa din URR.

Am încercat cu URR-ul (2003-2004, n.r.) dintr-un fel de disperare politică. Mi-a plăcut să-i descopăr pe internet şi i-am salutat. Ei au luat legătura cu mine şi când a venit momentul să se gândească la candidaţi pentru alegerile locale mi-au spus dacă nu vreau să candidez la primărie din partea lor. Mi-au dat timp de gândire o săptămână şi după trei zile le-am spus că eu candidez, cu gândul să obţin doi consilieri locali.

Eu pentru primar am obţinut al treilea sau al patrulea scor, dar nu şi lista. N-am reuşit şi-mi pare rău. Am continuat să rămân cu ei pentru că speram să poată rezista. Cheltuielile pentru alegerile generale au fost însă uriaşe şi au fost acoperite din buzunarul lor. Ei nu au primit bani de nicăieri, nu erau baroni ca să aibă protejaţi. Nu au putut rezista după cheltuielile uriaşe din toamnă şi după puţin timp au ales o soluţie proastă.

Eu m-am opus, dar am respectat alianţa cu PNŢ-ul. Dar nici nu prea aveau altă soluţie, pentru că PNL-ul i-ar fi înghiţit mai rău. A fost ultima aventură politică în care am crezut şi speram să spargă zidul. Era clar un partid antisistemic. De aceea nici nu a avut loc.