Cum ne vindem literatura în străinătate

Cum ne vindem literatura în străinătate

Oamenii de cultură discută despre stabilirea canonului literar, despre exportul autorilor români în străinătate şi despre situaţia traducerilor. "Adevărul literar şi artistic" a pornit de la dezbaterea organizată de Institutul Cultural Român (ICR) şi a evaluat care sunt şansele ca literatura noastră să devină recunoscută pe plan internaţional.

Participanţii la evenimentul de săptămâna trecută au fost criticii literari Nicolae Manolescu, Liviu Papadima, Carmen Muşat, Ion Pop, Ion Simuţ, Luminiţa Marcu, Jean Harris, care au încercat o definire a canonului literar şi au dezbătut eventuale strategii de promovare a autorilor canonici români.

Discuţiile au gravitat în jurul şanselor literaturii române canonice de a fi tradusă în străinătate, pornind de la constatarea că, în trei ani de funcţionare, principalele linii de finanţare dedicate de ICR editorilor străini - care publică autori români  - au subvenţionat mai ales autori contemporani.  

Contemporanii în care a investit ICR

Care au fost aceste linii de finanţare? Autorii contemporani consideraţi valoroşi au fost traduşi în străinătate prin intermediul mai multor programe.

De pildă, prin Translation and Publication Support Programme (TPS), lansat în 2006, editorii străini depun o aplicaţie la ICR, care este analizată de către un juriu de experţi externi. Se finanţează cheltuielile de traducere şi, parţial, cele de tipărire.

Programul „20 de autori”

Al doilea program, intitulat “20 de autori”, constă într-o listă de 20 de cărţi româneşti, care au fost selectate în 2005, de către un juriu de critici literari, spre a fi sugerate editorilor străini.

Aceste titluri au finanţarea asigurată pentru cheltuieli de traducere şi editare. Lansată în 2006, lista cu titlurile cuprinde autori clasici şi contemporani, precum Ion Mureşan, tradus la Editura Büroar-crasch din Austria în 2008, Filip Florian – al cărui volum, “Degete mici”, a fost tradus în limba germană la Editura Suhrkamp, tot în 2008 –, Mircea Cărtărescu cu romanul “Orbitor”, tradus în Norvegia, Stelian Tănase sau Lena Constante.

Au mai fost publicate, la Editura Aimery Somogy Editions, cartea lui Andrei Pleşu,“Pitoresc şi melancolie”, şi volumul lui Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, tradus în limba spaniolă la Editura Sígueme, în 2007. Alţi autori prezenţi pe listă şi care au fost deja traduşi sunt Gabriela Adameşteanu, Răzvan Petrescu, Florina Ilis şi Max Blecher.

Şi nu în ultimul rând, există Programul Publishing Romania, destinat susţinerii cărţilor ori albumelor despre arta şi cultura românească, semnate de autori străini, precum şi susţinerii revistelor din străinătate care publică numere sau grupaje dedicate literaturii române.

“Să contăm pe scriitorii vii!”

Criticul literar Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi ambasador al ţării noastre la UNESCO, a afirmat, la începutul dezbaterii de săptămâna trecută, că trebuie să contăm pe traducerea scriitorilor “vii,”, pe contemporani, adică pe un “Dan Lungu, Filip Florian, mai degrabă decât pe un Slaivici”.

În opinia lui Manolescu, cultura română este o cultură de import. “Suntem printre primii care au tradus Flaubert, Baudelaire, nu mai vorbesc de Balzac; dar pentru o cultură de export trebuie să căutăm produse proaspete. Nu mai merge cu operele congelate”,  a spus el.

“Daţi-mi bani şi eu vă promovez literatura”

Criticul a opinat că o traducere din Slavici ar trebui explicată îndelung, or trebuie “să tratăm problema ca pe una de succes, nu de valoare”.

„Trebuie să trecem la o politică mai agresivă în domeniu şi nu să continuăm cu cea timidă, cum este aceea de astăzi”, a declarat Manolescu care a adăugat că, până la urmă, se va găsi un scriitor de succes “care să-i tragă după el pe alţii, ca o locomotivă”. Dar, a mai spus el, în promovarea unui scriitor trebuie să şi investeşti bani. Or, nici Ministerul Culturii, nici Ministerul de Externe nu scot bani.

Aceste instituţii ar trebui să aibă fonduri pentru promovarea culturii româneşti în străinătate, prin intermediul bibliotecilor şi al lectoratelor. “Daţi-mi bani şi eu vă promovez literatura română în străinătate!”, a exclamat Nicolae Manolescu.

Cine este „scriitorul-locomotivă”?

Tania Radu, vicepreşedintele ICR, a explicat, pentru "Adevărul literar şi artistic", că acel “scriitor – locomotivă”, de care vorbea Manolescu, nu a apărut încă, “dar sunt semne că unele nume ar putea căpăta rapid o notorietate consistentă, în special în spaţiul european”.

„Printre cei mai solicitaţi de editorii străini sunt scriitorii Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Dumitru Ţepeneag, Ana Blandiana şi Gabriela Adameşteanu”, a dezvăluit Tania Radu.

Tot ea ne-a declarat că a fost impresionată de numărul mare al oamenilor care au venit la întâlnirea de la sediul ICR – “semn că programele iniţiate de noi încep să prindă piaţa culturală din România”.

„Trebuie să spun că, în primii doi ani, reticenţa de acasă a fost o povară nu tocmai uşor de dus. Au fost la început suspiciunile că lista autorilor traduşi se va stabili în mod discreţionar în birourile conducerii ICR, dar s-a văzut, la scurtă vreme, că nu era doar asta: editorii români şi scriitorii s-au păstrat multă vreme în expectativă, până ce au înţeles că sunt pur şi simplu beneficiarii acestor subvenţii.

Aşa se face că parteneriatul dintre ICR şi editori plus scriitori e încă la început. La un moment dat, va exploda probabil într-un efort cu adevărat comun”, a declarat pentru "Adevărul literar şi artistic" vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Tania Radu.

Doar proză?

Pe de altă parte, în timpul dezbaterii de la ICR, s-a evidenţiat şi poziţia apărătorilor literaturii canonice ca produs de export, precum Ion Simuţ şi Ion Pop. De alt-fel, iniţiativa mesei rotunde organizate la sediul ICR i-a aparţinut lui Ion Simuţ care a observat, pe bună dreptate, că discuţia a gravitat în jurul textelor de proză, şi nu s-a legat deloc de poezie, teatru sau critică, unde problema traducerilor se pune în mod diferit.

Traducători made in Romania

Criticul Luminiţa Marcu predă, alături de Paul Cernat, cursuri de literatură română traducătorilor în formare, în timp ce Florin Bican ţine acestora cursuri practice de traducere.

Bursele pentru traducătorii în formare sunt finanţate de ICR, se desfăşoară la Mogoşoaia, în două serii de câte două luni, în fiecare an. Bursierii  - veniţi din Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Marea Britanie, Slovenia, Polonia, Cehia, Serbia, Croaţia, Statele Unite, Germania, Austria - intră în-tr-un program de training, care presupune cursurile mai sus menţionate, întâlniri cu scriitori contemporani, ateliere de traducere împreună cu aceştia, ateliere de traducere în cadrul Masteratului de traductologie de la Universitatea Bucureşti, contacte nemijlocite cu viaţa literară, culturală a Bucureştiului.

Seria din iunie este an de an invitată la Festivalul „Zile şi nopţi de literatură”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, la Neptun.

Plata traducătorilor

Urmărind aceeaşi idee, a traducerilor, Jean Harris, director la Observer Translation Project prezentă şi ea la dezbaterea de la ICR, a spus că, în privinţa unei cărţi semnate de un autor clasic, poţi avea succes, dar ai nevoie de un traducător de ţinută clasică.

În acest sens, a subliniat ea, adevărata problemă ţine de modul în care sunt plătiţi traducătorii. „În Statele Unite, traducătorul unui scriitor decedat de peste cincizeci de ani este plătit ca şi autorul. Drept urmare, aş fi fericită să mă apuc chiar acum de o traducere din Caragiale”, a glumit ea.

Cultura românească este o cultură de import. Pentru o cultură de export trebuie să căutăm produse proaspete.

Nicolae Manolescu,critic literar,ambasadorul României la UNESCO

Concluzii de la masa rotundă

„Revelaţiile”  dezbaterii de la ICR

Chiar dacă dezbaterea a debutat sub semnul întrebărilor (“legat de traducerea autorilor canonici, eu am numai întrebări şi niciun răspuns”, a început Manolescu, mai în glumă, mai în serios), totuşi, la final, au rezultat câteva „revelaţii”.

Pe de o parte, faptul că se traduc deja, prin programele ICR, şi scriitori canonici  - pentru că lista cărţilor deja apărute cuprinde nume precum Mihai Eminescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Mateiu Caragiale, Nicolae Steinhardt, Nichita Stănescu, Max Blecher, Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, mulţi dintre ei fiind traduşi deja în mai multe limbi.

Iar pe de altă parte, nevoia de scriitori canonici în traducere se resimte în special în mediile specializate, universitare, precum lectoratele de limbă română sau catedrele de românistică.

Canonicii, pentru edituri universitare

Urmărind aceeaşi idee, Tania Radu a anunţat, în timpul mesei rotunde, intenţia ICR de a lansa anul viitor o nouă linie de finanţare pentru traducerea autorilor consideraţi canonici, pe care o vor putea accesa editurile universitare din străinătate.


Pentru "Adevărul literar şi artistic", vicepreşedintele ICR Tania Radu şi-a argumentat, cu exemple concrete, optimismul cu privire la promovarea literaturii române în străinătate. “În 2005, existau doar autori care se promovau singuri în străinătate (rara avis) şi traduceri realizate şi tipărite în România, din autori reprezentând în cel mai bun caz literatura «oficială».

Astăzi, turneele de lecturi publice pentru autori români sunt organizate de importante edituri europene; traducerile din autori români sunt premiate în Cehia, Suedia, Austria; au intrat în joc mari editori, precum Gallimard, Fayard, Suhrkamp; România este invitată de onoare a Târgului de carte LIBER, de la Madrid, în 2011.

În 2009, ICR a rezervat un milion de euro pentru a face faţă propunerilor venite de la editorii străini. Mai trebuie un singur lucru: să nu ne oprim”, a încheiat Tania Radu.

În 2009, ICR a rezervat un milion de euro pentru propunerile editorilor străini

Tania Radu, vicepreşedinte ICR

Traduceri în curs de apariţie

Prin programul ICR - Translation and Publication Support –,19 cărţi au fost selectate în urma sesiunilor din 2006-2008 şi urmează să apară, printre care:

Petre Barbu, „Teatru”, Bulgaria
Ruxandra Cesereanu, „Postbărbaţi”, Ungaria
Mircea Eliade, „Istoria ideilor şi credinţelor religioase” vol. II şi III, Bulgaria
Filip Florian, Matei Florian, „Băiuţeii”, Polonia
Eugen Jebeleanu, „Arma secretă”, SUA
Norman Manea, „Întoarcerea huliganului”, Polonia
Gib Mihăescu, „Rusoaica”, Cehia
Alexandru Muşina, „Scrisorile unui fazan”, Bulgaria
Mihail Sebastian, „Femei”, Franţa
Lucian Dan Teodorovici, „Atunci i-am tras două palme”, Germania

Alte 18 cărţi au fostselectate la jurizarea din ianuarie 2009 şi urmează să apară, printre care:

Max Blecher, „Inimi cicatrizate”, Spania.
Mircea Eliade, „Romanul adolescentului miop”, Spania 
Nora Iuga, „Săpunul lui Leopold Bloom”, Bulgaria
Gabriel Liiceanu, „Jurnalul de la Păltiniş”, Suedia
Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă”, Polonia
Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă”, Spania
Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă”, Bulgaria
Norman Manea, „Plicul negru”, Franţa
Hortensia Papadat-Bengescu, „Concert din muzică de Bach”, Spania
Bogdan Suceavă, „Venea din timpul diez”, Bulgaria
Matei Vişniec, „Oraşul cu un singur locuitor”, Bulgaria