Mai multe victime decât în timpul războiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bilanţul victimelor - deopotrivă militare şi civile - înregistrat în Irak după căderea regimului lui Saddam Hussein depăşeşte, potrivit prestigiosului Institut american Brookings, pe cel din

Bilanţul victimelor - deopotrivă militare şi civile - înregistrat în Irak după căderea regimului lui Saddam Hussein depăşeşte, potrivit prestigiosului Institut american Brookings, pe cel din timpul intervenţiei propriu-zise din 2003 a coaliţiei conduse de SUA. Situaţia este departe de a se stabiliza, iar atacurile forţelor insurgente au devenit, între timp, o constantă a vieţii irakiene de zi cu zi.

Spectrul războiului interconfesional
Majoritatea acestor atacuri are o puternică componentă confesională, ea opunând minoritatea sunnită, pe care s-a sprijinit dictatura lui Saddam, majorităţii şiite, oprimată în timpul acestei dictaturi. Acest lucru a reieşit şi în ultimele zile, când şiiţii au comemorat moartea celui de-al şaptelea imam al lor, Mussa al-Kazim, la ceremonii participând peste un milion de pelerini care s-au perindat la mausoleul acestuia din Bagdad. În ciuda măsurilor de precauţie excepţionale adoptate, inclusiv interzicerea circulaţiei automobilelor, numai duminică, când ceremoniile au luat sfârşit, au fost ucişi cel puţin 20 de pelerini, în vreme ce alţi 300 au fost răniţi, numărul exact al victimelor fiind deocamdată imposibil de stabilit. În timpul operaţiunilor de securizare a Bagdadului a fost descoperită o importantă ascunzătoare de arme a insurgenţilor, inclusiv 270 de rachete.
Într-un document confidenţial la încheierea misiunii sale, ambasadorul britanic la Bagdad, William Patey, avertiza că nu democraţia, ci războiul civil este alternativa cea mai probabilă care confruntă Irakul, cu consecinţa ei, scindarea ţării. Documentul exprima serioase îndoieli asupra capacităţii unui guvern irakian de a se menţine în picioare după eventuala retragere a trupelor de coaliţie.

Al doilea proces al lui Saddam
Între timp, luni s-a deschis la Bagdad al doilea proces împotriva lui Saddam Hussein, alături de care se mai află în boxă şase foşti comandanţi ai armatei irakiene, sub acuzaţia de genocid împotriva populaţiei kurde. Unul dintre coacuzaţi este vărul fostului dictator, Ali Hassan al Majid, cel poreclit de presa occidentală "Ali chimicul", pentru practicile sale de a recurge la gaze toxice împotriva comunităţilor kurde opuse regimului. În ce priveşte primul proces al lui Saddam, instanţa se va reuni din nou la 16 octombrie, când urmează să fie pronunţată sentinţa. Dacă va fi condamnat la moarte, Saddam are posibilitatea de a face apel, ceea ce înseamnă că execuţia pedepsei va putea fi amânată ani de-a rândul.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite