"Să se verifice toate retrocedările aprobate de prefectul Prisăcaru"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţiile care i se aduc prefectului de Iaşi, Radu Prisăcaru, au stârnit reacţii şi în mediul politic ieşean. "Totdeauna, prefectul Prisăcaru făcea referire la respectarea legilor, la lupta

Acuzaţiile care i se aduc prefectului de Iaşi, Radu Prisăcaru, au stârnit reacţii şi în mediul politic ieşean.
"Totdeauna, prefectul Prisăcaru făcea referire la respectarea legilor, la lupta împotriva corupţiei din administraţia publică locală. Acuzaţiile pe care DNA i le aduce mă surprind, dar consider că ar trebui verificate şi celelalte retrocedări pe care le-a aprobat, de la venirea sa în funcţia de prefect al judeţului Iaşi", a declarat Lucian Flaişer, vicepreşedintele PSD. Reţinerea lui Radu Prisăcaru, fost liberal, şi a membrilor PNL Flavius Ioniţă şi Cristian Maftei a provocat derută în rândul liberalilor ieşeni. Relu Fenechiu, liderul PNL Iaşi, a declarat că, în cursul acestei săptămâni, va fi organizată o şedinţă a comitetului teritorial, pentru a găsi soluţii la ieşirea din criza în care se află, în acest moment, filiala judeţeană a PNL. "Nu trebuie să sufere întreaga organizaţie pentru câteva persoane", a precizat deputatul Fenechiu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite