„Nu ştim cât am pierdut din păduri“

Noul şef Romsilva afirmă că este nevoie de 190 milioane de euro pentru împăduriri masive şi pentru protejarea parcurilor naţionale pe care le au în administrare. Noul director al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva  vorbeşte pentru „Adevărul“ despre necesitatea împăduririlor şi despre prioritatea de a combate defrişările.

Adevărul: Ce este prioritar pe lista dumneavoastră cu obiective?

Florian Munteanu: Cu siguranţă, împăduririle. 27% din suprafaţa României este ocupată cu păduri, insuficient faţă de media europeană de 35% şi atunci avem directive să extindem fondul forestier naţional.

Este necesar să extindem fondul forestier cu două milioane de hectare până în 2035, deci cam 80.000 de hectare pe an, la care se adaugă împăduririle curente de regenerare pe care le facem în fondul forestier. Anul acesta vrem să  împădurim 15.000 de ha în fondul forestier al statului. 

A doua problemă majoră este absorbţia fondurilor UE pentru împăduriri, mai ales în teritoriile aparţinând persoanelor fizice. Vom finaliza ghidul de finanţare pe baza căruia toţi proprietarii de păduri, care au drumuri forestiere sau vor să facă accesibilizarea fondului forestier, vor putea să-şi facă proiectele.

Romsilva ar trebui să primească de la UE 190 milioane de euro pentru gestionarea ariilor protejate şi pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor neîmpădurite, în principal a celor din Lunca şi Delta Dunării.

Ce procent din suprafaţa împădurită a fost defrişată în România?

Încă nu avem aceste date care, în mod normal, ar trebui să fie la Direcţia Pădurilor din Ministerul Agriculturii. Chiar vorbeam cu un reprezentant de aici… şi dumneavoastră veniţi din producţie, şi eu vin din producţie. Nu se poate să existe suprafaţă de pădure care să nu aibă minimum două controale de fond pe an.

Cele mai multe defrişări se fac în pădurile private. În ce măsură îşi asumă Romsilva responsabilitatea pentru acest lucru?
Aici sunt două chestiuni pe care lumea nu le pricepe.

Romsilva administrează pădurea statului şi, pe bază de contract, păduri particulare ale persoanelor fizice, ale comunităţilor locale şi ale persoanelor juridice. Am acum la Paşcani o situaţie deosebită, avem contract de administrare, dar proprietarii sunt cei care au venit şi au defrişat.

Vom purta discuţii cu Ministerul Agriculturii şi cu Ministerul de Justiţie… trebuie să-i facem şi pe domnii judecători să înţeleagă că una este proprietatea şi alta este administrarea. Iar legea specifică clar acest lucru, dar interesele o anulează, deşi, când e vorba de un nenorocit care a tăiat 10 arbori ca să-i pună pe foc, aş numi mai degrabă acest lucru compasiune socială.

Culmea este că există fond de masă lemnoasă pe piaţă, nu se poate valorifica, dar totuşi omul se duce să taie în mod nejustificat, aşa este mentalitatea lui.

Cum intenţionaţi totuşi să combateţi defrişările?

Exploatarea lemnului trebuie urmărită riguros Preuters

Eu cred că putem face faţă acestui fenomen, dar pe termen lung. Oricum, ştiu zone în care locuitorii trăiau din furt de lemn, iar datorită amenzilor mari, fenomenul nu mai este de amploare.

Mai grav este atunci când oamenii sunt incitaţi la chestii de astea de către comunităţile locale, ori pentru a scoate pe cineva de pe piaţă, ori pentru a-şi face publicitate… varii interese, iar fondul agricol şi forestier se reduce.

Sistemul informaţional integrat SUMAL, de urmărire a materialelor lemnoase de la locul de obţinere până la utilizatorii finali, în scopul combaterii defrişărilor, a fost implementat la sfârşitul lui 2008. Rezultatele sunt dezamăgitoare până acum.

 De ce?

În primă fază am îmbrăţişat această idee, dar s-a procedat prost în implementare. Numai un an s-a pierdut cu obţinerea avizărilor pentru acest soft, când se puteau crea câteva centre-pilot de instruire a oamenilor şi de implementare, ca după aceea, când sistemul devine operaţional, oamenii să ştie ce au de făcut.

Pe de altă parte, unul poate să se uite la datele din sistem şi să-mi fure toţi partenerii, nu? În aplicaţie ar trebui să intre doar datele esenţiale, volumul de masă exploatat, cel prelucrat, nu cine, cum, unde-l prelucrează şi cu ce.  Eu asta am semnalat Ministerului Agriculturii. Informaţia trebuie să fie filtrată pentru cei care o vizualizează.

Eu zic că acest sistem a fost construit şi cu un interes anume, deci treaba nu-i curată. Plus că nu mai există în nicio ţară aşa ceva. Dacă considerăm că, prin SUMAL, furturile vor fi evitate, atunci trebuie să fim tare naivi. Voi continua discuţiile cu autoritatea centrală, pe această temă. Sistemul trebuie suspendat până devine perfectibil.

Profil Florian Munteanu

S-a născut în Călugărei, judeţul Dolj. A fost:
Şef Ocol Silvic Răducăneni Iaşi (1987-1988)
Inspector-şef adjunct al Inspectoratului Silvic Judeţean Iaşi (1988-1990)
Şeful Corpului de Control al Direcţei Silvice Iaşi (1990-1993)
Directorul Direcţiei Silvice Iaşi (1993-1999)
Şeful Ocolului Silvic Ciurea - Direcţia Silvică Piatra Neamţ (1999-2000)
Directorul Direcţiei Silvice Iaşi (2001-2005)
Directorul general SC Moloforest SA Iaşi (2005-2008)  

Îi înghite pământul!

Petrila este victima unei foste exploatări miniere  M. Gânju

Un cătun din Valea Jiului aşezat peste galeriile de mină este ameninţat cu dispariţia, după ce pământul a început să se lase. Oamenii mai sunt pândiţi şi de un alt pericol, o haldă de steril inundată care a început să dea pe dinafară şi să inunde satul.

Lonea Defor, un cartier din localitatea Petrila, este pe cale de dispariţie din cauza unei foste exploatări miniere de suprafaţă care a fost închisă. Ecologizarea ei a întârziat, iar acum apa adunată în hăul din care s-a scos cărbune se revarsă peste cătun.

 Fosta exploatare de huilă deschisă în anii’80 şi închisă la fel de repede din cauza slabei productivităţi, dă bătăi de cap administraţiei locale de la Petrila.

Casele se crapă din cauza galeriilor miniere

În fiecare an, apa adunată în fosta exploatare minieră muşcă puţin câte puţin din pământurile localnicilor şi înghite gospodării.

S-a format un adevărat lac cu o adâncime de peste 25 de metri pe o suprafaţă de 6 hectare, iar o soluţie de a stopa dezastrul nu se întrevede pentru că administraţia locală de la Petrila nu are fondurile necesare unui asemenea proiect.

„Cum încep ploile şi se topeşte zăpada, începe să iasă apa din haldă. Inundă strada, ne afectează casele, terenul. În fiecare an vine apa, iar autorităţile zic că au un proiect, dar nimic concret.

Aici a fost o mică groapă care s-a făcut acum un lac imens. A înghiţit o casă şi le va înghiţi şi pe restul dacă nu se face nimic”, spune Mihai Toterman, un localnic din cătunul ameninţat.

Oamenii, dacă scapă de ape, sunt pândiţi de un alt pericol. Pe sub casele lor sunt galerii de mină care nu au fost înfundate după ce s-a exploatat cărbunele, iar acum încep să se prăbuşească.

Înfundarea lor sau „rambleierea”, cum se numeşte tehnic procedeul, prevede ca într-o galerie de mină să se bage steril (n.r. piatră) după ce se termină de exploatat cărbunele.

Astfel, terenul de deasupra galeriei nu se mai lasă şi nu mai pune în pericol clădirile de la suprafaţă. „Casele se crapă din cauza galeriilor subterane de la mină. Ne afectează, eu sunt în mişcare cu casa.

O repar an de an pentru că se tot crapă. Apoi, dacă mai vine şi apa, trebuie să plecăm. Unde, nu pot să ştiu”, spune Ostoloş Ioan, un alt localnic.

 Dorin Curtean, city-manager la Petrila, a declarat că se încearcă găsirea unei soluţii pentru salvarea cătunului şi a cerut sprijin din partea Ministerului Economiei.