Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Peste 24.000 de specii de animale şi plante sunt pe cale de dispariţie

11 noiembrie 2011, 16:46 |  Autor: Ioana Oancea | 

Cuvinte cheie: specii, disparitie, rinoceri, greenreport, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, UICN,

Generaţiile următoare vor vedea rinocerul negru doar la muzeu sau în fotografii

Generaţiile următoare vor vedea rinocerul negru doar la muzeu sau în fotografii

 

Numărul animalelor şi plantelor pe cale de dispariţie în întreaga lume este de 24.216. Cei mai ameninţaţi în acest moment sunt rinocerii.

Animalele şi plantele apar pe Lista roşie a speciilor ameninţate cu extincţia, publicată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN)
Potrivit greenreport.ro, dintre cele 61.900 de specii studiate, 801 specii au dispărut deja, iar 4.000 de specii sunt serios ameninţate, alte 5.700 aflându-se in pericol.

Experţii UCIN sunt îngrijoraţi mai ales de soarta rinocerilor, în special a celor albi, decimaţi sistematic de braconieri. Astfel, ultimii rinoceri din Java, Vietnam, au fost deja ucişi până la ultimul, dar rinocerii albi din Africa Centrală ar mai putea fi salvaţi. Rinocerul negru a fost declarat deja complet dispărut.

De pe lista mai fac parte o serie de reptile terestre din Madagascar, printre care cameleonul Tarzan sau cameleonul cu nas bizar, dar şi mai multe subspecii de ton.

În ceea ce priveşte plantele, unele folosite pentru obţinerea unor medicamente se află pe lista celor ameninţate. De asemenea, brazii de apă chinezeşti, răspândiţi cândva în China şi Vietnam, sunt aproape de dispariţie din cauza agriculturii intensive.

„Lista roşie a UICN este un indicator critic al stării în care se află biodiversitatea. Lumea este plină de specii minunate care ar putea să devină foarte curând obiectul miturilor sau al legendelor, dacă eforturile de conservare nu dau roade", a avertizat Jean-Christophe Vie, director adjunct al Programului UICN pentru salvarea speciilor.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Care sunt cele mai ciudate animale pe cale de dispariţie

    La nivel mondial, mai mult de 5000 de specii de animale sunt date pe cale de dispariţie. Din ca ...

    Animale pe cale de dispariţie

    Fie că sunt vânate pentru blana, fildeşul sau carnea lor, fie că habitatul lor este distrus, nu ...

    Sturionii din Delta Dunării, pe cale de dispariţie

    Prinderea unui sturion ar fi putut schimba viaţa unui pescar în trecut, însă, acum, din cauza b ...

    VIDEO Morunul românesc, pe National Geographic

    O echipă a companiei „Science Vision“ realizează la crescătoria de sturioni din localitatea Tăm ...

    Un șarpe bagă în sperieți severinenii: Pompierii nu l-au prins, pentru că s-a ascuns

    Astăzi, la ora 13.41, pompierii au primit un apel la numărul unic de urgență  112  pr ...

    Specii de animalele şi de plante puse în pericol în România

    Habitatele a sute de animale şi de plante sunt periclitate prin lucrările din Parcul Domogled, ...

    Pentru glorie şi un drum mai uşor spre Europa

    Câştigătoarea de astăzi a finalei Cupei României va scăpa de două tururi preliminare în Liga Eu ...

    Tigrii de la Zoo au primit jucării din SUA cumpărate de elevii Şcolii Americane

    După ce au vizitat Grădina Zoologică din Bucureşti şi au înţeles că animalele se simt cel mai ...

    Constanţa: Singura crescătorie de sturioni din Tulcea

    Amplasamentul din judeţul Tulcea adăpostește câteva mii de pui de sturion, crescuți la standard ...

    Lecţii de zoologie la şcoala virtuală

    Prima grădină zoologică virtuală din România, Digital Zoo, îşi deschide porţile astăzi, oferind ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole