Avem arbori ocrotiţi, dar numai pe hârtie

Deşi ar putea fi adevărate puncte de atracţie pentru turişti, speciile rare de copaci din Capitală nu au niciun indicator care să precizeze calităţile, vechimea şi originea

Deşi ar putea fi adevărate puncte de atracţie pentru turişti, speciile rare de copaci din Capitală nu au niciun indicator care să precizeze calităţile, vechimea şi originea lor.

Chiparosul de California, arborele de ginko, frasinul, arborele lalea sau arborele vieţii sunt numai câteva dintre speciile de arbori ocrotiţi din Capitală. Fiecare copac ocrotit ar trebui să aibă plăcuţă indicatoare şi să fie îngrădit. În realitate, foarte puţini copaci protejaţi au o astfel de plăcuţă.

Pentru că au reuşit să se dezvolte în alte climate decât cele naturale, copacii protejaţi ar putea fi puncte de atracţie turistică. Unii dintre ei au fost plantaţi odată cu construirea unor cartiere, în urmă cu zeci de ani. Ei nu doar protejează mediul prin absorbţia noxelor, dar sunt dovezi vii şi puncte de informare despre vechimea oraşului.

Sau cel puţin aşa ar trebui să fie dacă ar exista informaţii despre specia pe care o reprezintă. Lista copacilor protejaţi indică şi locurile unde ar trebui să existe plăcuţe indicatoare. De fapt, plăcuţele nu există nici în parcuri.

În Parcul Cişmigiu, de exemplu, există indicatoare, dar pentru alte specii. În loc să găsim informaţii despre toreia şi salcâmul japonez, găsim indicatoare numai pentru castanul roşu sau arborele de mătase. Chiar şi aşa, pe plăcuţe nu e precizată vechimea copacului sau starea lui de vegetaţie. Platanul e singurul copac din lista arborilor protejaţi pentru care există plăcuţă indicatoare.

Dudul alb a fost adus din China Dudul alb (Morus Alba) face parte din familia moraceelor. Este o plantă originară din China şi a fost adusă în bazinul mediteraneean de către greci, pentru creşterea viermilor de mătase.

În Capitală îl întâlnim pe strada Popa Nan, Matei Basarab, strada Latină, General Berthelot, str. Sachelarie, str. Al. Davila, dar în niciun loc nu există plăcuţă indicatoare şi nici măcar proprietarii nu ştiu că arborii sunt protejaţi. Pe lângă faptul că sunt rari şi majoritatea sunt şi foarte bătrâni, duzii albi din Bucureşti ar putea fi folosiţi în domeniul fito-terapeutic şi în cosmetică. Produsele pe bază de dud alb au acţiune calmantă şi emolientă.

Plopul piramidal, cel mai mare producător de oxigen Specialiştii spun că plopul piramidal e foarte important pentru protecţia mediului. În Bucureşti îl întâlnim pe Strada Legendei nr. 2, însă nimic nu arată acest lucru. Plopul piramidal este unul dintre cei mai productivi arbori. Spre deosebire de alţii, acesta "fabrică" foarte mult oxigen.

În plus, contribuie la mişorarea poluării fonice şi a arşiţei. Statisticile arată că un plop piramidal are o capacitate de purificare de 700% a aerului din jurul său (adică la fiecare litru de oxigen pe care îl consumă noaptea produce ziua şapte litri). Pinul, pentru comparaţie, purifică aerul în raport de 160%, teiul, 250%, iar stejarul, 450%. Un plop piramidal trăieşte aproximativ 40 de ani.

Arborele vieţii, complet uscat în Parcul Carol În Capitală, îl întâlnim în Parcul Carol l, fără plăcuţă indicatoare. Nimic nu precizează în ce an a fost plantat, iar tulpina este complet uscată. Arborele vieţii există pe Pământ de 250 milioane de ani şi e recunoscut ca fiind foarte rezistent. Horticultorii spun că are o rezistenţă crescută la condiţii nefavorabile de mediu, frunzele lui fiind extrem de bine protejate împotriva arşiţei.

În prezent, arborele vieţii e studiat în Europa pentru efectele benefice asupra sănătăţii oamenilor care trăiesc în preajma lui, dar mai ales pentru beneficiile medicale ce ar putea rezulta din frunzele lui. Pinul negru creşte la Tismana Pinul negru se găseşte pe strada Dr. Staicovici, dar fără plăcuţă indicatoare. În România se întâlneşte mai des în zona Banatului, unde anual se organizează "Festivalul Pinului negru".

Are o înălţime de până la 50 de m şi poate atinge grosimi de până la 1,5 metri. Îl recunoaştem după lemnul său de culoare cenuşiu-maro. Frunzele au o lungime de 15 cm şi sunt grupate câte două. Spre deosebire de alte conifere, pinul negru are conurile ovale, cu o lungime de 10 cm.

Arborele lalea provine din America de Nord Chiar dacă există cinci arbori lalea în Capitală, cu greu deosebeşti vreunul de restul pomilor dimprejur. În actele oficiale scrie că unul dintre locurile unde ar trebui să existe un astfel de arbore e Uniunea Scriitorilor, însă aici nimeni nu ştie care anume e arborele respectiv. Cunoscut în botanică şi sub denumirea de arborele de lalele, copacul e de talie mare şi poate ajunge la 40 de metri înălţime.

Are frunzele în formă de liră, iar toamna acestea se coloreaza în galben intens sau în arămiu. Florile arborelui de lalea sunt verzui şi au un parfum suav, care se simte în apropierea lui. Înfloreşte la sfârşitul lunii mai şi începutul lui iunie. În România se găseşte în Parcul Dendrologic de la Simeria.

Salcâmul japonez, cultivat în parcuri Ar trebui să-l găsim în Parcul Cişmigiu şi pe strada Popa Soare. Însă în niciunul din locuri nu există vreo plăcuţă indicatoare. Arborele e cultivat mai mult pentru ornament, în parcuri şi grădini botanice. Îl recunoaştem după scoarţa netedă, de culoare verde-închis, cu ramurile lipsite de spini. Chiar dacă se numeşte "salcâm", e diferit de cel românesc.

Are foliolele mai mici, iar florile lui sunt grupate în inflorescenţe piramidale, ramificate, lungi de 15-35 de cm. Spre deosebire de florile arborelui care creşte la noi, florile salcâmului japonez sunt aşezate la vârful ramurilor şi îndreptate în sus. Fructele sunt ca nişte păstăi cărnoase, care prezinţă strangulaţii între seminţe. Salcâmul japonez înfloreşte în lunile iulie-august.

Stejarul îl găsim la câmpie

Cine s-ar fi gândit că stejarul, pe care îl recunoaştem după scoarţa de culoare brun-negricioasă, puternic brăzdată, şi frunzele cu lobi, este un arbore protejat? Dar legea spune că este! În Bucureşti există nouă stejari pe strada Badea Cârţan, strada Horei, Olimpului şi Principatelor Unite, dar şi în Parcul Grădina Icoanei. Însă în niciuna dintre aceste locaţii nu există plăcuţe indicatoare.

Frunzele stejarului sunt uşor lobate şi au între patru şi opt perechi de lobi. Stejarul înfloreşte în luna mai. În afară de pădurile curate de stejar, denumite stejărete, arborele se mai găseşte în pădurile de şleau, aflate la câmpie, unde creşte alături de alte foioase. Scoarţa stejarului e folosită din vechime în tăbăcărie pentru că are cantităţi mari de tanin, folosit în prelucrarea pielii.

Teiul argintiu, rezistent la poluare Teiul argintiu ar trebui să existe pe strada Cosiţelor, în sectorul 3. Îl recunoaştem după tulpina groasă, brun-închisă şi după frunzele care au faţa inferioară stelată şi argintie. E răspândit mai ales în zonele calde, unde formează păduri de foioase şi mixte. Specialiştii spun că, dacă îl privim de la distanţă, ar trebui să observăm coroana lat-piramidală. E cunoscut pentru rezistenţa la poluare, fiind recomandat pentru casele care au faţada spre străzi aglomerate.

Magnolia, adusă din Japonia Magnolia este unul dintre cei mai răspândiţi arbori protejaţi din Capitală. Cel mai simplu de recunoscut e magnolia roz, pe care o putem întâlni în Parcul Cişmigiu, pe străzile Berzei, Dragoş Vodă şi Ţepeş Vodă, dar şi pe strada Aurel Vlaicu sau în apropierea Mânăstirii Caşin. Un tip special de magnolie poate fi întâlnit în Grădina Botanică. În niciunul dintre aceste locuri nu există plăcuţă indicatoare. Magnoliile pot fi recunoscute uşor primăvara devreme, când înfloresc, înainte să le apară frunzele. Magnolia e originară din Japonia.

Frasinul, întrebuinţat mai ales pentru medicina naturistă Îl întâlnim în Grădina Botanică şi îl recunoaştem după înălţimea de 40 de metri. Îl vedem uşor primăvara pentru că şi el, ca şi magnolia, e unul dintre puţinii arbori care înfloresc înainte de apariţia frunzelor. Frasinul e cunoscut mai ales pentru întrebuinţarea frunzelor în medicina naturistă. Creşte mai ales în zonele temperate şi este protejat pentru aspectul său estetic deosebit.