Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

„Ziua Pământului“, sărbătorită în toată lumea

21 aprilie 2009, 21:21 |  Autor: Mihaela Pavnutescu  | 

„Ziua Pământului“, sărbătorită în toată lumea

„Ziua Pământului“, sărbătorită în toată lumea

 

Peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale şi 700 de milioane de oameni din 170 de ţări sunt implicaţi în acţiuni de protejare a resurselor naturale ale planetei.  „Ziua Pământului” va fi sărbătorită mâine, pe tot Globul, prin diverse acţiuni ecologice.

„Ziua Pământului” a intrat în calendarul manifestărilor dedicate mediului înconjurător în anul 1970, datorită senatorului american Gaylord Nelson.

Acesta a vrut să tragă un semnal de alarmă faţă de faptul că, în acea perioadă, clasa politică arăta un vădit dezinteres faţă de mediu.

Astfel în urmă cu aproape 40 de ani peste 20 de milioane de americani au ieşit în stradă şi au demonstrat paşnic pentru conservarea resurselor naturale ale lumii.

Cu 20 de ani mai târziu, peste 200 de milioane de oameni din 141 de ţări au transformat „Ziua Pământului” într-o manifestaţie internaţională din dorinţa de a milita pentru protejarea resurselor naturale, a biosferei şi a sănătăţii oamenilor.

Bicicliştii protestează în filipine

În prezent există peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale în 170 de ţări ale lumii ce promovează acţiuni de educare a populaţiei în spirit ecologic.

Ele contribuie astfel la conştientizarea responsabilităţii civice în domeniul protecţiei mediului.În România, companiile comerciale  au anunţat că vor începe să planteze copaci, dedicând aceste acţiuni sărbătoririi „Zilei Pământului“.

Tot cu această ocazie, 22 de deţinuţi din Penitenciarul din Tulcea au participat la o acţiune de igienizare a oraşului şi au strâns aproape cinci remorci cu deşeuri din zona Monumentului Independenţei şi a Cimitirului Eroilor.

Filipinezii au celebrat „Ziua Pământului“ cu trei zile mai devreme. Mii de oameni au ieşit pe străzi cu bicicletele, ca să atragă atenţia că, pentru a respira un aer mai curat, maşinile trebuie să stea mai mult în garaj.

Marşul bicicliştilor a avut loc la Manila, pe o distanţă de 50 de kilometri, iar cei 6.000 de participanţi au vrut să tragă un semnal de alarmă împotriva poluării.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ziua Pământului: Nouă paşi simpli pentru a proteja mediul înconjurător

    Pe data de 22 aprilie şi la Tulcea va fi serbată „Ziua Pământului“. Iată ce lucuri simple poţi ...

    Şi gălăţenii au sărbătorit, duminică 22 aprilie, Ziua Pământului

    Anul acesta, sărbătoarea dedicată planetei noastre se desfăşoară sub deviza „Un Pământ curat, ...

    Mamă a 8 copii, ucisă de dependența de Coca Cola

    Natasha Harris a murit după ce a consumat zilnic, timp de aproape opt ani, cel puțin 10 litri d ...

    VIDEO Baschetbaliste hip-hop. Ce spun patru sportive din SUA despre experienţa în România

    Patru sportive din SUA, care fac parte din lotul echipei de baschet CSU Alba Iulia, au realizat ...

    Vezi ce a declarat unul dintre cei mai buni medici din România când i s-a decernat titlul de Gorjeanul Anului

    Medicul Constantin Copotoiu a primit, la sfârșitul săptămânii trecute, distincția de «Gorjeanul ...

    Ziua NATO, sărbătorită la Iaşi cu fanfară şi paradă militară FOTO

    Ziua NATO în România a fost marcată, duminică, la Iaşi, de un ceremonial militar. La eveniment ...

    FOTOGALERIE Ea este femeia cu cel mai mare fund din Brazilia

    Andressa Soares, o braziliancă în vârstă de 24 de ani, face senzaţie pe internet după ce şi-a p ...

    Flashmob de Ziua Pământului, în Piaţa Unirii

    Anul acesta, sărbătoarea dedicată planetei noastre se desfăşoară sub deviza „Un Pământ curat, o ...

    Ziua mondială a Sănătăţii, zi de doliu naţional în România

    Senatul a adoptat tacit o iniţiativă legislativă care prevede ca Ziua mondială a Sănătăţii să f ...

    Cum să devii cetăţean moldovean prin adopţie

    Anii petrecuți în țară, cunoașterea limbii de stat, a imnului național şi a Constituției sunt c ...


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole