Vine a şasea mare extincţie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distrugerea pădurilor duce la dispariţia unor specii
Distrugerea pădurilor duce la dispariţia unor specii

Experţii britanici spun că plantele şi animalele existente dispar mult mai repede decât pot altele să se dezvolte. Mai mult de 16.000 de specii erau în 2004 pe lista celor pe cale de dispariţie. În 2010, rata dispariţiei acestora este mult  mai mare.

Câteva studii recente spuneau că dispariţia speciilor se datorează distrugerii habitatului uman, vânătorii, creşterii numărului animalelor de pradă necunoscute, a bolilor şi a schimbărilor climatice.

Fenomenul era numit „a şasea mare extincţie". Deşi cercetătorii sperau ca rata pierderilor naturale să fie combătută de dezvoltarea altor specii, limita pare să fi fost deja depăşită, potrivit unui articol din cotidianul „The Daily Telegraph".

Simon Stuart, preşedinte al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, spune că rata dispariţiei speciilor nu a scăzut deloc în ultima perioadă. „E greu să ne dăm seama cât de repede evoluează speciile, dar nu există nicio îndoială că dispariţia celor existente este mult mai rapidă", precizează acesta.

Fonduri mai mari pentru conservare

Potrivit aceluiaşi cotidian, într-un raport despre biodiversitate din 2004 era precizat faptul că rapiditatea cu care dispar speciile poate fi comparată cu extincţia dinozaurilor. Mai mult de 16.000 de specii erau atunci pe lista celor pe cale de dispariţie, dintre care 200 deja „posibil dispărute" şi 3.000 „în pericol critic de dispariţie". De atunci nu a mai fost calculat numărul speciilor aflate în pericol, dar experţii avertizează că ne aflăm în faţa unui declin.

Un raport al Naţiunilor Unite despre economia ecosistemelor şi a biodiversităţii, care va fi publicat în această vară, încearcă să încurajeze guvernele europene să aloce fonduri mai mari pentru conservarea speciilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite