Viaţa printre gunoaiele din Delta Dunării

O familie de nevoiaşi din Sulina şi zeci de vaci şi de câini, luptându-se zilnic pentru singura sursă de hrană care vine odată cu deşeurile colectate de la localnici. Aşa arată rampa de gunoi a oraşului. Un singur tractor agricol, de peste 25 de ani vechime, colectează în fiecare zi tonele de gunoaie generate de una dintre cele mai vizitate zone turistice ale ţării.

„Suntem ai nimănui...” Aceasta a fost replica primului om cu care am stat de vorbă, odată ajunşi în Sulina. Zeci de ani în care s-au planificat investiţii şi s-au blocat proiecte, atât au curaj să spună oamenii, de teamă ca vorbele lor să nu ajungă la urechea primarului.

Localnicii n-au habar despre câţi bani „învârt” instituţiile publice, ei conştientizează doar că trăiesc într-un oraş primitiv, în care nevoile existenţiale le sunt parţial satisfăcute. O dovadă în favoarea acestei afirmaţii a venit în urma vizitei la locul unde ajung deşeurile populaţiei din Sulina.

Realităţile nefardate ale unui oraş din Deltă

În extrasezon, în micul oraş de pe malul Dunării nu auzi decât roţile bicicletelor, ciocanele care bat cuie în scheletul viitoarelor vile şi zgomotul supărător făcut de tractorul pentru colectarea gunoaielor.

Acesta din urmă constituie singurul utilaj care se ocupă de reziduurile generate în gospodării. Zilnic, tractorul, a cărui utilitate iniţială a fost în munca agricolă, strânge gunoiul de pe una dintre cele şase străzi principale ale Sulinei, paralele cu Dunărea. Duminica este singura zi din săptămână în care se odihnesc cei patru oameni care se ocupă de deşeuri.

Transport cu năbădăi

Cu chiu, cu vai, aceştia colectează de la localnici, de luni până sâmbătă, două remorci cu gunoaie menajere, a câte zece tone fiecare, pentru un salariu de 600 de lei pe lună. Strângerea deşeurilor de la casele de pe o singură stradă şi de pe cele două drumuri dus – întors până la locul de depozitare a deşeurilor le ocupă o zi întreagă.

40 de minute îi trebuie tractorului pentru a ajunge din centrul oraşului până pe câmpul unde se aruncă, de ani de zile, gunoaiele. Tot de 40 de minute am avut şi noi nevoie pentru parcurgerea aceleaşi distanţe, la pas grăbit. Chiar dacă motorul vehiculului rudimentar se opreşte din când în când pe traseu, important este ca deşeurile să ajungă la destinaţie. Misiunea este îndeplinită, cu acelaşi unic tractor, chiar şi în timpul sezonului turistic, când cantitatea de deşeuri creşte de cel puţin două ori. Doar că atunci, eforturile sunt inumane, greu de imaginat.

„Protecţia mediului e din 2007”

În Sulina nu există, de fapt, o groapă de gunoi, ci doar un câmp plin cu mormane de gunoaie aruncate necontrolat. Nici nu ar fi posibil altfel, pentru că „dacă sapi de două, trei ori cu hârleţul, oriunde pe teritoriul Sulinei, dai de apă”, ne spune Zachis Panait, un locuitor din Sulina.

Acest lucru ne-a fost confirmat şi de viceprimarul oraşului. Ceea ce nu ne-a confirmat, însă, Sorin Popa a fost mizeria şi focarul de infecţie formate în locul respectiv. Potrivit acestuia, „groapa de gunoi” deţine avizul de mediu, deci, implicit, respectă standardele de protecţie a mediului.

Descrierea pe care viceprimarul a făcut-o rampei de gunoaie n-a corespuns nici pe departe cu ceea ce noi văzuserăm cu doar câteva ore înainte. Poate acesta a fost şi motivul pentru care, în momentul în care am solicitat să fim însoţiţi, într-o vizită la rampă, brusc ARO-ul primăriei nu mai funcţiona, iar tractorul pentru colectare sigur nu mai avea drum până acolo...

Mai grav este, totuşi, faptul că reprezentanţii primăriei n-au ştiut să ne spună ce buget alocă anual sau lunar pentru gestionarea deşeurilor. De fapt, nici nu ştiau că pe una dintre foile pe care le ţineau în mână era specificat, în bugetul local, un fond pentru protecţia mediului. „Până la urmă, chestia asta cu protecţia mediului este recentă, nu? Din 2007…”

Peturile îmbâcsesc Delta

Deşi autorităţile locale susţin că majoritatea peturilor sunt colectate selectiv şi ajung la presa din Sulina, destinată valorificării acestora, o simplă vizită la rampa de gunoi a oraşului va demonstra contrariul. În plus, localnicii confirmă faptul că peturile de pe malurile Dunării şi ale Mării Negre reprezintă o imagine cumplită pentru turişti.

„Se mai strecoară câte o sticlă, două de plastic la rampa de gunoi dar, periodic, angajaţii de la serviciul de salubritate mai dau o fugă pe acolo, doar în acest scop, şi le adună”, ne-a spus viceprimarul Sulinei, Sorin Popa. Înainte de această declaraţie însă, am dat şi noi o fugă pe câmpul unde se depozitează deşeurile oraşului, dar mormanele de gunoaie musteau de peturi.

„O chestie mică trebuia făcută în Sulina, cum s-a făcut cu fierul vechi. Dacă Primăria dădea cinci bani, atât, pe sticlă, nu mai găseai niciuna aruncată”, spune Adrian Rahău, un pescar de-al locului. După părerea lui, stimulentul financiar este cheia care ar detemina oamenii din oraş să adune peste 100 de peturi zilnic. „S-ar bate toţi pentru o sticlă, la cât de săraci sunt…”, adaugă el. Ca barcagiu, Rahău spune că e foarte trist să te plimbi pe ape şi să dai mereu de sticle de plastic de tot felul de culori, în loc să dai de peşte.

„Nu merge cu amenda. Aruncă un beţivan un pet, îl sancţionezi, dar mâine face la fel altcineva, iar sticla tot acolo rămâne. Ia dă-i cinci bani omului, e bucuros că are cu ce să-şi mai ia o votcă...”, conchide pescarul din Sulina.

Condiţii primitive

Macarencu Gabriela, soţul ei, Gheorghe, şi sora, Mocanu Florica, sunt cei care, de şase ani de zile, trăiesc din resturile alimentare aduse la rampa de gunoaie din Sulina. Primăria le-a oferit o locuinţă în care să doarmă, dar care nu este alimentată cu energie.

„N-avem lumină, căldură, apa o bem de la canal, iar ajutorul social de 100 de lei, promis de primar în fiecare lună, ajunge când şi când la noi”, spune Gabriela. Femeia are o pereche de gemeni, pe care i-a dus la şcoală. Alocaţia copiilor este singura sursă sigură de venit, cu care îşi întreţine odraslele.

„Sunt conştientă că am ajuns aici pentru că n-am învăţat carte. Măcar ei să aibă ce mânca când vor creşte. Acum trăim ca animalele, ca vacile astea care nici ele n-au ce mânca, toţi oamenii sunt săraci.”

La pândă, după tractorul cu gunoi

În fiecare zi se dă o luptă existenţială între familia care trăieşte printre gunoaie, vacile localnicilor care „pasc resturi menajere”, în lipsă de altceva, şi zecile de câini bolnavi de râie.

În momentul în care tractorul cu deşeurile localnicilor ajunge la rampă, oamenii şi animalele se bat pentru alimente putrede ca pentru pâinea caldă.  Acum, că a venit iarna, familia se aciuează după copacii din jurul gunoaielor, pentru a suporta mai uşor frigul. Din crengile lor întreţin focul, când le îngheaţă de tot mâinile.

Citiţi în ziarul de mâine despre cum îşi pasează autorităţile, de la una la alta, problema gestionării gunoaielor din Deltă.