Alpinistul Mihai Mândreanu a început ieri la Râşnov construcţia celui mai înalt brad de Crăciun din lume: pomul va avea 90 de metri, va fi amplasat în Cheile Râşnoavei şi va fi realizat exclusiv din pet-uri folosite şi corzi de alpinism.
Mai mult, Mândreanu vrea să vândă, eventual la o licitaţie, bradul de Crăciun, banii obţinuţi urmând a fi folosiţi pentru a cumpăra cadouri pentru copiii dintr-un cămin din localitate.
Alpinistul va instala o coardă între culmile cheilor, iar de ea va atârna alte 20 de şiruri, de 90 de metri fiecare, „îmbrăcate" cu sute de bidoane de plastic şi ghirlande din cutii de bere.
„Prin această acţiune încercăm să atingem mai multe scopuri, primul dintre ele referindu-se la obţinerea de bani pentru acei copii necăjiţi. În al doilea rând vrem să batem recordul mondial pentru cel mai înalt brad, iar apoi vrem să transmitem şi un semnal ecologist. Multe dintre pet-urile pe care le vom folosi le-am adunat din urma turiştilor din Cheile Râşnoavei", ne-a declarat Mihai Mândreanu.






















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza