Turnu Severin aruncă gunoaiele pe câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Depozitul ecologic de deşeuri trebuia construit din 2007. Severinenii vor continua să arunce gunoaiele la vechea groapă, care ar putea fi închisă abia în mai 2009.

Reprezentanţii firmei cu capital majoritar austriac SC Brantner SA, care a câştigat în toamna anului 2006 contractul de concesionare a serviciilor de salubritate în Drobeta-Turnu Severin, au recunoscut că ar fi trebuit să înceapă de mult construirea depozitului ecologic, însă nu au făcut-o ,,din motive obiective”.

Directorul punctului de lucru Drobeta-Turnu Severin de la SC Brantner SA, Ioan Roşca, a promis că până la sfârşitul lunii vor începe lucrările, estimând totodată că în luna mai a anului viitor se vor putea depune aici primele cantităţi de deşeuri, iar groapa de gunoi cea veche şi neconformă va fi închisă.

Depozitul va fi construit pe o suprafaţă de 19 hectare de teren pe raza comunei Izvorul Bârzi, aflat în proprietatea municipalităţii.

”În mai 2007 când am demarat lucrările de terasare a terenului pentru că am constatat că pânza de apă freatică se află la o adâncime mai mică decât cea prevăzută în proiectul dat de primărie, a apărut alt obstacol.

Am primit o adresă de la Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin prin care am fost nevoiţi să renunţăm la drumul de acces, întrucât o parte din el a fost retrocedat în instanţă proprietarului de drept. Ulterior, tot primăria a găsit o altă cale de acces către terenul respectiv, după care s-au demarat lucrările de amenajare a noului drum.

Acum nu mai există nicio piedică, aşa încât la sfârşitul acestei luni vom începe lucrările propriu-zise de construcţie a depozitului ecologic”, ne-a declarat directorul Ioan Roşca. 

Acesta ne-a explicat că investiţia totală se va ridica la circa 12 milioane de euro, iar depozitul ecologic va cuprinde trei module cu câte două celule fiecare.

Ameninţările primăriei

De cealaltă parte, viceprimarul Severinului, Mircea Grosu, consideră că cei de la Brantner „s-au ascuns” în spatele problemei legate de drumul de acces. „Dacă cei de la Brantner nu se ţin acum de termene,  vom fi drastici şi vom merge până la rezilierea contractului de concesionare a serviciilor de salubritate.

Actuala groapă de gunoi este un focar de infecţie şi de aceea ne chinuim să o închidem cât mai repede posibil”, ne-a spus Mircea Grosu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite