"Trebuie să ne gospodărim pădurile"

Directorul Proiectului de Dezvoltare Forestieră spune că suntem datori să valorificăm resursele naturii. Prin Proiectul de Dezvoltare Forestieră s-au iniţiat cursuri de pregătire pentru

Directorul Proiectului de Dezvoltare Forestieră spune că suntem datori să valorificăm resursele naturii.

Prin Proiectul de Dezvoltare Forestieră s-au iniţiat cursuri de pregătire pentru angajaţii din domeniu şi un sistem informatic generalizat. Au fost refăcute drumuri forestiere şi au fost înfiinţate asociaţii pentru administrarea terenurilor. Însă Bogdan Popa, directorul proiectului, crede că o gospodărire durabilă trebuie susţinută de legi care să încurajeze gândirea pozitivă a proprietarilor de păduri.

- De ce se spune că proprietarii taie ilegal pădurile?

- Există tendinţa de a se tăia mai mult decât trebuie, care pleacă din dorinţa proprietarilor de a se îmbogăţi foarte repede. Legea e permisivă, chiar dacă încearcă să interzică anumite situaţii. Iată un exemplu: chiar dacă eşti pe proprietatea ta, eşti pedepsit dacă tai din pădure. În mod normal, poţi să tai dacă te duci la un administrator atestat care să facă mai întâi o evaluare.

Dacă tai fără să respecţi anumite etape, e contravenţie, poate să fie şi infracţiune, în funcţie de cantitatea pe care o tai. Tu te superi, că eşti pe pământul tău, te duci în instanţă şi instanţa are cam aceeaşi reacţie: e pământul omului şi face ce vrea cu el. Mai bine îi dăm un avertisment decât să-l trimitem la închisoare. Aici este problema. Numai un dialog permanent, prin care să învăţăm unii de la alţii, ne poate arăta soluţia pentru protejarea pădurilor.

- Care e diferenţa între "defrişare" şi "tăiere rasă"?

- În termenii noştri, "defrişare" înseamnă când distrugi toată pădurea şi nu mai plantezi nimic, şi transformi terenul în altceva, iar "tăierea rasă" poate fi considerată un tratament, la un moment dat, prin care îndepărtezi vegetaţia forestieră de pe o suprafaţă, pentru că a ajuns la vârsta când începe să putrezească şi trebuie regenerată. Dar poate fi şi ca urmare a unei acţiuni ilegale.

- Ce ne lipseşte? De ce nu protejăm pădurea?

- Ca să putem proteja pădurea, în România e nevoie de o educaţie specială, mai ales în mediul rural. La oraş, de bine, de rău, chiar dacă nu acţionezi în spiritul unei educaţii, o conştientizezi. Dar în mediul rural s-a întâmplat un lucru foarte grav, în urma a 50 de ani de comunism. Oamenii sunt aşa de săraci, încât nici nu-şi pun problema să nu taie pădurea.

S-a modificat esenţial mentalitatea. Însă ei trebuie să înceapă din nou să privească pădurea drept un prieten necesar, să încerce să o introducă în circuitul economic. Atunci când tai prea mult, pădurea nu-şi mai poate îndeplini celelalte funcţii, şi o pierzi. Trebuie ca ţăranul să conştientizeze: pădurea poate să-mi dea lemn, recreere, poate să-mi dea multe lucruri, dar eu trebuie să iau din ea numai ciuperci, fragi, alune, lemne de foc şi apoi trebuie să o întreţin ca să-i rămână întreagă şi fiului meu, şi fiului lui. Asta înseamnă gospodărire durabilă.

- Cum poate fi educată populaţia să gospodărească durabil pădurea?

- Categoric că este un proces foarte lent. Legea în statul român se aplică aşa: "Dacă tai pădurea, plăteşti o anumită sumă". Dar în multe state europene se aplică o altfel de lege, de tip "acadea". Adică: "Să ştii că dacă tai pădurea, vei putea să câştigi banii respectivi, însă dacă n-o tai, eu îţi dau aceiaşi bani." Şi ăsta e un mod eficient de a educa populaţia.

- Dar, fără legea de tip "acadea", cum s-ar putea face?

- Ar trebui să se înceapă cu sistemul educativ, dar nu neapărat prin constrângere, ci printr-o metodă prietenoasă, prin care omul vede că, respectând anumite principii ecologice, el şi familia lui au de câştigat. În schimb, dacă vede că are de pierdut, înseamnă că are o problemă. Este un proces de lungă durată.

- Care este intenţia principală a proiectului?

- Mesajul nostru este să promovăm această gospodărire durabilă. Care nu înseamnă conservare. De conservare se ocupă un alt proiect, derulat de Facultatea de Silvicultură din Braşov. Proiectul se raportează la o listă de habitate prioritare, la nivel european, care trebuie protejate. Această reţea de arii protejate se suprapune pe o reţea deja existentă în România, de 12 parcuri naţionale şi 10 parcuri naturale, cu o suprafaţă totală de circa 500.000 de hectare, însumând nu neapărat arii forestiere.

Aceste zone sunt ocrotite pentru că reprezintă o valoare, deci prezintă un motiv special de protecţie. Fie o valoare de natură ecologică - conservăm un anumit habitat, o anumită specie sau relaţia dintre cele două -, fie o valoare culturală, cum este cazul Sarmizegetusei. Sau poate fi vorba, pur şi simplu, de valori sociale - zone care conservă un anumit peisaj - şi aşa mai departe.

- Care este proiectul, de fapt?

- Proiectul nostru spune: exploatarea masei lemnoase şi a celorlalte produse ale pădurii trebuie să se facă în aşa fel încât să se asigure continuitatea ei. Pădurea are o serie de funcţii. Atât timp cât pădurea îşi îndeplineşte aceste funcţii şi o îndeplineşte şi pe cea economică, situaţia este absolut normală. În momentul în care pădurea îndeplineşte numai funcţia economică, în detrimentul celorlalte, situaţia devine problematică.

- Cum se restabileşte acest echilibru?

- Proiectul nostru vine cu o serie de componente care acţionează în direct, adică: să gospodărim durabil pădurea şi, în acelaşi timp, să creăm condiţiile care să permită utilizarea ei în direcţia creşterii contribuţiei industriei lemnului şi a exploatării forestiere în general, aşa cum se întâmplă peste tot în lumea civilizată, fiind vorba de un sistem pragmatic. Desigur că avem responsabilitatea protecţiei unor anumite zone, dar avem şi obligaţia ştiinţei valorificării resurselor naturale.

- Ce obiective aţi atins?

- În cei doi ani de activitate am încercat să întărim capacitatea autorităţii centrale de a emite legi, de a implementa legi. Apoi, am realizat şi am pus la dispoziţie programe de training pentru angajaţii din acest domeniu - chiar în decembrie încep primele cursuri în cadrul cărora vor fi şcoliţi în jur de trei sute de angajaţi - cărora încercăm să le punem la dispoziţie un sistem informatic generalizat.

Cum o mare parte din păduri se află deja în proprietate privată, am înfiinţat asociaţii locale, cărora le-am trasat planuri de dezvoltare, modele de statut. Din 10 asociaţii, câte s-au înfiinţat, unele s-au pierdut, altele merg foarte bine. Acum, un grup de proprietari nu mai trebuie să meargă să plătească avocat etc. Are un statut de la noi, are un ghid foarte clar şi amănunţit.

În unele planuri de dezvoltare s-au dat, în multe situaţii, şi soluţii de finanţare. Am fost preocupaţi de reabilitarea drumurilor forestiere în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor, deoarece au existat foarte multe calamităţi în ultimul timp, care au distrus drumurile.

>> Oamenii sunt aşa de săraci în mediul rural încât nici nu-şi pun problema să nu taie pădurea. Ei trebuie să înceapă din nou să gândească că n-au voie să ia din pădure mai mult decât poate da ea
Bogdan Popa
doctor în silvicultură

Bogdan Popa, doctor în silvicultură

A absolvit Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, în anul 1997. În acelaşi an, a fost angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, la Ocolul Silvic Galaţi, unde a activat până în anul 2004. În perioada 2004-2006, a făcut parte din conducerea Direcţiei Silvice Galaţi (RNP-ROMSILVA), ocupând pe rând funcţiile de director şi director tehnic.

Din septembrie 2006, activează ca director operaţional în cadrul Unităţii de Management al Proiectului de Dezvoltare Forestieră, derulat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu sprijin de la Banca Mondială. În perioada 1998, a obţinut titlul de master la Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere cu specialitatea Biotehnologii moderne, iar în anul 2006, a obţinut titlul de doctor în silvicultură în cadrul aceleiaşi instituţii, lucrarea referindu-se la reconstrucţia ecologică a