Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

FOTO VIDEO Cum arată oraşul viitorului: Zero emisii de CO2 şi maşini controlate prin smartphone

15 august 2011, 10:28 |  Autor: Noémi Varga | 

Cuvinte cheie: Tianjin, China, oras, eco, energie regenerabila, electricitate, emisii zero, asia,

Secţiunea "solarscape" din oraşul eco Tianjin

Secţiunea "solarscape" din oraşul eco Tianjin

 

Primul "oraş al viitorului" ar putea fi gata în 2020. Este vorba de Tianjin, oraş situat la aproximativ 160 de kilometri de Beijing (China), care va fi total independent de combustibili fosili şi se va putea susţine singur, prin energii regenerabile.

Oraşul-eco, Tianjin, este deja în construcţie, proiectul fiind demarat încă din 2008. Termenul de finalizare este 2020, an în care va fi gata primul centru urban cu zero emisii.

Tianjin va avea o suprafaţă de 30 de kilometri pătraţi, adică trei sferturi din Manhattanul de astăzi, relatează CNN. Oraşul va fi acoperit de o cupolă alimentată cu energie solară care va menţine temperatură constantă în interior. Astfel, toate costurile de climatizare vor fi elimitate total.

Orasul va fi împărţit în şapte sectoare: lifescape, eco-valley, solarscape, urbanscape, windscape, earthscape şi coridoare eco, fiecare dintre ele având un rol bine stabilit în reducerea emisiilor de carbon. Astfel, în zonele earthscape şi urbanscape, va fi realizată reciclarea apei de ploaie, tratarea apelor uzate sau desalinizarea apei de mare, transformând-o astfel în apă de larg consum. Aici va fi efectuată şi reciclarea deşeurilor. Solarscape şi windscape vor fi zonele în care se va produce energie eoliană şi solară. Eco-valley va cuprinde spaţiile verzi care conectează partea de nord cu partea de sud a oraşului.


Click pentru a vedea GALERIA FOTO

Transportul în comun în "oraşul viitorului"se va face cu ajutorul unei reţele de trenuri uşoare Light-Rail, acţionate electric, dar şi cu maşini. Acestea vor fi, însă, independente de combustibilii fosili utilizaţi în prezent.

Colaborator în proiectul "Tianjin Eco-City" este General Motors, care a proiectat maşina-viitorului, EN-V Futuristic Car, ce a fost atracţia expoziţiei mondiale de la Shanghai din 2010. Este vorba de un autoturism cu două locuri, alimentat în întregime cu energie electrică, ce are un sistem de parcare automată, precum şi unul de oprire imediată la detectarea diverselor obstacole sau a pietonilor.

Siguranţa în trafic este dată atât de dotările EN-V-ului, cât şi de faptul că maşina nu va fi controlată pe şosea de şofer. Odată urcat în maşină, prin intermediul aplicaţiilor de pe smartphone, el va seta coordonatele destinaţiei prin GPS, iar EN-V îl va transporta la locul indicat. Totodată, autovehicului viitorului conceput de General Motors va comunica în trafic, prin internet wireless, cu celelalte autovehicule.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Tinerii americani au găsit o metodă şocantă de a se îmbăta

    Adolescenţii din Statele Unite nu vor să fie descoperiţi de părinţi că beau alcool şi au găsit ...

    Grădinile zgârie-nori

    Oraşele sufocate respiră din ce în ce mai des cu ajutorul spaţiilor verzi de pe clădiri. Terase ...

    Maşina viitorului: vorbeşte şi se conduce singură

    Poate să vadă, să vorbească, se conduce singură şi nu are nevoie de niciun ajutor din partea o ...

    VIDEO Morosini a rămas fără părinţi la 17 ani, iar apoi şi-a pierdut şi fratele

    Mijlocaşul Piermario Morosini, care a încetat din viaţă, astăzi, după ce s-a prăbuşit pe teren, ...

    Iată la ce boli te predispune grupa de sânge!

    Unele grupe de sânge ne fac mai vulnerabili în faţa anumitor bacterii sau virusuri, iar altele ...

    Două noi autostrăzi în România acceptate pentru finanţare de Comisia Europeană

    Comisia Europeană a aceptat susţinerea din punct de vedere financiar pentru două noi autostrăzi ...

    Poluarea are şi partea ei pozitivă. Dioxidul de carbon reduce stresul zilnic

    Un nivel ridicat al poluării din marile oraşe şi, în speţă, o concentraţie mare de dioxid de ca ...

    O vacanţă pe colinele Moldovei, la prețul unui sejur în Jamaica sau Bahamas

    Cetăţenii străini, care aleg să petreacă o săptămână în ţara noastră, trebuie să scoată din buz ...

    VIDEO Execuţia dictatorului Benito Mussolini a devenit publică! Imagini incredibile cu “Il Duce”

    Cunoscutul site Live Leak a publicat recent imagini incredibile din momentul execuţiei dictato ...

    Se încălzeşte vremea. Vezi aici prognoza pentru următoarele zile

    După o perioadă cu temperaturi negative, meteorologii anunţă că frigul va dispărea treptat. În ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole