Telefonul care nu are nevoie de priză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mobilele „verzi“  de la Nokia vor putea  fi încărcate din mers
Mobilele „verzi“ de la Nokia vor putea fi încărcate din mers

Tehnologia permite alimentarea aparatului cu energie cinetică. Cei care uită să-şi încarce telefonul vor putea în viitorul apropiat să folosească o manetă ataşată aparatului pentru a avea bateria plină.

Finlandezii de la compania Nokia vor să creeze un telefon mobil care nu va avea niciodată nevoie de o priză electrică pentru a se reîncărca, anunţă portalul Ecofriend. Mai exact, proprietarul acestui tip de telefon nu va mai fi nevoit să-l încarce de la priză, ci doar să învârtească de o manetă ataşată de aparat care va crea energia necesară telefonului.

O serie de cristale piezoelectrice sunt fixate la capătul manetei telefonului şi generează electricitate când aceasta este învârtită. Practic, proprietarul unui astfel de telefon îl poate încărca şi în timpul mersului învârtind de maneta ce alimentează un condensator care, la rândul lui, încarcă bateria telefonului.

Şi cercetătorii japonezi au inventat recent o baterie de telefon care se încarcă folosind aceleaşi principii ale energiei cinetice. Bateria trebuie ţinută pe deget şi rotită pentru a avea suficientă energie pentru un apel de două minute. Oamenii de ştiinţă japonezi spun că 100 de rotaţii pe deget asigură 25 de minute de baterie în cazul în care telefonul se află în stand-by.

Alimentare revoluţionară

Anul trecut, acelaşi producător de telefonie mobilă a lansat un prototip funcţional care poate fi alimentat cu unde radio şi TV. Aparatul captează undele radio prezente în atmosferă şi transformă energia rezultată în folosul încărcării telefonului mobil. Compania spune că, pe lângă undele radio, aparatul poate prelua şi semnale TV sau undele emise de sistemele de telefonie mobilă.

Şi producătorul japonez de telefonie mobilă Kyocera, cunoscut la noi mai mult pentru copiatoare şi imprimante, a dezvoltat anul trecut un concept de telefon care funcţionează pe bază de energie cinetică. Noul model se poate plia precum un portofel.

Poate cel mai interesant aspect al telefonului Kyocera EOS este faptul că acesta face rost de energie din interacţiunea cu corpul omenesc: câteva mici generatoare piezoelectrice incluse în dispozitiv sunt create în aşa fel încât pot transforma energia cinetică în încărcătură electrică. Practic, cu cât aparatul este folosit mai mult, cu atât acesta are mai multă energie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite