Sute de suceveni au câştigat „paşaport verde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii din Poiana Negri, judeţul Suceava, au învăţat să colecteze selectiv plasticul din gospodării şi să obţină astfel o reducere la taxa de salubrizare.

I-au ajutat 200 de adolescenţi care le-au explicat cum să-şi ia „paşaportul verde", într-un program pus la punct de asociaţia Tăşuleasa Social şi susţinut de autorităţile locale.

Cum au făcut

Timp de patru luni, 50 de liceeni din Dorna Candrenilor au participat la un program de învăţare nonformală în campusul Tăşuleasa Social, unde au aflat cât de importantă este colectarea deşeurilor pentru conservarea minunilor naturale din zona în care locuiesc. Cei 50 de elevi au pregătit apoi peste 150 de adolescenţi şi au pornit împreună din poartă în poartă pentru a le vorbi sătenilor despre consecinţele depozitării deşeurilor în natură.

VEZI CE AU OBŢINUT LOCUITORII DIN POIANA NEGRI

Ei au oferit localnicilor saci pentru depozitarea plasticului, dar şi calendare cu data şi ora la care o firmă de salubrizare va colecta deşeurile. În schimbul sacilor cu PET-uri, sătenilor li s-au oferit tichete prin intermediul cărora vor beneficia de o reducere a taxei de salubrizare. Aceast lucru este posibil întrucât firma care colectează plasticul primeşte în urma reciclării o anumită sumă de bani. Din aceasta, firma colectoare dă un anumit procent primăriei, care întoarce o parte din bani sătenilor.

La sfârşitul proiectului, 90% din localnicii din Poiana Negri au colectat selectiv. Mecanismul a fost preluat şi de autorităţile din Lunca Ilvei, Bistriţa-Năsăud. Proiectul Tăşuleasa Social a fost susţinul de sponsorul Coca-Cola HBC România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite